Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 27 noiembrie a.c., o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius.
Șeful statului a apreciat sprijinul acordat de autoritățile de la Vilnius, în special al doamnei Dalia Grybauskaite, președinta Lituaniei, în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.
Președintele Nicolae Timofti a declarat că exemplul Țărilor Baltice, care în urma aderării la Uniunea Europeană au reușit să asigure un nivel înalt de trai al populației, reprezintă un model de urmat pentru țara noastră.
Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul Republicii Moldova în parcursul său european.
Domnul Linas Linkevicius a declarat că autoritățile de la Vilnius doresc să acorde asistența logistică necesară Republicii Moldova pentru a facilita implementarea standardelor comunitare.
Ministrul Afacerilor Externe lituanian a spus că poporul Republicii Moldova trebuie să urmeze cu încredere calea integrării europene, fiindcă exemplul Lituaniei demonstrează că aceasta este cea mai bună soluție pentru asigurarea bunăstării, democrației și securității.
„Lituania și Republica Moldova au avut același punct de pornire în 1991 ca foste republici sovietice. După ce în 1994 Lituania a semnat Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu UE, produsul intern brut al țării a crescut de 10 ori”, a arătat Linas Linkevicius.
Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, și-a exprimat convingerea că în cadrul scrutinului legislativ din 30 noiembrie a.c. cetățenii moldoveni vor acorda votul lor forțelor politice care pledează pentru dezvoltarea europeană a țării.
Nicolae Timofti și Linas Linkevicius au discutat chestiuni ce țin de intensificarea colaborării bilaterale, precum și situația regională complexă.