CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Decrete

DECRET nr.1652-IX din 20.11.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare în vederea implementării proiectului ,,Tranziție durabilă prin eficiență energetică în Moldova (STEEM)” 

DECRET nr.1651-IX din 20.11.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 162/2005 cu privire la statutul militarilor 

DECRET nr.1650-IX din 19.11.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Bulgaria privind constituirea în Republica Moldova, orașul Taraclia, a sucursalei Universității din Ruse „Angel Kanchev”, Republica Bulgaria

DECRET nr.1649-IX din 19.11.2024 privind numirea doamnei Daniella MISAIL-NICHITIN în funcția de ministru al afacerilor interne

DECRET nr.1648-IX din 19.11.2024 privind numirea domnului Vladimir BOLEA în funcția de viceprim-ministru, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale

DECRET nr.1647-IX din 19.11.2024 privind numirea doamnei Ludmila CATLABUGA în funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare

DECRET nr.1646-IX din 19.11.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice

DECRET nr.1645-IX din 19.11.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 la Acordul de împrumut (Proiectul „Îmbunătățirea calității educației”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 

DECRET nr.1644-IX din 19.11.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare nr. CMD 1014 01 E

DECRET nr.1643-IX din 19.11.2024 pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, acționând prin intermediul Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, și Majestatea Sa Regele de drept al Canadei, reprezentat de ministrul dezvoltării internaționale, acționând prin intermediul Departamentului afacerilor externe, comerțului și dezvoltării

DECRET nr.1642-IX din 19.11.2024 privind revocarea domnului Vladimir BOLEA din funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare

DECRET nr.1641-IX din 19.11.2024 privind revocarea domnului Adrian EFROS din funcția de ministru al afacerilor interne

DECRET nr.1640-IX din 15.11.2024 privind aprobarea modelului uniformei, a însemnelor distinctive  și a normelor de asigurare cu uniformă a ofițerilor de protecție ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat

DECRET nr.1639-IX din 15.11.2024 privind demisia domnului Andrei SPÎNU din funcția de ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale 

DECRET nr.1638-IX din 05.11.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Tratatului privind dreptul desenelor și modelelor industriale (DLT)

DECRET nr.1637-IX din 30.10.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Italiană în domeniul securității sociale 

DECRET nr.1636-IX din 15.10.2024 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos privind munca remunerată a membrilor de familie aflați la întreținerea membrilor misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare

DECRET nr.1635-IX din 11.10.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului internațional dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană,  pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova  la Programul Uniunii „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” 

DECRET nr.1634-IX din 11.10.2024 privind numirea domnului Vitalie MICOV în funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale

DECRET nr.1633-IX din 09.10.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru aprobarea Acordului de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale

DECRET nr.1632-IX din 08.10.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale 

DECRET nr.1631-IX din 08.10.2024 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Irak

DECRET nr.1630-IX din 08.10.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul „Justiție” (2021-2027)

DECRET nr.1629-IX din 08.10.2024 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 923-VII din 20 decembrie 2013

DECRET nr.1628-IX din 26.09.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Acordul de grant al Parteneriatului Global pentru Educație (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ca Agent de Grant al Parteneriatului Global pentru Educație 

DECRET nr.1627-IX din 26.09.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Acordul de grant al Fondului fiduciar cu donatori multipli al Parteneriatului pentru învățarea timpurie (ELP) (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al ELP

DECRET nr.1626-IX din 26.09.2024 privind destituirea domnului Eduard OHLADCIUC din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale

DECRET nr.1625-IX din 24.09.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1624-IX din 18.09.2024 privind promulgarea Legii cu privire la unele  măsuri de sprijin pentru fermieri în legătură cu seceta din anul 2024

DECRET nr.1623-IX din 18.09.2024 pentru promulgarea Legii privind punerea în liberă circulație (importul) a 3 microbuze de marca Ford model Transit 125T430

DECRET nr.1622-IX din 18.09.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare (Proiectul „Învățământul superior”)  dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.1621-IX din 13.09.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” doamnei Elena ȚÎBÎRNĂ

DECRET nr.1620-IX din 13.09.2024 privind conferirea de distincții de stat

DECRET nr.1619-IX din 12.09.2024 privind conferirea de titluri onorifice unor artiști ai Teatrului Național „Mihai Eminescu”

DECRET nr.1618-IX din 12.09.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Emil BOROGHINĂ

DECRET nr.1617-IX din 12.09.2024 privind conferirea „Ordinului Republicii” domnului Petru HADÎRCĂ

DECRET nr.1616-IX din 11.09.2024 privind eliberarea din funcție a unor judecători

DECRET nr.1615-IX din 10.09.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Mariana MIHUȚ și domnului Victor REBENGIUC

DECRET nr.1614-IX din 06.09.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile

DECRET nr.1613-IX din 06.09.2024 pentru promulgarea Legii privind sănătatea animală

DECRET nr.1612-IX din 06.09.2024 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova

DECRET nr.1611-IX din 05.09.2024 privind aprobarea înfiinţării Ambasadei Republicii Moldova în Republica Kazahstan

DECRET nr.1610-IX din 03.09.2024 pentru aprobarea semnării Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Kiribati 

DECRET nr.1609-IX din 03.09.2024 privind conferirea titlului onorific „Maestru în Artă” domnului Ion COREȚCHI

DECRET nr.1608-IX din 03.09.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Vitalie CIOBANU 

DECRET nr.1607-IX din 03.09.2024 privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale

DECRET nr.1606-IX din 03.09.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (aspecte organizatorice privind sistemul judecătoresc și Institutul Național al Justiției)

DECRET nr.1605-IX din 03.09.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Convenției-cadru a Consiliului Europei privind inteligența artificială, drepturile omului, democrația și statul de drept

DECRET nr.1604-IX din 30.08.2024 privind numirea în funcție a unor judecători

DECRET nr.1603-IX din 30.08.2024 privind numirea în funcție a unor judecători

DECRET nr.1602-IX din 30.08.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la spațiile de testare inovativă în materie de reglementare în domeniul energiei

DECRET nr.1601-IX din 30.08.2024 privind conferirea Ordinului „Credință Patriei” clasa III unor angajați ai organelor afacerilor interne

DECRET nr.1600-IX din 27.08.2024 privind conferirea de distincții de stat unor ofițeri de protecție ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat 

DECRET nr.1599-IX din 27.08.2024 privind conferirea  Ordinului „Credință Patriei” clasa I domnului Alexandru SAVCA

DECRET nr.1598-IX din 26.08.2024 privind conferirea gradului special de general-maior al Centrului Național Anticorupție domnului Alexandr PÎNZARI

DECRET nr.1597-IX din 26.08.2024 privind acordarea gradului militar suprem de general de brigadă domnului Dumitru SCURTU

DECRET nr.1596-IX din 26.08.2024 privind acordarea gradului special de chestor domnului Lilian CARABEȚ

DECRET nr.1595-IX din 26.08.2024 privind conferirea gradului special de general-maior al Serviciului de Protecție și Pază de Stat domnului Gheorghe JOSANU

DECRET nr.1594-IX din 23.08.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” domnului Elcin BAIRAMOV

DECRET nr.1593-IX din 22.08.2024 pentru promulgarea Legii privind controlul comerțului cu mărfuri strategice

DECRET nr.1592-IX din 21.08.2024 cu privire la promulgarea Legii privind protecția datelor cu caracter personal

DECRET nr.1591-IX din 16.08.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenţiei între Republica Moldova şi Republica Elenă pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate

DECRET nr.1590-IX din 14.08.2024 privind promulgarea Legii cu privire la modificarea articolului I din Legea nr. 136/2024 pentru modificarea unor acte normative (modificarea Codului penal și a Codului contravențional)

DECRET nr.1589-IX din 14.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (aspecte de procedură privind activitatea instanțelor judecătorești)

DECRET nr.1588-IX din 13.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie

DECRET nr.1587-IX din 13.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1586-IX din 13.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (privind măsurile de sprijin acordate rezidenților zonelor economice libere)

DECRET nr.1585-IX din 12.08.2024 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în octombrie 2024 - ianuarie 2025

DECRET nr.1584-IX din 12.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală)

DECRET nr.1583-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru interpretarea articolului 3 alineatul (5) din Legea nr. 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative în raport cu prevederile articolului 40 alineatele (5) și (6) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură

DECRET nr.1582-IX din 09.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1581-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 552/2001 privind evaluarea și acreditarea în sănătate

DECRET nr.1580-IX din 09.08.2024 pentru promulgarea Legii privind ratificarea Deciziei nr. 1/2023 a Comitetului mixt al Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene pentru modificarea Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene

DECRET nr.1579-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor

DECRET nr.1578-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (administrarea și delimitarea după apartenență și pe domenii a infrastructurii de irigare și desecare proprietate publică) 

DECRET nr.1577-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind achiziționarea proprietății pentru noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova

DECRET nr.1576-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului „Operațiunea Politica de dezvoltare pentru sprijinirea creșterii și rezilienței în Moldova”

DECRET nr.1575-IX din 09.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare 

DECRET nr.1574-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (consolidarea prevederilor ce țin de fișa cu date de securitate reglementată prin Legea nr. 277/2018 privind substanțele chimice) 

DECRET nr.1573-IX din 09.08.2024 privind promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1572-IX din 09.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 283/2011 cu privire la Poliția de Frontieră  

DECRET nr.1571-IX din 09.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 20/2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice 

DECRET nr.1570-IX din 02.08.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului Fondului fiduciar multidonator „Creștere, reziliență și oportunități pentru bunăstare în Moldova (M-GROW)” pentru cofinanțarea Programului ,,Operațiunea Politica de dezvoltare pentru sprijinirea creșterii și rezilienței în Moldova” 

DECRET nr.1569-IX din 02.08.2024 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea articolului 2 din Legea nr. 484/2001 pentru ratificarea parțială a Cartei sociale europene revizuite 

DECRET nr.1568-IX din 02.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului I din Legea nr. 170/2018 cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport și modificarea unor acte legislative 

DECRET nr.1567-IX din 02.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 104/2020 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare 

DECRET nr.1566-IX din 02.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1421/2002 cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice 

DECRET nr.1565-IX din 02.08.2024 pentru promulgarea Legii privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri publice naționale 

DECRET nr.1564-IX din 02.08.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative („Prima casă Plus”) 

DECRET nr.1563-IX din 02.08.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei  la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice 

DECRET nr.1562-IX din 31.07.2024 privind numirea doamnei Victoria BELOUS în funcția de ministru al finanțelor

DECRET nr.1561-IX din 31.07.2024 privind demisia domnului Petru ROTARU din funcția de ministru al finanțelor

DECRET nr.1560-IX din 31.07.2024 privind numirea doamnei Mihaela MOCANU în funcţia de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonia 

DECRET nr.1559-IX din 31.07.2024 privind numirea doamnei Gabriela MORARU în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cehă

DECRET nr.1558-IX din 31.07.2024 privind numirea doamnei Victoria ROȘA în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și de Reprezentant pe lângă Biroul Națiunilor Unite de la Viena 

DECRET nr.1557-IX din 31.07.2024 privind numirea domnului Anatolie VANGHELI în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite 

DECRET nr.1556-IX din 31.07.2024 privind numirea domnului Oleg NICA în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană și de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), Programul Alimentar Mondial (PAM), Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) 

DECRET nr.1555-IX din 31.07.2024 privind numirea domnului Eugen CARAS în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Estonia 

DECRET nr.1554-IX din 31.07.2024 privind rechemarea doamnei Mihaela MOCANU din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria, în Republica Slovacă, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE și Reprezentant pe lângă Biroul Națiunilor Unite de la Viena 

DECRET nr.1553-IX din 31.07.2024 privind rechemarea domnului Ion STĂVILĂ din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Estonia 

DECRET nr.1552-IX din 31.07.2024 privind rechemarea domnului Alexandru CODREANU din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cehă și de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova pe lângă Sfântul Scaun 

DECRET nr.1551-IX din 31.07.2024 privind rechemarea domnului Andrian ROȘA din funcţia de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonia 

DECRET nr.1550-IX din 31.07.2024 privind rechemarea domnului Anatolie URECHEANU din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, în Republica Malta, în Republica San Marino și pe lângă Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta și de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), Programul Alimentar Mondial (PAM) și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) 

DECRET nr.1549-IX din 31.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ajustarea cadrului normativ privind domeniile geodezie, cartografie și geoinformatică) 

DECRET nr.1548-IX din 31.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (accesul egal la bunuri și servicii pentru femei și bărbați) 

DECRET nr.1547-IX din 31.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii monumentelor de for public nr. 192/2011 

DECRET nr.1546-IX din 31.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol  de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar 

DECRET nr.1545-IX din 31.07.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual și a Protocolului la aceasta 

DECRET nr.1544-IX din 31.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 nr. 419/2023 

DECRET nr.1543-IX din 31.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2024 nr. 418/2023 și a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar 

DECRET nr.1542-IX din 31.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (consolidarea cadrului de activitate a Băncii Naționale a Moldovei) 

DECRET nr.1541-IX din 31.07.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.1540-IX din 25.07.2024 privind conferirea gradului de calificare al funcţionarului public domnului Ștefan ȚÎBULEAC 

DECRET nr.1539-IX din 25.07.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Copanca, raionul Căușeni

DECRET nr.1538-IX din 25.07.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Popeasca, raionul Ștefan Vodă 

DECRET nr.1537-IX din 24.07.2024 cu privire la aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului Fondului fiduciar multidonator ,,Creştere, Rezilienţă şi Oportunităţi pentru Bunăstare în Moldova (M-GROW)” pentru cofinanţarea Proiectului „Tranziţia durabilă către eficienţa energetică în Moldova (STEEM)” 

DECRET nr.1536-IX din 24.07.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționând în calitate de entitate de implementare a Fondului fiduciar pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii  

DECRET nr.1535-IX din 24.07.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul Proiectului „Locuințe publice III” 

DECRET nr.1534-IX din 24.07.2024 pentru promulgarea Legii privind exceptarea temporară de la controlul fitosanitar, exercitat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, a unor mărfuri transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova 

DECRET nr.1533-IX din 24.07.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Paul GRAHAM 

DECRET nr.1532-IX din 22.07.2024 privind abrogarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 218-VII din 6 august 2012 

DECRET nr.1531-IX din 22.07.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu privire la Proiectul „Modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de reabilitare” 

DECRET nr.1530-IX din 22.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova” 

DECRET nr.1529-IX din 15.07.2024 privind numirea în funcție a unor judecători  

DECRET nr.1528-IX din 15.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Conectivitate rurală în Moldova” 

DECRET nr.1527-IX din 15.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Conectivitate rurală în Moldova” 

DECRET nr.1526-IX din 15.07.2024 privind numirea în funcție a unor judecători

DECRET nr.1525-IX din 11.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre  Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la componenta „Ocuparea forței de muncă și inovare socială” (EaSI) a Fondului social european Plus (FSE+) 

DECRET nr.1524-IX din 11.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii India privind abolirea regimului de vize pentru titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu 

DECRET nr.1523-IX din 11.07.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul-cadru dintre Republica Moldova și Fondul Global pentru combaterea SIDA, Tuberculozei și Malariei 

DECRET nr.1522-IX din 11.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1521-IX din 10.07.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase 

DECRET nr.1520-IX din 10.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Lituania privind cooperarea tehnică și financiară 

DECRET nr.1519-IX din 10.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 3 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice 

DECRET nr.1518-IX din 10.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (perfecționarea guvernanței și reglementării sectorului de alimentare cu apă și de canalizare) 

DECRET nr.1517-IX din 10.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii ocrotirii sănătății nr. 411/1995 

DECRET nr.1516-IX din 05.07.2024 privind aprobarea semnării Acordului de achiziție comună pentru achiziții publice de contramăsuri medicale 

DECRET nr.1515-IX din 03.07.2024 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.1514-IX din 02.07.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000 

DECRET nr.1513-IX din 01.07.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 la Acordul-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău

DECRET nr.1512-IX din 01.07.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” unor angajați ai Serviciului Fiscal de Stat 

DECRET nr.1511-IX din 28.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (unele aspecte privind profesiile juridice conexe) 

DECRET nr.1510-IX din 27.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 237/2023 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice 

DECRET nr.1509-IX din 27.06.2024 pentru promulgarea Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului de finanțare pentru reziliență și durabilitate (RSF) 

DECRET nr.1508-IX din 27.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 11 din Legea nr. 397/2003 privind finanțele publice locale 

DECRET nr.1507-IX din 27.06.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Gaidar, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia

DECRET nr.1506-IX din 27.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (facilitarea donării de alimente) 

DECRET nr.1505-IX din 27.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 119/2018 cu privire la medicamentele de uz veterinar 

DECRET nr.1504-IX din 27.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru aprobarea Registrului arheologic național și modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1503-IX din 27.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea parcurilor industriale) 

DECRET nr.1502-IX din 26.06.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” domnului Dumitru PATRAȘCU 

DECRET nr.1501-IX din 26.06.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Anatolie PETRENCO

DECRET nr.1500-IX din 26.06.2024 privind aprobarea semnării Convenției Consiliului  Europei pentru protecția animalelor de companie 

DECRET nr.1499-IX din 25.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (revizuirea hărții judiciare) 

DECRET nr.1498-IX din 24.06.2024 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale orașului Stăuceni, municipiul Chișinău 

DECRET nr.1497-IX din 24.06.2024 cu privire la aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova, Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului Fondului fiduciar multidonator „Creștere, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare în Moldova (M-GROW)” pentru cofinanțarea Programului ,,Operațiunea Politica de Dezvoltare pentru Sprijinirea Creșterii și Rezilienței în Moldova” 

DECRET nr.1496-IX din 22.06.2024 privind declararea zilei de doliu național în legătură cu decesul scriitorului Spiridon VANGHELI

DECRET nr.1495-IX din 21.06.2024 pentru inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a negocierilor proiectului Tratatului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană 

DECRET nr.1494-IX din 18.06.2024 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Honduras 

DECRET nr.1493-IX din 18.06.2024 privind promulgarea Legii pentru interpretarea unor prevederi ale Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797/1996 

DECRET nr.1492-IX din 18.06.2024 privind aprobarea componenţei Colegiului Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat 

DECRET nr.1491-IX din 18.06.2024 pentru promulgarea Legii privind punerea în liberă circulație (import) a echipamentului sportiv destinat Comitetului Național Olimpic și Sportiv 

DECRET nr.1490-IX din 17.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 2, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României privind Programul operațional comun Bazinul Mării Negre 2014–2020 pentru Programul de cooperare transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (ENI) pe anii 2014–2020 

DECRET nr.1489-IX din 17.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 2, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României privind Programul operațional comun România – Republica Moldova 2014–2020 pentru Programul de cooperare transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (ENI) pe anii 2014–2020 

DECRET nr.1488-IX din 17.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Actului de la Geneva al Aranjamentului de la Lisabona privind denumirile de origine și indicațiile geografice 

DECRET nr.1487-IX din 17.06.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Slovenia în domeniul securității sociale 

DECRET nr.1486-IX din 17.06.2024 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul Proiectului „Locuințe publice III” 

DECRET nr.1485-IX din 17.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1484-IX din 13.06.2024 privind acordarea unor grațieri individuale 

DECRET nr.1483-IX din 11.06.2024 privind retragerea unor distincții de stat 

DECRET nr.1482-IX din 11.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere 

DECRET nr.1481-IX din 10.06.2024 privind numirea doamnei Stella BLEȘCEAGA în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiție 

DECRET nr.1480-IX din 10.06.2024 privind numirea domnului Vladislav GRIBINCEA în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiție 

DECRET nr.1479-IX din 10.06.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze cu privire la cooperarea în domeniul apărării 

DECRET nr.1478-IX din 10.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre  Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Europa Digitală (2021–2027) 

DECRET nr.1477-IX din 10.06.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementului deșeurilor solide, în sumă de 5 400 000 de euro, în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” 

DECRET nr.1476-IX din 10.06.2024 pentru promulgarea Legii privind sănătatea și bunăstarea mintală 

DECRET nr.1475-IX din 10.06.2024 privind conferirea titlului onorific „Maestru în Artă” domnului Alexei TOMȘA  

DECRET nr.1474-IX din 10.06.2024 privind conferirea Ordinului „Credință Patriei” clasa III domnului Evgheni BATÎR 

DECRET nr.1473-IX din 06.06.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (modificarea Codului penal și a Codului contravențional) 

DECRET nr.1472-IX din 06.06.2024 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Centrului Național Anticorupție 

DECRET nr.1471-IX din 05.06.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” unor angajați ai Agenției „Moldsilva” 

DECRET nr.1470-IX din 03.06.2024 privind numirea doamnei Viorica PUICA în funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiție

DECRET nr.1469-IX din 03.06.2024 privind numirea în funcţie a unor judecători la Curtea Supremă de Justiție 

DECRET nr.1468-IX din 01.06.2024 privind numirea domnului Ion MUNTEANU în funcţia de Procuror General

DECRET nr.1467-IX din 31.05.2024 privind numirea în funcție a unor judecători

DECRET nr.1466-IX din 31.05.2024 privind numirea domnului Vitalie LUPAȘCU  în funcţia de director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat  

DECRET nr.1465-IX din 31.05.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Irene LANGEMANN

DECRET nr.1464-IX din 31.05.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Simona COJOCARU 

DECRET nr.1463-IX din 30.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (cu privire la contractele de stat) 

DECRET nr.1462-IX din 30.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1461-IX din 30.05.202 4 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1460-IX din 27.05.2024 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1459-IX din 27.05.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Kent D. LOGSDON

DECRET nr.1458-IX din 23.05.2024 pentru aprobarea semnării de către Republica Moldova a Acordului-cadru privind instituirea Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA) 

DECRET nr.1457-IX din 23.05.2024 cu privire la aprobarea semnării Protocolului dintre Republica Moldova  și Republica Slovacă privind modificarea Convenției dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe proprietate 

DECRET nr.1456-IX din 23.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1455-IX din 22.05.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Cărbuna, raionul Ialoveni 

DECRET nr.1454-IX din 21.05.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, nr. CMD 1009 01 J 

DECRET nr.1453-IX din 16.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova 

DECRET nr.1452-IX din 15.05.2024 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant dintre Republica Moldova, Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului Fondului fiduciar multidonator „Creștere, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare în Moldova (M-GROW)” pentru cofinanțarea Programului ,,Operațiunea Politica de Dezvoltare pentru Sprijinirea Creșterii și Rezilienței în Moldova” 

DECRET nr.1451-IX din 15.05.2024 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant dintre Republica Moldova, Banca Internațională pentru Reconstrucție şi Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare pentru realizarea Programului Fondului fiduciar multidonator „Creștere, Reziliență și Oportunități pentru Bunăstare în Moldova (M-GROW)” în vederea cofinanțării Proiectului ,,Tranziția durabilă către eficiența energetică în Moldova (STEEM)” 

DECRET nr.1450-IX din 15.05.2024 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Protocolului de amendare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru extinderea Acordului de amendare nr. 1 dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind amendarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

DECRET nr.1449-IX din 15.05.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 1, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare cu privire la Proiectul de înregistrare şi evaluare funciară 

DECRET nr.1448-IX din 15.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1447-IX din 15.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 44 din Legea nr. 288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne 

DECRET nr.1446-IX din 15.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 66/2008 privind protecția indicațiilor geografice, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate 

DECRET nr.1445-IX din 15.05.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la rețeaua de colectare a informațiilor contabile agricole 

DECRET nr.1444-IX din 15.05.2024 pentru promulgarea Legii privind acțiunile climatice 

DECRET nr.1443-IX din 14.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 209/2016 privind deșeurile 

DECRET nr.1442-IX din 10.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 12 din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 

DECRET nr.1441-IX din 10.05.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la denumirile geografice 

DECRET nr.1440-IX din 10.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (încadrarea în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală a beneficiarilor de protecție temporară angajați) 

DECRET nr.1439-IX din 10.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (sporirea celerității procedurilor de expropriere) 

DECRET nr.1438-IX din 09.05.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Johannes HAHN 

DECRET nr.1437-IX din 08.05.2024 pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Instrumentului juridic  internațional privind proprietatea intelectuală, resursele genetice  și cunoștințele tradiționale asociate cu resursele genetice 

DECRET nr.1436-IX din 08.05.2024 pentru promulgarea Legii privind implementarea parțială a votului prin corespondență 

DECRET nr.1435-IX din 03.05.2024 pentru inițierea negocierilor asupra proiectelor protocoalelor cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi unele state 

DECRET nr.1434-IX din 03.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru abrogarea articolului 108 din Legea cooperației de consum nr. 1252/2000 

DECRET nr.1433-IX din 03.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1104/2002 cu privire la Centrul Național Anticorupție 

DECRET nr.1432-IX din 03.05.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 123/2023 cu privire la stagiile plătite în serviciul public 

DECRET nr.1431-IX din 02.05.2024 privind numirea domnului Vladimir CUC în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU de la Geneva 

DECRET nr.1430-IX din 02.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut  dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II” 

DECRET nr.1429-IX din 02.05.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant  dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei privind implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul Proiectului „Locuințe publice III” 

DECRET nr.1428-IX din 02.05.2024 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru Proiectul „Locuințe publice III” 

DECRET nr.1427-IX din 02.05.2024 pentru aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la componenta Ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) a Fondului Social European Plus (FSE+)

DECRET nr.1426-IX din 30.04.2024 privind simbolurile corporative heraldice ale Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne 

DECRET nr.1425-IX din 30.04.2024 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1940-VIII din 23 decembrie 2020 

DECRET nr.1424-IX din 30.04.2024 privind distincțiile corporative ale Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne 

DECRET nr.1423-IX din 30.04.2024 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.1422-IX din 30.04.2024 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1421-IX din 30.04.2024 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1420-IX din 30.04.2024 pentru promulgarea Legii privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar 

DECRET nr.1419-IX din 30.04.2024 privind aprobarea semnării Convenției Consiliului Europei pentru Protecția Patrimoniului Audiovizual și a Protocolului ei 

DECRET nr.1418-IX din 30.04.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant  dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționând în calitate de entitate de implementare a Fondului fiduciar pentru prevenirea, pregătirea și răspunsul la pandemii 

DECRET nr.1417-IX din 30.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1416-IX din 30.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 50/2021 cu privire la grupurile de acțiune locală 

DECRET nr.1415-IX din 26.04.2024 pentru promulgarea Legii privind suspendarea Tratatului cu privire la forțele armate convenționale în Europa 

DECRET nr.1414-IX din 26.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1413-IX din 26.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 23 din Legea nr. 1593/2002 cu privire la mărimea, modul și termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală 

DECRET nr.1412-IX din 26.04.2024 privind promulgarea Legii pentru susținerea agricultorilor prin facilitarea accesului la credite garantate de stat 

DECRET nr.1411-IX din 26.04.2024 privind eliberarea domnului Veaceslav NEGRUȚA din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul economic 

DECRET nr.1410-IX din 24.04.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la Fondul pentru subvenționarea mass-mediei 

DECRET nr.1409-IX din 22.04.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Tratatului de înțelegere reciprocă și colaborare dintre Republica Moldova și Republica Kazahstan 

DECRET nr.1408-IX din 22.04.2024 privind înregistrarea în Armorialul General al Republicii Moldova a unor însemne uniformistice ale Ministerului Afacerilor Interne 

DECRET nr.1407-IX din 22.04.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Ecuador privind călătoriile fără vize ale cetățenilor 

DECRET nr.1406-IX din 22.04.2024 cu privire la promulgarea Codului silvic 

DECRET nr.1405-IX din 18.04.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 39 din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală 

DECRET nr.1404-IX din 18.04.2024 pentru promulgarea Legii privind regimul explozivilor de uz civil 

DECRET nr.1403-IX din 18.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 22 din Legea nr. 190/2003 cu privire la veterani

DECRET nr.1402-IX din 16.04.2024 privind conferirea Medaliei „Meritul Civic” doamnei Elena DRAGALIN

DECRET nr.1400-IX din 11.04.2024 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.441-IX din 22 aprilie 2022 

DECRET nr.1399-IX din 11.04.2024 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.1398-IX din 09.04.2024 сu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte 

DECRET nr.1397-IX din 09.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1396-IX din 09.04.2024 pentru promulgarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic 

DECRET nr.1395-IX din 03.04.2024 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne      

DECRET nr.1394-IX din 03.04.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Slovacă în domeniul securității sociale 

DECRET nr.1393-IX din 03.04.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru aprobarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV) 

DECRET nr.1392-IX din 03.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (procesul de elaborare și promovare a proiectelor actelor normative)

DECRET nr.1391-IX din 03.04.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de comerț liber dintre Republica Moldova și statele membre EFTA (Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană) 

DECRET nr.1390-IX din 01.04.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 4 din Legea Fondului de susținere a populației nr. 827/2000

DECRET nr.1389-IX din 01.04.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Letonia în domeniul securității sociale 

DECRET nr.1387-IX din 28.03.2024 pentru promulgarea Legii privind banca biologică umană

DECRET nr.1386-IX din 27.03.2024 pentru promulgarea Legii privind mărcile 

DECRET nr.1385-IX din 26.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 19 din Legea bugetului de stat pentru anul 2024 nr. 418/2023 

DECRET nr.1384-IX din 25.03.2024 privind desemnarea unui membru al Consiliului Institutului Național al Justiției 

DECRET nr.1383-IX din 25.03.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” doamnei Claudia VIȘAN 

DECRET nr.1382-IX din 22.03.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei nr. 1/2024 a Comitetului Mixt instituit în cadrul Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri 

DECRET nr.1381-IX din 22.03.2024 privind promulgarea Legii pentru interpretarea prevederilor articolului 17 alineatul (17) din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură 

DECRET nr.1380-IX din 22.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1379-IX din 21.03.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane)

DECRET nr.1378-IX din 20.03.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea Proiectului V de reabilitare a drumurilor din Moldova 

DECRET nr.1377-IX din 20.03.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții „EFSD + Fereastra dedicată investiției 1” 

DECRET nr.1376-IX din 20.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 43 din Legea insolvabilității nr. 149/2012 

DECRET nr.1375-IX din 20.03.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă  

DECRET nr.1374-IX din 20.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri IV)

DECRET nr.1373-IX din 18.03.2024 privind conferirea „Ordinului Republicii” doamnei Elaine Folk MARSHALL

DECRET nr.1372-IX din 15.03.2024 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului statelor membre ale Comunității Statelor Independente privind colaborarea în scopul asigurării tehnico-materiale a organelor competente în domeniul combaterii terorismului și altor forme violențe de manifestare a extremismului

DECRET nr.1371-IX din 15.03.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului privind Grupurile observatorilor militari și Forțele Colective de menținere a păcii în Comunitatea Statelor Independente și a Protocolului privind procedura temporară de formare și angajare a Grupurilor observatorilor militari și a Forțelor Colective de menținere a păcii în zonele de conflict între state și în statele membre ale Comunității Statelor Independente

DECRET nr.1370-IX din 15.03.2024 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la principiile asigurării Forțelor Armate ale statelor membre ale Comunității cu armament, tehnică, mijloace materiale, organizării activității de producție a întreprinderilor de reparații și lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție

DECRET nr.1369-IX din 15.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (Codul muncii și Codul contravențional)

DECRET nr.1368-IX din 14.03.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” Nicolae DANDIȘ

DECRET nr.1367-IX din 14.03.2024 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Cristian MUNGIU

DECRET nr.1366-IX din 14.03.2024 privind numirea domnului Sergiu LAZARENCU în funcția de ministru al mediului 

DECRET nr.1365-IX din 14.03.2024 privind demisia doamnei Iordanca-Rodica IORDANOV din funcția de ministru al mediului 

DECRET nr.1364-IX din 12.03.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul Proiectului „Locuințe publice III

DECRET nr.1360-IX din 11.03.2024 privind structura Aparatului Președintelui Republicii Moldova

DECRET nr.1359-IX din 11.03.2024 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.1358-IX din 04.03.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1357-IX din 04.03.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Iezărenii Vechi, comuna Iezărenii Vechi, raionul Sîngerei

DECRET nr.1356-IX din 04.03.2024 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Ocnița, raionul Ocnița

DECRET nr.1355-IX din 04.03.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova

DECRET nr.1354-IX din 04.03.2024 cu privire la promulgarea Codului funciar

DECRET nr.1353-IX din 04.03.2024 privind conferirea „Ordinului Republicii” Excelenței Sale domnului Emmanuel Jean-Michel Frédéric MACRON

DECRET nr.1352-IX din 01.03.2024 privind conferirea de titluri onorifice unor artiști ai Orchestrei de Muzică Populară Folclor" a Filarmonicii Naționale Serghei Lunchevici"

DECRET nr.1351-IX din 29.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație

DECRET nr.1350-IX din 29.02.2024 pentru promulgarea Legii privind efectuarea decontărilor în numerar și pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1349-IX din 29.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1348-IX din 29.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova nr.225/2003 (asigurarea implementării Convenției de la Haga privind acordurile de alegere a forului)

DECRET nr.1347-IX din 29.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modifcarea Regulamentului cu privire la regimul comercial și reglementarea utilizării hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon, aprobat prin Legea nr.852/2002

DECRET nr.1346-IX din 29.02.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr.51/2022 privind funcționarea în condilții de siguranță a obiectivelor industriale și a instalațiilor tehnice potențial periculoase

DECRET nr.1345-IX din 21.02.2024 cu privire la promulgarea Legii privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1344-IX din 20.02.2024 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina în domeniul securității sociale

DECRET nr.1343-IX din 20.02.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării în formă simplificată a prelungirii duratei Acordului dintre Republica Moldova și Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (EUROCONTROL) referitor la implementarea Fondului de solidaritate voluntară privind managementul traficului aerian european

DECRET nr.1342-IX din 20.02.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Ministerul Mediului al Republicii Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea asistenței tehnice, în sumă de 600000 de euro, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”

DECRET nr.1341-IX din 20.02.2024 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum și încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și cu termen redus, în aprilie - iulie 2024

DECRET nr.1340-IX din 19.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei la Legea nr.668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului

DECRET nr.1339-IX din 19.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1338-IX din 19.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1337-IX din 15.02.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr.234/2022 privind eliberarea S.A. „Energocom” de obligația de a garanta rambursarea împrumutului și privind acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”

DECRET nr.1336-IX din 14.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr.264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic

DECRET nr.1335-IX din 14.02.2024 pentru promulgarea Legii privind produsele alimentare și furajele modificate genetic

DECRET nr.1334-IX din 14.02.2024 privind conferirea "Ordinului de Onoare" domnului Mircea CĂRTĂRESCU"

DECRET nr.1333-IX din 12.02.2024 pentru promulgarea Legii privind Fondul național al culturii

DECRET nr.1332-IX din 12.02.2024 pentru aprobarea semnării Convenției Ljubljana-Haga privind cooperarea internațională în investigarea și urmărirea penală a crimelor de genocid, a crimelor împotriva umanității, a crimelor de război și altor crime internaționale

DECRET nr.1331-IX din 09.02.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvemul Republicii Moldova și Guvemul Japoniei privind realizarea proiectului "Asigurarea fermierilor cu fertilizanți"

DECRET nr.1330-IX din 09.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova nr.443/2004

DECRET nr.1329-IX din 09.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1328-IX din 06.02.2024 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Pregedintelui Republicii Moldova nr.1112-IX din 12 septembrie 2023

DECRET nr.1327-IX din 06.02.2024 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.1322-lX din 29 ianuarie 2024 

DECRET nr.1326-IX din 05.02.2024 privind numirea doamnei Cristina GHERASIMOV în funcția de viceprim-ministru pentru integrare europeană 

DECRET nr.1325-IX din 02.02.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ajustarea legislației în domeniul transporturilor rutiere) 

DECRET nr.1324-IX din 30.01.2024 privind numirea domnului Igor ZAHAROV în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și comunicare strategică 

DECRET nr.1323-IX din 30.01.2024 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 871-IX din 29 martie 2023 

DECRET nr.1322-IX din 29.01.2024 privind numirea domnului Mihail POPȘOI în funcția de viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe şi integrării europene 

DECRET nr.1321-IX din 29.01.2024 privind demisia domnului Nicolae POPESCU din funcția de viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe şi integrării europene

DECRET nr.1320-IX din 26.01.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative(prevederi aferente domeniului producției alcoolice)

DECRET nr.1319-IX din 26.01.2024 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova şi Regatul Spaniei privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere

DECRET nr.1318-IX din 26.01.2024 pentru promulgarea Legii privind modificarea Registrului național al monumentelor de for public, aprobat prin Legea nr. 148/2018 

DECRET nr.1317-IX din 26.01.2024 privind conferirea medaliei „Meritul Militar” unor angajați ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat

DECRET nr.1315-IX din 22.01.2024 pentru aprobarea semnării Acordului dintre Uniunea Europeană, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Europa Digitală (2021 – 2027)

DECRET nr.1314-IX din 22.01.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1313-IX din 22.01.2024 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea Strategiei naționale de apărare a Republicii Moldova

DECRET nr.1312-IX din 22.01.2024 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative

DECRET nr.1311-IX din 19.01.2024 privind numirea în funcție a unui judecător

DECRET nr.1310-IX din 18.01.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1309-IX din 18.01.2024 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.1308-IX din 18.01.2024 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova

DECRET nr.1307-IX din 18.01.2024 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova

DECRET nr.1306-IX din 16.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 privind violența și hărțuirea în lumea muncii 

DECRET nr.1305-IX din 16.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Guvernului Republicii Moldova la Acordul privind Comitetul de coordonare în cadrul procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est 

DECRET nr.1304-IX din 16.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii culturii nr. 413/1999 

DECRET nr.1303-IX din 15.01.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la accederea Republicii Moldova la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, adoptat prin Rezoluția CM/Res(2023)3 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

DECRET nr.1302-IX din 15.01.2024 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Roșcani, raionul Anenii Noi 

DECRET nr.1301-IX din 15.01.2024 privind conferirea titlului onorific „Colectiv Artistic Emerit” Ansamblului Etnofolcloric „PLĂIEȘII” 

DECRET nr.1300-IX din 15.01.2024 privind conferirea de titluri onorifice 

DECRET nr.1299-IX din 10.01.2024 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului-cadru, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, pentru aplicarea suspendării contribuțiilor financiare ale Republicii Moldova la programele Uniunii Europene

DECRET nr.1298-IX din 09.01.2024 pentru promulgarea Legii privind importul unui mijloc de transport (marca Opel model Movano)  

DECRET nr.1297-IX din 09.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 113/2010 privind executorii judecătorești 

DECRET nr.1296-IX din 09.01.2024 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Îmbunătățirea calității educației”  

DECRET nr.1295-IX din 09.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli 

DECRET nr.1294-IX din 09.01.2024 pentru promulgarea Legii privind scutirea de plata drepturilor de import a unor unități de transport electric 

DECRET nr.1293-IX din 09.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Bank Gospodarstwa Krajowego (Polonia) pentru susținerea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, prin intermediul instituției publice „Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului”

DECRET nr.1292-IX din 09.01.2024 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor 

DECRET nr.1291-IX din 09.01.2024 privind promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind acordurile de alegere a forului 

DECRET nr.1290-IX din 09.01.2024 privind promulgarea Legii pentru completarea cu articolul 191 a Legii nr. 1409/1997 cu privire la medicamente 

DECRET nr.1289-IX din 09.01.2024 pentru promulgarea Legii privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor 

DECRET nr.1288-IX din 09.01.2024 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației 

DECRET nr.1287-IX din 29.12.2023 privind uniforma militară și însemnele distinctive ale efectivului Armatei Naționale 

DECRET nr.1286-IX din 29.12.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la  acordarea dreptului Guvernului de a decide transmiterea în folosință a zăcămintelor de hidrocarburi în scop de cercetare geologică și/sau exploatare geologică entității care asigură exercitarea monopolului statului în domeniul cercetării geologice

DECRET nr.1285-IX din 29.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (medierea garantată de stat) 

DECRET nr.1284-IX din 29.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998 

DECRET nr.1283-IX din 29.12.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementului deșeurilor solide, în sumă de 5 400 000 euro, în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” 

DECRET nr.1282-IX din 29.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație 

DECRET nr.1281-IX din 29.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1111/1997 privind asigurarea activității Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.1280-IX din 29.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii apelor nr. 272/2011 

DECRET nr.1279-IX din 28.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1278-IX din 28.12.2023 privind promulgarca Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1277-IX din 28.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea mecanismului de acordare a unor prestații sociale  copiilor cu dizabilități și familiilor cu copii)  

DECRET nr.1276-IX din 28.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice 

DECRET nr.1275-IX din 28.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

DECRET nr.1274-IX din 28.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1273-IX din 28.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale” 

DECRET nr.1272-IX din 28.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale” 

DECRET nr.1271-IX din 28.12.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la activitatea meteorologică și hidrologică 

DECRET nr.1270-IX din 28.12.2023 privind promulgarea Legii bugetului de stat pentru anul 2024

DECRET nr.1269-IX din 27.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii ocrotirii sănătății nr. 411/1995 

DECRET nr.1268-IX din 27.12.2023 privind promulgarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2024 

DECRET nr.1267-IX din 27.12.2023 pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 

DECRET nr.1266-IX din 27.12.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului referitor la serviciile internaționale regulate și serviciile internaționale regulate speciale de transport de călători cu autocarul și autobuzul, semnat la 28 octombrie 2021, la Acordul privind transportul internațional ocazional de călători cu autocarul și autobuzul (Acordul INTERBUS) 

DECRET nr.1265-IX din 27.12.2023 privind eliberarea doamnei Cristina GHERASIMOV din funcția de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în  domeniul  politicii  externe  și  integrării europene 

DECRET nr.1264-IX din 26.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre Republica Moldova și Republica Portugheză în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-media

DECRET nr.1263-IX din 26.12.2023 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2023 nr.359/2022 

DECRET nr.1262-IX din 26.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 107/2016 cu privire la energia electrică 

DECRET nr.1261-IX din 26.12.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la  acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)” 

DECRET nr.1260-IX din 26.12.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” doamnei Cristina GHERASIMOV 

DECRET nr.1259-IX din 26.12.2023 privind conferirea „Ordinului Republicii” domnului Nicolae POPESCU

DECRET nr.1258-IX din 22.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1257-IX din 21.12.2023 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1256-IX din 20.12.2023 privind conferirea de distincții de stat 

DECRET nr.1255-IX din 20.12.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” 

DECRET nr.1254-IX din 20.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1253-IX din 20.12.2023 pentru promulgarea Legii privind protecția secretelor comerciale 

DECRET nr.1252-IX din 20.12.2023 privind acordarea unei grațieri individuale

DECRET nr.1251-IX din 20.12.2023 privind numirea în funcție a unor judecători

DECRET nr.1250-IX din 20.12.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Comunicatului Comun dintre Republica Moldova și Republica Rwanda privind stabilirea relațiilor diplomatice 

DECRET nr.1249-IX din 19.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (privind facilitarea activității în domeniul alimentar) 

DECRET nr.1248-IX din 19.12.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative (implementarea mecanismului de evaluare a impactului asupra mediului și de evaluare strategică de mediu) 

DECRET nr.1247-IX din 19.12.2023 pentru promulgarea Legii privind drepturile copilului 

DECRET nr.1246-IX din 19.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale 

DECRET nr.1245-IX din 18.12.2023 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai organelor afacerilor interne 

DECRET nr.1244-IX din 14.12.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 5 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei” și a Amendamentului nr. 4 la Scrisoarea de însoțire asupra acestui contract 

DECRET nr.1243-IX din 14.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant  „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova” dintre  Republica Moldova, Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

DECRET nr.1242-IX din 14.12.2023 privind aprobarea componenţei Colegiului Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat 

DECRET nr.1241-IX din 14.12.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Pociumbăuți, raionul Rîșcani 

DECRET nr.1240-IX din 14.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii voluntariatului nr. 121/2010

DECRET nr.1239-IX din 13.12.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei nr. 1/2023 a Comitetului Mixt instituit în cadrul Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene, în ceea ce privește modificarea Convenției 

DECRET nr.1238-IX din 13.12.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Izvoare, comuna Izvoare, raionul Florești

DECRET nr.1237-IX din 13.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 283/2003 privind activitatea particulară de detectiv și de pază 

DECRET nr.1236-IX din 13.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ajustarea cadrului normativ în domeniul dreptului de autor și drepturilor conexe) 

DECRET nr.1235-IX din 12.12.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Gudsi Dursun oglu OSMANOV 

DECRET nr.1234-IX din 11.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene 

DECRET nr.1233-IX din 11.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 29/2018 privind delimitarea proprietății publice 

DECRET nr.1232-IX din 11.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la programul Uniunii Europene „Programul Piața Unică” 

DECRET nr.1231-IX din 07.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1230-IX din 07.12.2023 pentru promulgarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere 

DECRET nr.1229-IX din 07.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat 

DECRET nr.1228-IX din 07.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 105/2003 privind protecția consumatorilor 

DECRET nr.1227-IX din 07.12.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Roșu, raionul Cahul 

DECRET nr.1226-IX din 06.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la principiile asigurării Trupelor de grăniceri cu armament, tehnică militară și alte resurse materiale, organizării lucrărilor de cercetări științifice și experimentale de construcție  

DECRET nr.1225-IX din 06.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la cooperarea statelor membre ale Comunității Statelor Independente în timpul evacuării cetățenilor acestora din țările terțe în cazul producerii situațiilor excepționale  

DECRET nr.1224-IX din 06.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului dintre Republica Moldova și Federația Rusă în vederea colaborării Ministerului Securității Naționale al Republicii Moldova și Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse în domeniul activităților informative  

DECRET nr.1223-IX din 06.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul pregătirii specialiștilor subdiviziunilor antiteroriste în instituțiile de învățământ ale organelor competente ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1222-IX din 06.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii sănătății populației și a protocoalelor de modificare ale acestuia 

DECRET nr.1221-IX din 06.12.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Albania în domeniul securității sociale 

DECRET nr.1220-IX din 05.12.2023 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 441-IX din 22 aprilie 2022 

DECRET nr.1219-IX din 05.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 10/2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile 

DECRET nr.1218-IX din 05.12.2023 privind conferirea gradului superior de calificare a judecătorului doamnei Viorica PUICA 

DECRET nr.1217-IX din 05.12.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la ajutorul reciproc în caz de accidente și alte situații excepționale la obiectivele electroenergetice ale statelor membre ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1216-IX din 05.12.2023 privind promulgarea Legii pentru retragerea Republicii Moldova din Statutul Institutului Unificat de Cercetări Nucleare 

DECRET nr.1215-IX din 05.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare „RLF – Răspuns de urgență – Căile Ferate din Moldova” 

DECRET nr.1214-IX din 05.12.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Portugheză privind colaborarea economică 

DECRET nr.1213-IX din 05.12.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului de modificare a Convenției dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital 

DECRET nr.1212-IX din 05.12.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1211-IX din 05.12.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex cu Legea nr. 147/2023 privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor)

DECRET nr.1210-IX din 04.11.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Convenției dintre Republica Moldova şi Principatul Liechtenstein pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii şi fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit 

DECRET nr.1209-IX din 29.11.2023 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.1208-IX din 27.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe 

DECRET nr.1207-IX din 27.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1206-IX din 27.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (reglementări privind organizarea sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală) 

DECRET nr.1205-IX din 27.11.2023 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1204-IX din 27.11.2023 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1203-IX din 27.11.2023 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova

DECRET nr.1202-IX din 27.11.2023 privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova

DECRET nr.1201-IX din 24.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1200-IX din 24.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 263/2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului 

DECRET nr.1199-IX din 24.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (privind activitatea specială de investigații)

DECRET nr.1198-IX din 22.11.2023 cu privire la aprobarea semnării Acordului dintre  Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul Europa Digitală pentru perioada 2021–2027 

DECRET nr.1197-IX din 22.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Statutul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova 

DECRET nr.1196-IX din 22.11.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova și Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte (UNOPS) privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 și amendat la 2 iulie 1997, față de Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiecte și membrii săi în Republica Moldova 

DECRET nr.1195-IX din 22.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie privind statutul juridic al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie în Republica Moldova 

DECRET nr.1194-IX din 20.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (testare antidrog) 

DECRET nr.1193-IX din 17.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1192-IX din 17.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (indemnizația pentru munca prestată în perioada electorală, achitată funcționarilor electorali nedegrevați sau neconvocați)

DECRET nr.1191-IX din 17.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri II) 

DECRET nr.1190-IX din 17.11.2023 pentru promulgarea Legii privind transmiterea cu titlu gratuit a locuințelor din blocul locativ situat în municipiul Chișinău, str. Alba Iulia nr. 91/3, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl 

DECRET nr.1189-IX din 17.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 354/2004 cu privire la formarea bunurilor imobile 

DECRET nr.1188-IX din 17.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (stimularea dezvoltării și utilizării serviciilor electronice) 

DECRET nr.1187-IX din 17.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (prezentarea de către unele entități a informațiilor privind impozitul pe venit) 

DECRET nr.1186-IX din 17.11.2023 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Organizația Internațională pentru Dreptul la Dezvoltare privind statutul Organizației Internaționale pentru Dreptul la Dezvoltare în Republica Moldova

DECRET nr.1185-IX din 14.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului „Construcția Spitalului Regional Bălți” 

DECRET nr.1184-IX din 14.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare, în sumă de 40 de milioane de euro 

DECRET nr.1183-IX din 09.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (gestionarea pășunilor și fânețelor și asigurarea exploatării sistemelor centralizate de irigare transmise în comodat) 

DECRET nr.1182-IX din 08.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului privind crearea Comisiei consultative comune în problemele dezarmării 

DECRET nr.1181-IX din 08.11.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului Consiliului șefilor statelor membre ale Comunității Statelor Independente cu privire la Forțele Armate și Trupele de Grăniceri 

DECRET nr.1180-IX din 08.11.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului dintre statele membre ale Comunității Statelor Independente referitor la Forțele Armate Strategice 

DECRET nr.1179-IX din 08.11.2023 pentru promulgarea Legii privind etichetarea produselor cu impact energetic 

DECRET nr.1178-IX din 08.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1177-IX din 08.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (instituirea mecanismului de guvernanță energetică și a acțiunilor climatice, facilitarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică) 

DECRET nr.1176-IX din 06.11.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Ion JIGĂU 

DECRET nr.1175-IX din 06.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1174-IX din 06.11.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate realizării proiectului „Moldova drumuri III” și a proiectului „Moldova drumuri IV” 

DECRET nr.1173-IX din 06.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației al României pentru Programul Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021–2027 

DECRET nr.1172-IX din 06.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Oficiul Prim-ministrului Ungariei pentru Programul Regiunea Dunării Interreg IV-B 2021–2027 

DECRET nr.1171-IX din 06.11.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației al României pentru Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027 

DECRET nr.1170-IX din 06.11.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1169-IX din 01.11.2023 privind numirea domnului Gheorghe JOSANU  în funcţia de director adjunct al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat 

DECRET nr.1168-IX din 01.11.2023 privind numirea domnului Vasile POPA în funcţia de director al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat 

DECRET nr.1166-IX din 31.10.2023 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.1165-IX din 31.10.2023 privind numirea doamnei Stela BURCIU în funcţia de pictor heraldist 

DECRET nr.1164-IX din 27.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea mecanismelor actului de guvernare) 

DECRET nr.1163-IX din 27.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (piața forței de muncă) 

DECRET nr.1162-IX din 26.10.2023 privind promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior 

DECRET nr.1161-IX din 26.10.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind amendarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

DECRET nr.1160-IX din 24.10.2023 pentru promulgarea Legii privind performanța energetică a clădirilor 

DECRET nr.1159-IX din 24.10.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar 

DECRET nr.1158-IX din 24.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 nr. 358/2022 

DECRET nr.1157-IX din 24.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 357/2022 

DECRET nr.1156-IX din 24.10.2023 pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2023 nr. 359/2022  

DECRET nr.1155-IX din 23.10.2023 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova

DECRET nr.1154-IX din 23.10.2023 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1153-IX din 23.10.2023 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1152-IX din 23.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 160/2017 cu privire la biblioteci 

DECRET nr.1151-IX din 23.10.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Sămășcani, raionul Șoldănești  

DECRET nr.1150-IX din 23.10.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Cucoara, comuna Cucoara, raionul Cahul 

DECRET nr.1149-IX din 20.10.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 6 din Codul fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.1148-IX din 20.10.2023 privind privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (consolidarea aspectelor privind infrastructurile pieței financiare) 

DECRET nr.1147-IX din 13.10.2023 privind conferirea titlului onorific „Artist al Poporului” 

DECRET nr.1146-IX din 13.10.2023 privind modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 897-IX din 19 aprilie 2023 

DECRET nr.1145-IX din 13.10.2023 privind numirea domnului Ruslan BOLBOCEAN în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord  

DECRET nr.1144-IX din 11.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1143-IX din 11.10.2023 privind aprobarea specimenului legitimației pentru ofițerii cu grade militare supreme și pentru ofițerii cu grade speciale supreme, precum și a regulamentului aferent legitimației 

DECRET nr.1142-IX din 11.10.2023 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.1112-IX din 12 septembrie 2023 

DECRET nr.1141-IX din 09.10.2023 privind aprobarea semnării Acordului de modificare nr. 1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Securitatea furnizării gazelor naturale” 

DECRET nr.1140-IX din 09.10.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Securitatea furnizării gazelor naturale” 

DECRET nr.1139-IX din 05.10.2023 privind conferirea de distincții de stat unor cadre didactice 

DECRET nr.1138-IX din 04.10.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului electoral nr. 325/2022

DECRET nr.1137-IX din 04.10.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, reunit în configurația Comerț, privind modificarea anexei XXVIII-B (Norme aplicabile serviciilor de telecomunicații) și a anexei XXVIII-C (Norme aplicabile serviciilor poștale și de curierat) la Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte 

DECRET nr.1136-IX din 02.10.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la componenta Ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) a Fondului Social European Plus (FSE+) 

DECRET nr.1135-IX din 02.10.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” Excelenței Sale domnului Marcelo REBELO de SOUSA 

DECRET nr.1134-IX din 29.09.2023 privind declararea zilei de doliu național în legătură cu decesul scriitorului Ion DRUȚĂ 

DECRET nr.1133-IX din 29.09.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de bază între Republica Moldova și Programul Alimentar Mondial 

DECRET nr.1132-IX din 29.09.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la tranzitul de energie și putere electrică a țărilor membre ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1131-IX din 29.09.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la asigurarea funcționării în paralel a sistemelor electroenergetice ale țărilor membre ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1130-IX din 297.09.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la coordonarea relațiilor dintre statele Comunității Statelor Independente în domeniul electroenergeticii

DECRET nr.1129-IX din 29.09.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării programului „Credite pentru conservarea energiei”, finanțat și implementat de Corporația Financiară Nordică de Mediu (NEFCO) 

DECRET nr.1128-IX din 29.09.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (S.A. „CET-Nord”)”, faza II 

DECRET nr.1127-IX din 27.09.2023 privind numirea domnului Petru ROTARU în funcția de ministru al finanțelor 

DECRET nr.1126-IX din 27.09.2023 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1125-IX din 27.09.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Addendumului nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind dezvoltarea zonelor rurale în Republica Moldova 

DECRET nr.1124-IX din 27.09.2023 privind demisia doamnei Veronica SIREȚEANU din funcția de ministru al finanțelor 

DECRET nr.1123-IX din 26.09.2023 privind conferirea titlului onorific „Artist al Poporului” domnului Alexander PALEI

DECRET nr.1122-IX din 26.09.2023 privind eliberarea domnului Alexandr STOIANOGLO din funcția de Procuror General

DECRET nr.1121-IX din 25.09.2023 cu privire la promulgarea Legii privind declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de construcție a drumului R34.4 Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat, cu infrastructura conexă

DECRET nr.1120-IX din 25.09.2023 privind desemnarea membrilor în cadrul Comisiei mixte de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina din partea Republicii Moldova și a experților permanenți pe lângă delegația Republicii Moldova în Comisia mixtă de demarcare a frontierei de stat dintre Republica Moldova și Ucraina 

DECRET nr.1119-IX din 25.09.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Cubolta, comuna Cubolta, raionul Sîngerei 

DECRET nr.1118-IX din 25.09.2023 privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar pentru anul de studii 2023-2024 

DECRET nr.1117-IX din 15.09.2023 privind declararea zilei de doliu național în legătură cu decesul primului Președinte al Republicii Moldova Mircea SNEGUR  

DECRET nr.1116-IX din 15.09.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii securității statului nr. 618/1995  

DECRET nr.1115-IX din 14.09.2023 privind constituirea Comisiei de stat pentru organizarea funeraliilor primului Președinte al Republicii Moldova Mircea SNEGUR 

DECRET nr.1114-IX din 14.09.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” 

DECRET nr.1113-IX din 14.09.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1112-IX din 12.09.2023 privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate  

DECRET nr.1111-IX din 12.09.2023 privind aprobarea componenței Colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova 

DECRET nr.1110-IX din 11.09.2023 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre  Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul Europa Digitală pentru perioada 2021-2027 

DECRET nr.1109-IX din 11.09.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova nr. 259/2004 

DECRET nr.1108-IX din 07.09.2023 privind numirea doamnei Ana TABAN în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica India 

DECRET nr.1107-IX din 07.09.2023 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova 

DECRET nr.1106-IX din 07.09.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” unor membri  ai Camerei de Comerț și Industrie 

DECRET nr.1105-IX din 07.09.2023 privind numirea domnului Victor HODOROJA în funcţia de director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova

DECRET nr.1104-IX din 07.09.2023 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 441-IX din 22 aprilie 2022 

DECRET nr.1101-IX din 01.09.2023 privind conferirea de titluri onorifice 

DECRET nr.1100-IX din 01.09.2023 pentru promulgarea Legii privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice 

DECRET nr.1099-IX din 01.09.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Sociteni, raionul Ialoveni 

DECRET nr.1098-IX din 01.09.2023 privind conferirea  medaliei „Meritul Militar” domnului Nicolae ȚINEVSCHI 

DECRET nr.1097-IX din 01.09.2023 privind conferirea de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale 

DECRET nr.1096-IX din 01.09.2023 privind conferirea  Ordinului „Credință Patriei” clasa II domnului Anatolie NOSATÎI

DECRET nr.1095-IX din 30.08.2023 privind rechemarea doamnei Tatiana MOLCEAN din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU la Geneva și de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Principatul Liechtenstein  

DECRET nr.1094-IX din 28.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului 

DECRET nr.1093-IX din 28.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (privind actualizarea cadrului normativ aferent funcției publice)

DECRET nr.1092-IX din 28.08.2023 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului 

DECRET nr.1091-IX din 28.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 și abrogarea Legii nr. 1070/2000 privind aprobarea Nomenclatorului specialităților pentru pregătirea cadrelor în instituțiile de învățământ superior și mediu de specialitate 

DECRET nr.1090-IX din 18.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (reglementarea relațiilor dintre asociații/fondatorii societăților comerciale) 

DECRET nr.1089-IX din 18.08.2023 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în octombrie 2023 - ianuarie 2024

DECRET nr.1088-IX din 18.08.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant „Fondul fiduciar multidonator pentru cofinanțarea suplimentară a Programului «Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2»”  dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.1087-IX din 18.08.2023 pentru promulgarea Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor și modificarea unor acte normative  

DECRET nr.1086-IX din 18.08.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind Statutul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova 

DECRET nr.1085-IX din 18.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (modificarea Codului de procedură penală și a Codului contravențional) 

DECRET nr.1084-IX din 17.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii concurenței nr. 183/2012 

DECRET nr.1083-IX din 15.08.2023 privind numirea domnului Adrian BĂLUȚEL în funcția de șef al Cabinetului Preşedintelui Republicii Moldova  

DECRET nr.1082-IX din 15.08.2023 privind numirea domnului Stanislav SECRIERU în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate 

DECRET nr.1081-IX din 14.08.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Dina ROȘCA

DECRET nr.1080-IX din 14.08.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale 

DECRET nr.1079-IX din 14.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (implementarea unor considerente ale Hotărârii Curții Constituționale nr. 10/2023 privind controlul constituționalității Partidului Politic „Șor”)

DECRET nr.1078-IX din 14.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) 

DECRET nr.1077-IX din 14.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.1076-IX din 14.08.2023 pentru promulgarea Legii privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării și privind modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1075-IX din 14.08.2023 privind eliberarea doamnei Veronica BRADĂUȚANU din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul justiției  

DECRET nr.1074-IX din 09.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr. 174/2018 

DECRET nr.1073-IX din 09.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului privind barierele tehnice în zona comerțului liber 

DECRET nr.1072-IX din 09.08.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului de colaborare pentru formarea spațiului unic (comun) educațional în cadrul Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1071-IX din 09.08.2023 pentru promulgarea Legii taxei de stat 

DECRET nr.1070-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la promovarea unei politici coordonate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării și a Protocolului privind introducerea completărilor și modificărilor în Acordul cu privire la  promovarea unei politici coordonate în domeniul standardizării, metrologiei și certificării  

DECRET nr.1069-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul protecției muncii 

DECRET nr.1068-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (scutirea sindicatelor și patronatelor de achitarea taxei pentru înregistrarea de stat) 

DECRET nr.1067-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1066-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la susținerea și dezvoltarea micului antreprenoriat în statele membre ale CSI  

DECRET nr.1065-IX din 07.08.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului orașului Căinari, raionul Căușeni 

DECRET nr.1064-IX din 07.08.2023 pentru aprobarea semnării Protocolului de modificare a Convenției dintre Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe capital 

DECRET nr.1063-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 45/2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie 

DECRET nr.1062-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 215/2016 cu privire la tineret 

DECRET nr.1061-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală) 

DECRET nr.1060-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant al Parteneriatului Global pentru Educație (Proiectul „Îmbunătățirea calității educației”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de agent de grant al Parteneriatului Global pentru Educație  

DECRET nr.1059-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant al Fondului fiduciar cu donatori multipli al Parteneriatului pentru învățarea timpurie (Proiectul „Îmbunătățirea calității educației”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al ELP

DECRET nr.1058-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Addendumului la Acordul de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Națională a Moldovei privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova 

DECRET nr.1057-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Addendumului la Acordul de grant dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova 

DECRET nr.1056-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Addendumului la Memorandumul de înțelegere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova 

DECRET nr.1055-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Ministerul Finanțelor, și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională pentru realizarea Programului „Politici de dezvoltare întru redresarea economică” 

DECRET nr.1054-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind acordarea unui împrumut pentru politici de dezvoltare întru redresarea economică a Republicii Moldova 

DECRET nr.1053-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției statelor membre  ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare  

DECRET nr.1052-IX din 07.08.2023 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului 

DECRET nr.1051-IX din 07.08.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de modificare nr. 1 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Securitatea furnizării gazelor naturale” 

DECRET nr.1050-IX din 07.08.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut  (Proiectul „Îmbunătățirea calității educației”) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare 

DECRET nr.1049-IX din 03.08.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor) 

DECRET nr.1048-IX din 31.07.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant Fondul fiduciar multidonator dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea cofinanțării suplimentare a Programului  „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2” 

DECRET nr.1047-IX din 31.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru, la frontiera de stat moldo-ucraineană, în zona localităților Cosăuți – Yampil 

DECRET nr.1046-IX din 31.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea celui de-al cincisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană 

DECRET nr.1045-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (optimizarea activității Agenției Naționale pentru Sănătate Publică) 

DECRET nr.1044-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Acordului cu privire la interacțiunea în domeniul preîntâmpinării și lichidării consecințelor situațiilor excepționale cu caracter natural și tehnogen, încheiat la Minsk la 22 ianuarie 1993, cu modificările operate prin Protocolul întocmit la Dușanbe la 30 octombrie 2015

DECRET nr.1043-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru retragerea Republicii Moldova din Acordul internațional cu privire la zahăr 

DECRET nr.1042-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (parteneriatul public-privat și administrarea proprietății publice) 

DECRET nr.1041-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 75/2015 cu privire la locuințe 

DECRET nr.1040-IX din 31.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea anexei la Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice 

DECRET nr.1039-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind implementarea Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” și la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind interconectarea electrică Moldova – România 

DECRET nr.1038-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 4, întocmit prin schimb de scrisori, la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei” și Amendamentului nr. 3, întocmit prin schimb de scrisori, la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova 

DECRET nr.1037-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (simplificarea procedurii de elaborare și aprobare a cadastrului funciar anual) 

DECRET nr.1036-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru realizarea proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)” 

DECRET nr.1035-IX din 31.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (asigurarea transferului de atribuții conform Legii nr. 178/2020 pentru modificarea unor acte normative) 

DECRET nr.1034-IX din 31.07.2023 privind eliberarea doamnei Ecaterina CASINGE din funcția de șef al Cabinetului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.1033-IX din 26.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (fortificarea autorității de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice și sincronizarea termenului de valabilitate a licențelor de utilizare a frecvențelor radio) 

DECRET nr.1032-IX din 26.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 43din Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova 

DECRET nr.1031-IX din 25.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii securității și sănătății în muncă nr. 186/2008 

DECRET nr.1030-IX din 25.07.2023 pentru promulgarea Legii privind supravegherea pieței și conformitatea produselor 

DECRET nr.1029-IX din 24.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.1028-IX din 24.07.2023 pentru promulgarea Legii privind serviciile de finanțare participativă 

DECRET nr.1027-IX din 21.07.2023 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1026-IX din 21.07.2023 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.1025-IX din 21.07.2023 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.1024-IX din 21.07.2023 privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova

DECRET nr.1023-IX din 21.07.2023 privind acordarea unor grațieri individuale 

DECRET nr.1022-IX din 21.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 10 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi 

DECRET nr.1021-IX din 21.07.2023 privind promulgarea Legii pentru denunțarea Convenției cu privire la Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.1020-IX din 21.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (asigurarea separării și certificării operatorilor sistemului de transport al gazelor naturale) 

DECRET nr.1019-IX din 21.07.2023 privind eliberarea domnului Andrei SPÎNU din funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.1018-IX din 20.07.2023 pentru aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova şi Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie privind statutul juridic al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie în Republica Moldova 

DECRET nr.1017-IX din 20.07.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la interpretarea articolelor 45–49 și 51 din Legea nr. 202/2017 privind activitatea băncilor 

DECRET nr.1016-IX din 20.07.2023 pentru promulgarea Legii privind activitatea contrainformativă și activitatea informativă externă 

DECRET nr.1015-IX din 20.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (zonele economice libere) 

DECRET nr.1014-IX din 20.07.2023 pentru promulgarea Legii privind avertizorii de integritate 

DECRET nr.1013-IX din 17.07.2023 privind numirea domnului Adrian EFROS în funcția de ministru al afacerilor interne

DECRET nr.1012-IX din 17.07.2023 privind numirea domnului Dan PERCIUN în funcția de ministru al educației și cercetării 

DECRET nr.1011-IX din 17.07.2023 privind numirea domnului Andrei SPÎNU în funcția de ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale 

DECRET nr.1010-IX din 14.07.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Oficiul Prim-ministrului Ungariei pentru  Programul Regiunea Dunării Interreg IV-B 2021-2027 

DECRET nr.1009-IX din 14.07.2023 privind demisia doamnei Lilia DABIJA din funcția de ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale 

DECRET nr.1008-IX din 14.07.2023 privind demisia doamnei Ana REVENCO din funcția de ministru al afacerilor interne

DECRET nr.1007-IX din 14.07.2023 privind demisia domnului Anatolie TOPALĂ din funcția de ministru al educației și cercetării 

DECRET nr.1006-IX din 12.07.2023 сu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 15  din Legea nr. 245/2006 privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, a comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură și la nivel teritorial 

DECRET nr.1005-IX din 10.07.2023 privind desemnarea și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului dintre Republica Moldova și România cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți la locul habitual de trai al acestora 

DECRET nr.1004-IX din 10.07.2023 privind desemnarea și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina  cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți la locul habitual de trai al acestora  

DECRET nr.1003-IX din 10.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanțele ce distrug stratul de ozon 

DECRET nr.1002-IX din 10.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2” 

DECRET nr.1001-IX din 10.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale 

DECRET nr.1000-IX din 10.07.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la garantarea depozitelor în bănci 

DECRET nr.999-IX din 07.07.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru interpretarea unor prevederi din Legea nr. 26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor și Legea nr. 65/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție 

DECRET nr.998-IX din 06.07.2023 pentru promulgarea Legii privind accesul la informațiile de interes public 

DECRET nr.997-IX din 06.07.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.996-IX din 06.07.2023 privind conferirea de distincții de stat    

DECRET nr.995-IX din 05.07.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Addendumului la Acordul de grant dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova 

DECRET nr.994-IX din 05.07.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Addendumului la Memorandumul de Înțelegere dintre Republica Moldova și  Uniunea  Europeană  privind  asistența  macrofinanciară pentru  Republica  Moldova  

DECRET nr.993-IX din 03.07.2023 privind declararea zilei de doliu în semn de comemorare a victimelor incidentului tragic de la Aeroportul Internațional Chișinău  

DECRET nr.992-IX din 03.07.2023 privind conferirea post-mortem a medaliei „Meritul Militar” regretaților Igor CIOFU și Serghei MUNTEAN  

DECRET nr.991-IX din 30.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (competența Comisiei Naționale a Pieței Financiare în domeniul protecției consumatorilor de servicii financiare)  

DECRET nr.990-IX din 29.06.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova  la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene 

DECRET nr.989-IX din 29.06.2023 privind conferirea titlului onorific „Maestru în Artă” doamnei Rodica PANAȘESCU 

DECRET nr.988-IX din 28.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 3 din Legea nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf) 

DECRET nr.987-IX din 29.06.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant „Fondul fiduciar  multidonator pentru cofinanțarea Programului «Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2»” dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare  

DECRET nr.986-IX din 29.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la programul Uniunii „Mecanismul pentru interconectarea Europei” 

DECRET nr.985-IX din 28.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.984-IX din 28.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 111 din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003  

DECRET nr.983-IX din 28.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 nr. 357/2022 

DECRET nr.982-IX din 28.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.981-IX din 23.06.2023 pentru promulgarea Legii privind importul unui echipament sportiv  

DECRET nr.980-IX din 23.06.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Andrei CAPTARENCO și doamnei Viorica TĂTARU  

DECRET nr.979-IX din 21.06.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației al României pentru Programul Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027  

DECRET nr.978-IX din 21.06.2023 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației al României pentru  Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021-2027  

DECRET nr.977-IX din 21.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 11 din Legea cetățeniei Republicii Moldova nr. 1024/2000  

DECRET nr.976-IX din 21.06.2023 pentru aprobarea semnării Acordului de grant  al Fondului fiduciar cu donatori multipli al Parteneriatului pentru învățarea timpurie (ELP) (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al ELP 

DECRET nr.975-IX din 21.06.2023 pentru aprobarea semnării Acordului de grant al Parteneriatului Global pentru Educație (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ca Agent de Grant al Parteneriatului Global pentru Educație 

DECRET nr.974-IX din 21.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind programul „UE pentru reziliență și guvernanță” 

DECRET nr.973-IX din 20.06.2023 cu privire la aprobarea semnării Acordului de comerț liber între Republica Moldova și statele membre EFTA (Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei și Confederația Elvețiană)  

DECRET nr.972-IX din 20.06.2023 privind inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova, Î.S. „Calea Ferată din Moldova”  și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare „RLF – Răspuns de Urgență – Căile Ferate din Moldova”  

DECRET nr.971-IX din 19.06.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Bogdan-Lucian AURESCU  

DECRET nr.970-IX din 19.06.2023 pentru promulgarea Legii privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova 

DECRET nr.969-IX din 19.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 4 din Legea nr. 337/2022 privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli 

DECRET nr.968-IX din 19.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.967-IX din 19.06.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la stagiile plătite în serviciul public 

DECRET nr.966-IX din 19.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.965-IX din 19.06.2023 pentru promulgarea Legii privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor 

DECRET nr.964-IX din 15.06.2023 privind conferirea de distincții de stat  

DECRET nr.963-IX din 15.06.2023 cu privire la încetarea mandatului vicepreședintelui Autorității Naționale de Integritate 

DECRET nr.962-IX din 13.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova) 

DECRET nr.961-IX din 13.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 22 din Legea nr. 939/2000 cu privire la activitatea editorială  

DECRET nr.960-IX din 12.06.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localitățile Leușeni (Republica Moldova) – Albița (România) 

DECRET nr.959-IX din 12.06.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localitățile Cahul (Republica Moldova) – Oancea (România) 

DECRET nr.958-IX din 12.06.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind podul rutier peste râul Prut, la frontiera între cele două state, între localitățile Sculeni (Republica Moldova) – Sculeni (România)

DECRET nr.957-IX din 12.06.2023 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.956-IX din 09.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 170/2007 privind statutul ofițerului de informații și securitate  

DECRET nr.955-IX din 09.06.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 27 din Legea nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție 

DECRET nr.954-IX din 09.06.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene – Piață Unică  

DECRET nr.953-IX din 08.06.2023 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 106-IX din 7 iunie 2021  

DECRET nr.952-IX din 07.06.2023 privind conferirea de distincții de stat unor funcționari ai Poliției de Frontieră  

DECRET nr.951-IX din 06.06.2023 pentru aprobarea semnării Acordului de grant Fondul fiduciar multidonator dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea cofinanțării Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2” 

DECRET nr.950-IX din 05.06.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.949-IX din 05.06.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Națiunilor Unite privind aplicarea mutatis mutandis a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), încheiat la 2 octombrie 1992 și amendat la 2 iulie 1997, față de Coordonatorul Rezident al Națiunilor Unite și Oficiul său în Republica Moldova 

DECRET nr.948-IX din 31.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.947-IX din 31.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 139/2018 cu privire la eficiența energetică  

DECRET nr.946-IX din 31.05.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” doamnei Teodora ROTARU  

DECRET nr.945-IX din 31.05.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementului deșeurilor solide, în sumă de 5 600 000 euro, în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”  

DECRET nr.944-IX din 30.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri)

DECRET nr.943-IX din 26.05.2023 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și România cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți la locul habitual de trai al acestora 

DECRET nr.942-IX din 26.05.2023 privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Ucraina cu privire la cooperarea în domeniul repatrierii copiilor neînsoțiți la locul habitual de trai al acestora  

DECRET nr.941-IX din 26.05.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea articolului 129 din Codul fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.940-IX din 24.05.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de amendare nr. 1 dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind amendarea Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

DECRET nr.939-IX din 23.05.2023 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova  

DECRET nr.938-IX din 23.05.2023 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova  

DECRET nr.937-IX din 23.05.2023 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.936-IX din 23.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 288/2016 privind funcționarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne 

DECRET nr.935-IX din 22.05.2023 privind numirea domnului Lilian CHIȘCA în funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate 

DECRET nr.934-IX din 19.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „Vama”  al Uniunii pentru cooperare în domeniul vamal 

DECRET nr.933-IX din 19.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la programul „FISCALIS”  al Uniunii pentru cooperare în domeniul fiscal 

DECRET nr.932-IX din 19.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru denunțarea unor acorduri privind crearea și activitatea Teleradiocompaniei Interstatale „MIR” 

DECRET nr.931-IX din 19.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Deciziei nr. 1/2022 a Subcomitetului vamal Uniunea Europeană – Republica Moldova cu privire la recunoașterea reciprocă a Programului Republicii Moldova privind operatorii economici autorizați și a Programului Uniunii Europene privind operatorii economici autorizați 

DECRET nr.930-IX din 19.05.2023 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie privind statutul juridic al Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie în Republica Moldova 

DECRET nr.929-IX din 10.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (aspecte conexe de guvernanță corporativă și piața de capital) 

DECRET nr.928-IX din 10.05.2023 pentru promulgarea Legii privind ratificarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale 

DECRET nr.927-IX din 10.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare 

DECRET nr.926-IX din 10.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (îmbunătățirea mecanismului de acordare a licențelor obligatorii) 

DECRET nr.925-IX din 10.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 279/2017 privind informarea consumatorului cu privire la produsele alimentare 

DECRET nr.924-IX din 10.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.923-IX din 10.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.922-IX din 09.05.2023 privind conferirea de distincții de stat 

DECRET nr.921-IX din 04.05.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 330/1999 cu privire la cultura fizică și sport  

DECRET nr.920-IX din 04.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 27 din Legea nr. 338/1994 privind drepturile copilului 

DECRET nr.919-IX din 04.05.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 322  din Legea viei și vinului nr. 57/2006 

DECRET nr.918-IX din 04.05.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii – Mecanismul pentru interconectarea Europei 

DECRET nr.917-IX din 04.05.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Scott HOCKLANDER 

DECRET nr.916-IX din 03.05.2023 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative 

DECRET nr.915-IX din 03.05.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord privind amendarea Acordului de Parteneriat Strategic, Comerț și Cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord  

DECRET nr.914-IX din 03.05.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova si Comisia Europeană privind Programul „UE pentru reziliență și guvernanță” 

DECRET nr.913-IX din 03.05.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Joseph DAUL 

DECRET nr.912-IX din 28.04.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova şi Canada 

DECRET nr.911-IX din 28.04.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.910-IX din 28.04.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.909-IX din 28.04.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.908-IX din 27.04.2023 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant al Parteneriatului Global pentru Educație (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ca Agent de Grant al Parteneriatului Global pentru Educație 

DECRET nr.907-IX din 27.04.2023 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant  al Fondului fiduciar cu donatori multipli al Parteneriatului pentru învățarea timpurie (ELP) (Proiectul Îmbunătățirea Calității Educației) dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în calitate de administrator al ELP 

DECRET nr.906-IX din 27.04.2023 pentru aprobarea semnării Tratatului internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere 

DECRET nr.905-IX din 27.04.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri

DECRET nr.904-IX din 27.04.2023 privind acordarea gradului militar suprem general de brigadă domnului Sergiu CIRIMPEI 

DECRET nr.903-IX din 26.04.2023 pentru promulgarea Legii privind securitatea cibernetică 

DECRET nr.902-IX din 26.04.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (privind implementarea Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale)  

DECRET nr.901-IX din 26.04.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii comunicațiilor poștale nr. 36/2016 

DECRET nr.899-IX din 20.04.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind statutul, privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova   

DECRET nr.898-IX din 20.04.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Georgia cu privire la recunoașterea și protecția reciprocă a indicațiilor geografice  

DECRET nr.897-IX din 19.04.2023 privind aprobarea componenței Colegiului militar al Ministerului Apărării 

DECRET nr.896-IX din 18.04.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural 

DECRET nr.895-IX din 18.04.2023 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant Fondul fiduciar multidonator pentru cofinanțarea Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2” dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.894-IX din 18.04.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de examinare a cererilor de grațiere și de acordare a grațierii individuale persoanelor condamnate 

DECRET nr.893-IX din 14.04.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.892-IX din 14.04.2023 pentru promulgarea Legii privind aprobarea modificărilor în Lista de angajamente specifice a Republicii Moldova în temeiul Acordului general privind comerțul cu servicii (GATS) pentru a include anexa 1 la Declarația Conferinței ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului privind încheierea negocierilor referitoare la reglementarea internă în domeniul serviciilor 

DECRET nr.891-IX din 14.04.2023 privind conferirea de distincții de stat unor antrenori ai Clubului Sportiv de Dans „Codreanca”  

DECRET nr.890-IX din 14.04.2023 privind conferirea „Ordinului Republicii” Clubului Sportiv de Dans „Codreanca” 

DECRET nr.889-IX din 12.04.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației 

DECRET nr.888-IX din 12.04.2023 pentru promulgarea Legii privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare 

DECRET nr.887-IX din 10.04.2023 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.886-IX din 10.04.2023 cu privire la unele probleme privind cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.885-IX din 10.04.2023 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.884-IX din 10.04.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV) 

DECRET nr.883-IX din 06.04.2023 privind aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Republica Letonia în domeniul  securității sociale 

DECRET nr.882-IX din 06.04.2023 pentru promulgarea Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție 

DECRET nr.881-IX din 06.04.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiție 

DECRET nr.880-IX din 04.04.2023 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne  

DECRET nr.879-IX din 30.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.878-IX din 30.03.2023 pentru promulgarea Legii privind gazele fluorurate cu efect de seră 

DECRET nr.877-IX din 30.03.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului privind Regulile de determinare a țării de origine a mărfurilor la Acordul privind crearea zonei de comerț liber între statele membre ale GUUAM 

DECRET nr.876-IX din 30.03.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (privind regimul străinilor) 

DECRET nr.875-IX din 30.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.874-IX din 30.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (stimularea comerțului electronic) 

DECRET nr.873-IX din 30.03.2023 privind numirea domnului Veaceslav DOBÎNDĂ, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Danemarcei 

DECRET nr.872-IX din 30.03.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării în formă simplificată a Acordului dintre Republica Moldova și Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (EUROCONTROL) referitor la implementarea Fondului de solidaritate voluntară privind managementul traficului aerian european 

DECRET nr.871-IX din 29.03.2023 privind numirea doamnei Olga ROȘCA în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pentru afaceri externe și comunicare strategică 

DECRET nr.870-IX din 24.03.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea articolului 1 din Legea nr. 312/2012 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală

DECRET nr.869-IX din 24.03.2023 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide, în sumă de 5 600 000 EUR, în vederea realizării Proiectului ,,Deșeuri solide în Republica Moldova” 

DECRET nr.868-IX din 24.03.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asocierea Republicii Moldova la programul „UE pentru sănătate” 

DECRET nr.867-IX din 23.03.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Măcărești, comuna Măcărești, raionul Ungheni 

DECRET nr.866-IX din 23.03.2023 pentru promulgarea Legii privind modificarea articolului 2 din Legea nr. 121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație 

DECRET nr.865-IX din 23.03.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr.1  la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de urgență la COVID-19 – finanțare adițională” 

DECRET nr.864-IX din 23.03.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr.1  la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind implementarea Proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19”

DECRET nr.863-IX din 23.03.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind coproducția cinematografică (revizuită) 

DECRET nr.862-IX din 23.03.2023 privind conferirea gradului de calificare al funcţionarului public doamnei Lilia TONU 

DECRET nr.861-IX din 23.03.2023 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.860-IX din 23.03.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” doamnei Alexandra ZBÎRNEA 

DECRET nr.859-IX din 22.03.2023 privind promulgarea Legii pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale 

DECRET nr.858-IX din 22.03.2023 privind numirea doamnei Lilia TONU în funcţia de secretar general adjunct al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.857-IX din 21.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.856-IX din 20.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.855-IX din 20.03.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea Legii nr. 93/1998 cu privire la patenta de întreprinzător 

DECRET nr.854-IX din 20.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.853-IX din 20.03.2023 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 208-IX din 25 octombrie 2021 

DECRET nr.852-IX din 16.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.851-IX din 16.03.2023 pentru promulgarea Legii privind importul unui mijloc de transport 

DECRET nr.850-IX din 06.03.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea condițiilor de stabilire și acordare a ajutorului social și a ajutorului pentru perioada rece a anului 

DECRET nr.849-IX din 06.03.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public 

DECRET nr.848-IX din 03.03.2023 privind numirea doamnei Mihaela MOCANU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Austria, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Slovacă 

DECRET nr.847-IX din 02.03.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru prevenirea și combaterea dopajului în sport 

DECRET nr.846-IX din 02.03.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la accederea Republicii Moldova la Acordul parțial extins al Consiliului Europei privind rutele culturale, reconfirmat prin Rezoluția CM/Res(2013)66 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei 

DECRET nr.845-IX din 01.03.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Amélie de MONTCHALIN 

DECRET nr.844-IX din 01.03.2023 privind numirea domnului Iulian GRIGORIȚĂ, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Kuwait 

DECRET nr.843-IX din 28.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (cooperarea autorităților administrației publice locale prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară) 

DECRET nr.842-IX din 28.02.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară 

DECRET nr.841-IX din 27.02.2023 privind numirea doamnei Veronica BRADĂUȚANU  în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul justiţiei 

DECRET nr.840-IX din 22.02.2023 privind eliberarea domnului Dorin RECEAN din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate 

DECRET nr.839-IX din 16.02.2023 privind numirea Guvernului 

DECRET nr.838-IX din 16.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea anexei la Legea nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului  

DECRET nr.837-IX din 16.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.836-IX din 16.02.2023 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova” 

DECRET nr.835-IX din 16.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind facilitarea traficului maritim internațional (FAL), astfel cum a fost amendată 

DECRET nr.834-IX din 16.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 939/2000 cu privire la activitatea editorială 

DECRET nr.833-IX din 16.02.2023 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului 

DECRET nr.832-IX din 16.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice 

DECRET nr.831-IX din 16.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (răspunderea disciplinară  a judecătorilor și activitatea inspecției judiciare) 

DECRET nr.830-IX din 16.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1353/2000 privind gospodăriile țărănești (de fermier) 

DECRET nr.829-IX din 13.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.828-IX din 13.02.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copiilor 

DECRET nr.827-IX din 13.02.2023 privind numirea domnului Veaceslav NEGRUȚA în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul economic 

DECRET nr.826-IX din 13.02.2023 privind numirea domnului Andrei SPÎNU  în funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.825-IX din 13.02.2023 privind eliberarea domnului Veaceslav NEGRUȚA din funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.824-IX din 10.02.2023 privind desemnarea  candidatului  pentru  funcţia de  Prim-ministru 

DECRET nr.823-IX din 09.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea anexei nr. 3 la Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar 

DECRET nr.822-IX din 09.02.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (mecanismul de recuperare a cheltuielilor pentru asistența juridică garantată de stat) 

DECRET nr.821-IX din 07.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității) 

DECRET nr.820-IX din 07.02.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.819-IX din 06.02.2023 privind demisia domnului Sergiu COTOROBAI, secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.818-IX din 06.02.2023 privind numirea doamnei Irina GOTIȘAN-SOTNIC în funcţia de consilier pentru comunicare publică,  purtător de cuvânt al Preşedintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.817-IX din 06.02.2023 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în aprilie - iulie 2023 

DECRET nr.816-IX din 02.02.2023 privind conferirea medaliei „Meritul Civic” unor angajați ai Curții de Conturi

DECRET nr.815-IX din 01.02.2023 privind conferirea  de distincții de stat

DECRET nr.814-IX din 31.01.2023 privind conferirea „Ordinului Republicii” domnului Petru TARHON 

DECRET nr.813-IX din 28.01.2023 privind numirea domnului Viorel URSU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, în funcția de Ambasador Extraordinar  şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statele Unite Mexicane 

DECRET nr.812-IX din 27.01.2023 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Stephen MACKLER 

DECRET nr.811-IX din 27.01.2023 privind conferirea medaliei „Nicolae Testemițanu” domnului Valentin ȚUREA

DECRET nr.810-IX din 27.01.2023 privind conferirea gradului special de general-maior al Serviciului de Protecție și Pază de Stat domnului Vasile POPA

DECRET nr.809-IX din 27.01.2023 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat

DECRET nr.808-IX din 26.01.2023 privind acordarea unor grațieri individuale  

DECRET nr.807-IX din 23.01.2023 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Ruseni, comuna Ruseni, raionul Edineț

DECRET nr.806-IX din 13.01.2023 privind conferirea de distincții de stat

DECRET nr.805-IX din 13.01.2023 privind numirea domnului Alexandr ESAULENCO, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Georgia 

DECRET nr.804-IX din 13.01.2023 privind numirea domnului Andrei POPOV, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Elenă, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cipru 

DECRET nr.803-IX din 13.01.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Regulamentului Parlamentului adoptat prin Legea nr. 797/1996 

DECRET nr.802-IX din 13.01.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 32  din Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative 

DECRET nr.801-IX din 13.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative   

DECRET nr.800-IX din 11.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.799-IX din 11.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.798-IX din 11.01.2023 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 441-IX din 22 aprilie 2022 

DECRET nr.797-IX din 11.01.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 31 din Legea nr. 273/1994 privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte 

DECRET nr.796-IX din 11.01.2023 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 113/2010 privind executorii judecătorești 

DECRET nr.795-IX din 11.01.2023 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”  

DECRET nr.794-IX din 11.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.793-IX din 11.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 6 din Legea nr. 1409/1997 cu privire la medicamente

DECRET nr.792-IX din 11.01.2023 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 171/2010 cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații 

DECRET nr.791-IX din 10.01.2023 privind  eliberarea  doamnei  Sorina  ȘTEFÎRȚĂ din funcția de consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.790-IX din 10.01.2023 privind numirea domnului Veaceslav NEGRUȚA  în funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.789-IX din 10.01.2023 privind eliberarea domnului Veaceslav NEGRUȚA din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul economic 

DECRET nr.788-IX din 10.01.2023 privind numirea doamnei Cristina GHERASIMOV în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe și integrării europene 

DECRET nr.787-IX din 10.01.2023 privind eliberarea doamnei Cristina GHERASIMOV din funcția de Secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.786-IX din 10.01.2023 privind numirea doamnei Stella JANTUAN în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pe probleme politice, relații cu autoritățile publice și societatea civilă 

DECRET nr.778-IX din 10.01.2023 privind numirea domnului Alexei BUZU în funcția de ministru al muncii și protecţiei sociale

DECRET nr.777-IX din 10.01.2023 privind demisia domnului Marcel SPATARI din funcția de ministru al muncii și protecției sociale

DECRET nr.775-IX din 29.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (combaterea muncii nedeclarate) 

DECRET nr.774-IX din 29.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (ocuparea forței de muncă)  

DECRET nr.773-IX din 29.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.772-IX din 27.12.2022 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.771-IX din 27.12.2022 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.770-IX din 27.12.2022 privind conferirea  de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale 

DECRET nr.769-IX din 27.12.2022 pentru promulgarea Legii bugetului de stat pentru anul 2023 

DECRET nr.768-IX din 27.12.2022 privind promulgarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2023 

DECRET nr.767-IX din 27.12.2022 pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 

DECRET nr.766-IX din 27.12.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021  

DECRET nr.765-IX din 27.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.764-IX din 27.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor 

DECRET nr.763-IX din 27.12.2022 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.762-IX din 26.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (sănătatea reproducerii) 

DECRET nr.761-IX din 26.12.2022 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asocierea Republicii Moldova la Programul „UE pentru sănătate” 

DECRET nr.760-IX din 26.12.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la interzicerea deconectărilor de la serviciile locativ-comunale în perioada rece a anului 

DECRET nr.759-IX din 26.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor 

DECRET nr.758-IX din 26.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.757-IX din 22.12.2022 privind aprobarea semnării Protocolului de amendare a Convenției pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal 

DECRET nr.756-IX din 22.12.2022 privind aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Georgia cu privire la recunoașterea și protecția reciprocă a indicațiilor geografice 

DECRET nr.755-IX din 22.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Arabe Egipt privind scutirea reciprocă de vize pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice, de serviciu și speciale 

DECRET nr.754-IX din 22.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant „Fondul fiduciar multidonator pentru cofinanțarea Programului «Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare»” dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.753-IX din 21.12.2022 privind conferirea post-mortem a Ordinului „Ştefan cel Mare” 

DECRET nr.752-IX din 21.12.2022 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai Liceului Republican cu Profil Sportiv din municipiul Chișinău 

DECRET nr.751-IX din 21.12.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” Liceului Republican cu Profil Sportiv din municipiul Chișinău 

DECRET nr.750-IX din 21.12.2022 privind conferirea de distincții de stat 

DECRET nr.749-IX din 21.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 11 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995 

DECRET nr.748-IX din 21.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice – „LIFE” 

DECRET nr.747-IX din 21.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 3, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare și Amendamentului nr. 3, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP) 

DECRET nr.746-IX din 21.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 242/2010 cu privire la taxele consulare 

DECRET nr.745-IX din 21.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.744-IX din 21.12.2022 pentru promulgarea Codului electoral 

DECRET nr.743-IX din 19.12.2022 privind numirea doamnei Iuliana CANTARAGIU în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice 

DECRET nr.742-IX din 19.12.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 208-IX din 25 octombrie 2021 

DECRET nr.741-IX din 19.12.2022 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova Europeană 2030” 

DECRET nr.740-IX din 19.12.2022 privind conferirea gradului special de chestor  domnului Viorel CERNĂUȚEANU 

DECRET nr.739-IX din 16.12.2022 privind conferirea de distincții de stat unor angajați și veterani ai organelor afacerilor interne 

DECRET nr.738-IX din 14.12.2022 pentru promulgarea Legii privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli 

DECRET nr.737-IX din 14.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.736-IX din 14.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei privind angajarea remunerată în câmpul muncii a unor categorii de membri ai familiilor personalului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare 

DECRET nr.735-IX din 14.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.734-IX din 13.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 171/2012 privind piața de capital 

DECRET nr.733-IX din 13.12.2022 privind numirea doamnei Liliana GUȚAN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Suediei, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Islanda, în Regatul Norvegiei și în Republica Finlanda 

DECRET nr.732-IX din 13.12.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.731-IX din 13.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 3 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova  

DECRET nr.730-IX din 13.12.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte și a Protocolului de amendare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind reglementarea construirii unor apeducte

DECRET nr.729-IX din 13.12.2022 privind aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind statutul, privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova 

DECRET nr.728-IX din 07.12.2022 privind aprobarea semnării Acordului de grant Fondul fiduciar multidonator  pentru cofinanțarea Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare” dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare 

DECRET nr.727-IX din 07.12.2022 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.1 la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”  

DECRET nr.726-IX din 07.12.2022 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.1 la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind implementarea Proiectului „Răspuns de Urgență la COVID-19”  

DECRET nr.725-IX din 30.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Celui de-al Paisprezecelea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creștere economică durabilă ancorată în integrarea europeană  

DECRET nr.724-IX din 30.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii 

DECRET nr.723-IX din 30.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie)  

DECRET nr.722-IX din 30.11.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Yoshihiro KATAYAMA 

DECRET nr.721-IX din 29.11.2022 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova 

DECRET nr.720-IX din 25.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii 

DECRET nr.719-IX din 25.11.2022 privind promulgarea Legii pentru abrogarea Legii nr. 265/2003 cu privire la inspecția înainte de expediție 

DECRET nr.718-IX din 25.11.2022 privind conferirea de distincții de stat unor lucrători din complexul agroindustrial 

DECRET nr.717-IX din 24.11.2022 pentru aprobarea semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice – „LIFE” 

DECRET nr.716-IX din 23.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.715-IX din 23.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 330/1999 cu privire la cultura fizică și sport 

DECRET nr.714-IX din 23.11.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la cerințele de bază în securitatea radiologică

DECRET nr.713-IX din 18.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.712-IX din 18.11.2022 pentru promulgarea Legii privind prevenirea pierderii și risipei de alimente

DECRET nr.711-IX din 18.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la cel de-al 11-lea Protocol adițional la Constituția Uniunii Poștale Universale 

DECRET nr.710-IX din 18.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la cel de-al treilea Protocol adițional la Regulamentul general al Uniunii Poștale Universale 

DECRET nr.709-IX din 18.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția poștală universală  și la Protocolul ei final 

DECRET nr.708-IX din 18.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova  la Aranjamentul privind serviciile poștale de plată și la Protocolul lui final 

DECRET nr.707-IX din 18.11.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Jean-Yves LE DRIAN 

DECRET nr.706-IX din 18.11.2022 privind numirea doamnei Iordanca-Rodica IORDANOV în funcția de ministru al mediului 

DECRET nr.705-IX din 18.11.2022 privind numirea domnului Dumitru ALAIBA  în funcția de ministru al economiei 

DECRET nr.704-IX din 18.11.2022 privind demisia domnului Sergiu GAIBU din funcția de ministru al economiei 

DECRET nr.703-IX din 16.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr.174/2018 

DECRET nr.702-IX din 15.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului 

DECRET nr.701-IX din 15.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de facilitate de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare,  în sumă de 60 de milioane de euro 

DECRET nr.700-IX din 15.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (S.A. „CET-Nord”)”, faza II 

DECRET nr.699-IX din 15.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 198/2007 cu privire la asistența juridică garantată de stat 

DECRET nr.698-IX din 14.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului de amendare a Acordului dintre părțile Convenției privind cooperarea polițienească în Europa de Sud-Est privind schimbul automatizat de date ADN, date dactiloscopice și date de înregistrare a autovehiculelor

DECRET nr.697-IX din 11.11.2022 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.696-IX din 10.11.2022 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.695-IX din 10.11.2022 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova

DECRET nr.694-IX din 10.11.2022 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.693-IX din 10.11.2022 pentru promulgarea Legii privind importul unui mijloc de transport 

DECRET nr.692-IX din 10.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1/ 2018 cu privire la organizațiile de creditare nebancară 

DECRET nr.691-IX din 09.11.2022 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de modificare nr.3 la Acordul de împrumut între Republica Moldova şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție şi reabilitare a drumurilor în Republica Moldova 

DECRET nr.690-IX din 09.11.2022 cu privire la promulgarea Legii privind declararea utilității publice de interes național pentru lucrările de construcție a apeductului magistral Chișinău–Strășeni–Călărași 

DECRET nr.689-IX din 09.11.2022 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice – „LIFE”  

DECRET nr.688-IX din 09.11.2022 pentru aprobarea semnării celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și divulgarea probelor electronice 

DECRET nr.687-IX din 09.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.686-IX din 08.11.2022 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Puțintei, raionul Orhei 

DECRET nr.685-IX din 08.11.2022 privind înregistrarea imnului satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă 

DECRET nr.684-IX din 08.11.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului orașului Dondușeni 

DECRET nr.683-IX din 08.11.2022 privind numirea în funcție a unui judecător 

DECRET nr.682-IX din 04.11.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.681-IX din 03.11.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 129 din Codul fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.680-IX din 30.10.2022 privind conferirea titlului onorific „Artist Emerit” unor artişti  ai Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Cadînja” 

DECRET nr.679-IX din 28.10.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea realizării Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova” 

DECRET nr.678-IX din 28.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.677-IX din 28.10.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative

DECRET nr.676-IX din 27.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.675-IX din 27.10.2022 privind promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Tratatul cu privire la Sistemul european de informații privind vehiculele și permisele de conducere (EUCARIS) și la Protocolul de modificare a Tratatului referitor la Sistemul european de informații privind vehiculele și permisele de conducere (EUCARIS) 

DECRET nr.674-IX din 27.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.673-IX din 26.10.2022 privind conferirea post-mortem a medaliei „Meritul Civic” regretatului Constantin MARINIUC 

DECRET nr.672-IX din 24.10.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 208-IX din 25 octombrie 2021 

DECRET nr.671-IX din 20.10.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 1 din Legea nr. 1527/1998 privind Zona Antreprenoriatului Liber – Parcul de Producție „Valkaneș” 

DECRET nr.670-IX din 19.10.2022 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la „FISCALIS”, Programul Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul fiscal  

DECRET nr.669-IX din 18.10.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil 

DECRET nr.668-IX din 17.10.2022 privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar pentru anul de studii 2022-2023

DECRET nr.667-IX din 17.10.2022 privind numirea în funcție a unor judecători 

DECRET nr.666-IX din 13.10.2022 privind numirea domnului Viorel CIBOTARU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Marele Ducat de Luxemburg și de Șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)  

DECRET nr.665-IX din 13.10.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 39 din Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală 

DECRET nr.664-IX din 13.10.2022 pentru promulgarea Legii privind emisiile industriale 

DECRET nr.663-IX din 13.10.2022 pentru aprobarea semnării Convenției globale privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior 

DECRET nr.662-IX din 13.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei nr. 2 la titlul IV din Codul fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.661-IX din 13.10.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative 

DECRET nr.660-IX din 13.10.2022 privind numirea domnului Veaceslav DOBÎNDĂ în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos 

DECRET nr.659-IX din 13.10.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței financiare din Fondul pentru migranți și refugiați „Sprijinirea furnizării în Moldova a serviciilor de sănătate pentru persoanele afectate de criza din Ucraina” 

DECRET nr.658-IX din 12.10.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 694-II din 28 iulie 1998 

DECRET nr.657-IX din 12.10.2022 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.656-IX din 12.10.2022 privind numirea domnului Ion MUNTEANU în funcţia de Procuror General interimar 

DECRET nr.655-IX din 10.10.2022 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 3, prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova şi Asociația Internațională pentru Dezvoltare și a Amendamentului nr. 3, prin schimb de scrisori, la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de modernizare a administrării fiscale (TAMP) 

DECRET nr.653-IX din 07.10.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, încheiat prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind implementarea Programului de consolidare a sistemului medical  

DECRET nr.652-IX din 07.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă  și  asigurarea  de  șomaj 

DECRET nr.651-IX din 07.10.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură

DECRET nr.650-IX din 05.10.2022 privind conferirea de distincții de stat unor cadre didactice  

DECRET nr.649-IX din 04.10.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statului Qatar privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii pașapoartelor ordinare  

DECRET nr.648-IX din 04.10.2022 privind numirea domnului Alexandr ESAULENCO în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan  

DECRET nr.647-IX din 30.09.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei 

DECRET nr.646-IX din 30.09.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.645-IX din 30.09.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar  

DECRET nr.644-IX din 28.09.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Republica Moldova și Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind statutul, privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Republica Moldova  

DECRET nr.643-IX din 27.09.2022 pentru iniţierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei Subcomitetului vamal Republica Moldova - Uniunea Europeană privind recunoașterea reciprocă a Programului privind Operatorii Economici Autorizați al Republicii Moldova și a Programului Uniunii Europene privind Operatorii Economici Autorizați  

DECRET nr.642-IX din 27.09.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 315/2016 privind prestațiile sociale pentru copii 

DECRET nr.641-IX din 25.09.2022 privind conferirea de titluri onorifice unor artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” 

DECRET nr.640-IX din 16.09.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative (instituirea unor funcții în cadrul autorităților administrației publice) 

DECRET nr.639-IX din 13.09.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe  anul  2022 nr. 207/2021 

DECRET nr.638-IX din 13.09.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021 

DECRET nr.637-IX din 13.09.2022 cu privire la promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021 

DECRET nr.636-IX din 13.09.2022 pentru modificarea unor decrete ale Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.635-IX din 12.09.2022 privind demisia domnului Nicolae NIŢA  din funcția de pictor heraldist  

DECRET nr.634-IX din 12.09.2022 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.633-IX din 09.09.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului orașului Vatra, municipiul Chișinău 

DECRET nr.632-IX din 09.09.2022 privind demisia doamnei Iuliana CANTARAGIU din funcția de ministru al mediului 

DECRET nr.631-IX din 03.09.2022 privind conferirea  de distincții de stat unor militari și angajați civili ai Ministerului Apărării și Armatei Naționale 

DECRET nr.630-IX din 30.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.629-IX din 29.08.2022 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în octombrie 2022 - ianuarie 2023 

DECRET nr.628-IX din 27.08.2022 privind conferirea de distincții de stat unor angajați și veterani ai Poliției de Frontieră 

DECRET nr.627-IX din 27.08.2022 privind conferirea de distincții de stat unor angajați ai organelor afacerilor interne 

DECRET nr.626-IX din 26.08.2022 pentru promulgarea Legii privind dreptul de autor și drepturile conexe 

DECRET nr.625-IX din 19.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.624-IX din 19.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.623-IX din 19.08.2022 privind conferirea post-mortem a ,,Ordinului de Onoare" regretatului Valeriu TUREA

DECRET nr.622-IX din 18.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.621-IX din 18.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.620-IX din 18.08.2022 pentru promulgarea Legii privind recensământul populației și locuințelor

DECRET nr.619-IX din 18.08.2022 pentru promulgarea Legii zootehniei

DECRET nr.618-IX din 18.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.617-IX din 18.08.2022 privind conferirea gradului special de colonel al Serviciului de Protecție și Pază de Stat domnului Vasile POPA

DECRET nr.616-IX din 18.08.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Kęstutis KUDZMANAS

DECRET nr.615-IX din 15.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului funciar nr. 828/1991

DECRET nr.614-IX din 15.08.2022 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți („CET-Nord” SA)” - Faza II

DECRET nr.613-IX din 15.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 26 din Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural

DECRET nr.612-IX din 15.08.2022 privind numirea domnului Emil DRUC în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Lituania

DECRET nr.611-IX din 15.08.2022 privind numirea domnului Sergiu ODAINIC în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Canada

DECRET nr.610-IX din 15.08.2022 privind numirea doamnei Liliana GUȚAN în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Suediei

DECRET nr.609-IX din 15.08.2022 privind numirea domnului Iulian GRIGORIȚĂ în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statul Qatar

DECRET nr.608-IX din 15.08.2022 privind rechemarea domnului Emil DRUC din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Canada

DECRET nr.607-IX din 11.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi

DECRET nr.606-IX din 11.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.605-IX din 09.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.604-IX din 09.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii culturii nr. 413/1999

DECRET nr.603-IX din 09.08.2022 pentru promulgarea Legii privind importul unui autovehicul

DECRET nr.602-IX din 09.08.2022 pentru promulgarea Legii privind importul unui mijloc de transport

DECRET nr.601-IX din 09.08.2022 cu privire la promulgarea Legii privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova și modificarea Codului contravențional nr. 218/2008

DECRET nr.600-IX din 09.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.599-IX din 09.08.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la acordarea statutului de obiect al patrimoniului cultural-național al Republicii Moldova bunurilor Societății pe Acțiuni „Barza Albă”

DECRET nr.598-IX din 09.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României privind Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014–2020 pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (ENI) pentru anii 2014–2020

DECRET nr.597-IX din 09.08.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative

DECRET nr.596-IX din 09.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.595-IX din 09.08.2022 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul vamal ,,Vama”

DECRET nr.594-IX din 09.08.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative

DECRET nr.593-IX din 05.08.2022 privind acordarea unor grațieri individuale

DECRET nr.592-IX din 05.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.591-IX din 05.08.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea articolului 1 din Legea nr. 150/2020 pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF)

DECRET nr.590-IX din 04.08.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 441-IX din 22 aprilie 2022

DECRET nr.589-IX din 03.08.2022 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 580-V din 6 octombrie 2010

DECRET nr.588-IX din 03.08.2022 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea realizării Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova”

DECRET nr.587-IX din 03.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.586-IX din 03.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 6 din Legea nr. 293/2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima Casă”

DECRET nr.585-IX din 03.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.584-IX din 03.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.583-IX din 03.08.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.582-IX din 02.08.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1196-VIII din 2 iulie 2019

DECRET nr.581-IX din 02.08.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1549/2002 cu privire la înregistrarea dactiloscopică de stat

DECRET nr.580-IX din 02.08.2022 pentru promulgarea Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice

DECRET nr.579-IX din 02.08.2022 pentru promulgarea Legii privind eliberarea S.A. „Energocom” de obligația de a garanta rambursarea împrumutului și privind acordarea facilităților fiscale și vamale la importul și/sau livrările de mărfuri și/sau servicii destinate implementării proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”

DECRET nr.578-IX din 02.08.2022 privind numirea domnului Alexandr ROITMAN în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Israel

DECRET nr.577-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 192/1998 privind Comisia Națională a Pieței Financiare

DECRET nr.576-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 523/1999 cu privire la proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale

DECRET nr.575-IX din 27.07.2022 pentru aprobarea semnării Convenției Consiliului Europei privind coproducția cinematografică (revizuită)

DECRET nr.574-IX din 27.07.2022 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Sierra Leone

DECRET nr.573-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.572-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.571-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.570-IX din 27.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.569-IX din 22.07.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la condominiu

DECRET nr.568-IX din 22.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1420/2002 cu privire la filantropie și sponsorizare

DECRET nr.567-IX din 21.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.566-IX din 21.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.565-IX din 21.07.2022 pentru aprobarea semnării Protocolului privind stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Belize

DECRET nr.564-IX din 20.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii și fraudei fiscale cu privire la impozitele pe venit

DECRET nr.563-IX din 20.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) pentru realizarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM)

DECRET nr.562-IX din 20.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului „Moldova drumuri IV” 

DECRET nr.561-IX din 20.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Securitatea furnizării gazelor naturale”

DECRET nr.560-IX din 20.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova, Uniunea Europeană și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice al României privind Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră al Instrumentului European de Vecinătate (ENI) pentru anii 2014-2020

DECRET nr.559-IX din 20.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pentru realizarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM)

DECRET nr.558-IX din 19.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.557-IX din 19.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație

DECRET nr.556-IX din 19.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.555-IX din 19.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 51 din Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe

DECRET nr.554-IX din 18.07.2022 privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova

DECRET nr.553-IX din 18.07.2022 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova

DECRET nr.552-IX din 18.07.2022 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova

DECRET nr.551-IX din 18.07.2022 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova

DECRET nr.550-IX din 18.07.2022 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței financiare din Fondul pentru migranți și refugiați ,,Sprijinirea furnizării în Moldova a serviciilor de sănătate pentru persoanele afectate de criza din Ucraina”

DECRET nr.549-IX din 18.07.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Cojușna, raionul Strășeni

DECRET nr.548-IX din 18.07.2022 privind înregistrarea stemei, drapelului și imnului orașului Tvardița, raionul Taraclia

DECRET nr.547-IX din 18.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.546-IX din 18.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei la Legea nr. 668/1995 pentru aprobarea Listei unităților ale căror terenuri destinate agriculturii rămân în proprietatea statului

DECRET nr.545-IX din 15.07.2022 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Contractului de credit dintre Republica Moldova și Agenția Franceză pentru Dezvoltare

DECRET nr.544-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republica Moldova și Guvernul Republicii Franceze privind activitățile Agenției Franceze de Dezvoltare, Proparco și Expertise France în Republica Moldova

DECRET nr.543-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.542-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.541-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova

DECRET nr.540-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova

DECRET nr.539-IX din 15.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de facilitate de împrumut dintre Republica Moldova, Uniunea Europeană și Banca Națională a Moldovei privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova

DECRET nr.538-IX din 12.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.537-IX din 12.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.536-IX din 11.07.2022 privind numirea doamnei Ecaterina CASINGE în funcția de șef al Cabinetului Preşedintelui Republicii Moldova

DECRET nr.535-IX din 08.07.2022 privind rechemarea domnului Victor ȚVIRCUN din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar, în Sultanatul Oman și în Statul Kuwait

DECRET nr.534-IX din 08.07.2022 privind rechemarea domnului Victor HARUȚA din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite și în Regatul Arabiei Saudite

DECRET nr.533-IX din 08.07.2022 privind rechemarea doamnei Tatiana PÂRVU din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos

DECRET nr.532-IX din 08.07.2022 privind rechemarea doamnei Angela PONOMARIOV din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

DECRET nr.531-IX din 08.07.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Vadul lui Isac, raionul Cahul

DECRET nr.530-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 1 din Legea nr. 7/2022 privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului de finanțare extinsă (EFF)

DECRET nr.529-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 20 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995

DECRET nr.528-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”

DECRET nr.527-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aprobarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței tehnice „Activități preparatorii aferente unui proiect privind locuințele sociale”

DECRET nr.526-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 1 din Legea nr. 8/2022 privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF)

DECRET nr.525-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare (a doua finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (credit nr. 5858-MD) în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”

DECRET nr.524-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare (a treia finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (credit nr. 6749-MD) în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”

DECRET nr.523-IX din 08.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în calitate de Agenție de implementare pentru Fondul Global de Mediu (GEF) – (a patra finanțare adițională) în cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”

DECRET nr.522-IX din 08.07.2022 privind numirea domnului Vladimir BOLEA în funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare

DECRET nr.521-IX din 08.07.2022 privind revocarea domnului Viorel GHERCIU din funcția de ministru al agriculturii și industriei alimentare

DECRET nr.520-IX din 07.07.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la reglementarea și controlul organismelor modificate genetic

DECRET nr.519-IX din 07.07.2022 pentru promulgarea Legii privind funcționarea în condiții de siguranță a obiectivelor industriale și a instalațiilor tehnice potențial periculoase

DECRET nr.518-IX din 04.07.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova

DECRET nr.517-IX din 04.07.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.516-IX din 27.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului ,,Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.515-IX din 27.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului ,,Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.514-IX din 27.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pentru implementarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM)

DECRET nr.513-IX din 27.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) pentru implementarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM)

DECRET nr.512-IX din 27.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități

DECRET nr.511-IX din 23.06.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.510-IX din 23.06.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.509-IX din 22.06.2022 pentru aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri

DECRET nr.508-IX din 22.06.2022 privind conferirea de distincții de stat unor colaboratori ai organelor afacerilor interne

DECRET nr.507-IX din 20.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”

DECRET nr.506-IX din 20.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Programul Alimentar Mondial privind prezența și activitățile Programului Alimentar Mondial în Republica Moldova

DECRET nr.505-IX din 20.06.2022 privind aprobarea componenţei Colegiului Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat

DECRET nr.504-IX din 16.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr. 174/2018

DECRET nr.503-IX din 16.06.2022 privind aprobarea semnării Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Regatul Spaniei

DECRET nr.502-IX din 14.06.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.501-IX din 14.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 24 din Codul fiscal nr. 1163/1997

DECRET nr.500-IX din 14.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 4 din Legea nr. 1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului

DECRET nr.499-IX din 08.06.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.498-IX din 07.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Polone în sumă de 20 de milioane de euro 

DECRET nr.497-IX din 07.06.2022 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.496-IX din 06.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 14 din Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transporturilor și serviciilor poștale 

DECRET nr.495-IX din 06.06.2022 privind eliberarea domnului Sergiu PLEȘCA din funcția de judecător la Judecătoria Căușeni 

DECRET nr.494-IX din 06.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 283/2003 privind activitatea particulară de detectiv și de pază 

DECRET nr.493-IX din 06.06.2022 pentru promulgarea Legii privind identificarea electronică și serviciile de încredere 

DECRET nr.492-IX din 02.06.2022 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri 

DECRET nr.491-IX din 02.06.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 27 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar 

DECRET nr.490-IX din 30.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.489-IX din 30.05.2022 privind numirea domnului Lilian DARII, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Kazahstan și în Republica Tadjikistan

DECRET nr.488-IX din 30.05.2022 privind numirea domnului Valeriu CHIVERI, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina, în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Turkmenistan și în Republica Uzbekistan

DECRET nr.487-IX din 30.05.2022 privind numirea doamnei Mihaela MOCANU în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Austria, de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă OSCE și de Reprezentant pe lângă Biroul Națiunilor Unite de la Viena

DECRET nr.486-IX din 30.05.2022 privind numirea domnului Andrei POPOV în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Elenă

DECRET nr.485-IX din 30.05.2022 privind numirea domnului Viorel CIBOTARU în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei

DECRET nr.484-IX din 30.05.2022 privind numirea domnului Viorel URSU în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii  

DECRET nr.483-IX din 30.05.2022 privind rechemarea domnului Eugen CARAS din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii și în Statele Unite Mexicane  

DECRET nr.482-IX din 30.05.2022 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Memorandumului de Înțelegere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova  

DECRET nr.481-IX din 30.05.2022 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova  

DECRET nr.480-IX din 30.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.479-IX din 27.05.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004 

DECRET nr.478-IX din 27.05.2022 privind conferirea gradului de calificare al funcţionarului public domnului Sergiu COTOROBAI  

DECRET nr.477-IX din 27.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”  

DECRET nr.476-IX din 23.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 120/2017 cu privire la prevenirea și combaterea terorismului 

DECRET nr.475-IX din 23.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.474-IX din 20.05.2022 privind numirea domnului Sergiu COTOROBAI în funcţia de secretar general adjunct al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.473-IX din 20.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Confederația Elvețiană 

DECRET nr.472-IX din 20.05.2022 privind eliberarea domnului Ion COTEA din funcția de judecător la Judecătoria Cahul 

DECRET nr.471-IX din 20.05.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 2 din Legea nr. 121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație 

DECRET nr.470-IX din 20.05.2022 pentru promulgarea Legii privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene (LEA) 400 kV de transport al energiei electrice Vulcănești – Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești 

DECRET nr.469-IX din 20.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) pentru implementarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM) 

DECRET nr.468-IX din 20.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pentru implementarea Proiectului de competitivitate a întreprinderilor micro, mici și mijlocii (Proiectul ÎMMM) 

DECRET nr.467-IX din 20.05.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” unui grup de artiști 

DECRET nr.466-IX din 16.05.2022 pentru promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenția Organizației Națiunilor Unite  cu privire la drepturile copilului privind procedura de comunicare 

DECRET nr.465-IX din 13.05.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la învățământul dual

DECRET nr.464-IX din 13.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social

DECRET nr.463-IX din 11.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.462-IX din 11.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării Programului ,,Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.461-IX din 11.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului ,,Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare”

DECRET nr.460-IX din 11.05.2022 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de grant Fondul fiduciar multidonator pentru cofinanțarea Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare” dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Asociația Internațională pentru Dezvoltare

DECRET nr.459-IX din 06.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.458-IX din 06.05.2022 pentru promulgarea Legii privind calitatea aerului atmosferic

DECRET nr.457-IX din 06.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.456-IX din 06.05.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind terenul pentru construcția Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova

DECRET nr.455-IX din 06.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022 nr. 207/2021

DECRET nr.454-IX din 06.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 206/2021

DECRET nr.453-IX din 06.05.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021

DECRET nr.452-IX din 03.05.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.451-IX din 29.04.2022 privind conferirea de titluri onorifice 

DECRET nr.450-IX din 28.04.2022 privind modificarea articolului1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 409-IX din 7 aprilie 2022 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.449-IX din 27.04.2022 cu privire la promulgarea Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule 

DECRET nr.448-IX din 27.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.447-IX din 27.04.2022 pentru promulgarea Legii privind activitatea de asigurare  sau de reasigurare  

DECRET nr.446-IX din 27.04.2022 privind conferirea de distincții de stat 

DECRET nr.445-IX din 27.04.2022 privind conferirea Ordinului „Bogdan Întemeietorul”  Marelui Stat Major al Armatei Naționale 

DECRET nr.444-IX din 26.04.2022 privind acordarea gradului militar de general de brigadă domnului Eduard OHLADCIUC 

DECRET nr.443-IX din 26.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea anexei nr. 2 la Legea nr. 149/2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura 

DECRET nr.442-IX din 26.04.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru abrogarea capitolului XIIIdin Codul de procedură civilă al Republicii Moldova nr. 225/2003 

DECRET nr.441-IX din 22.04.2022 privind constituirea Comisiei naționale pentru integrare europeană

DECRET nr.440-IX din 20.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 37 din Legea nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural 

DECRET nr.439-IX din 20.04.2022 privind numirea domnului Victor CHIRILĂ, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Muntenegru 

DECRET nr.438-IX din 20.04.2022 privind numirea domnului Lilian DARII, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federația Rusă, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Kîrgîză 

DECRET nr.437-IX din 20.04.2022 privind numirea domnului Eugeniu REVENCO, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Algeriană Democratică și Populară și în Republica Tunisiană  

DECRET nr.436-IX din 20.04.2022 privind rechemarea domnului Serghei MIHOV din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Lituania 

DECRET nr.435-IX din 20.04.2022 privind numirea domnului Valeriu CHIVERI, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Armenia 

DECRET nr.434-IX din 20.04.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți (S.A. „CET-Nord”)” faza II 

DECRET nr.433-IX din 20.04.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru fondarea Parcului Național „Nistrul de Jos” și modificarea Legii nr. 1538/1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat 

DECRET nr.432-IX din 20.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 6 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi 

DECRET nr.431-IX din 19.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.430-IX din 18.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.429-IX din 18.04.2022 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului, prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare (a treia finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (Credit nr. 6749-MD) în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”

DECRET nr.428-IX din 18.04.2022 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului, prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare (a doua finanțare adițională) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (Credit nr. 5858-MD) în vederea realizării Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)” 

DECRET nr.427-IX din 18.04.2022 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Pleșeni, raionul Cantemir 

DECRET nr.426-IX din 18.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.425-IX din 18.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.424-IX din 18.04.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea unor acte normative 

DECRET nr.423-IX din 18.04.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative 

DECRET nr.422-IX din 15.04.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova” 

DECRET nr.421-IX din 15.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 251 din Legea nr. 3/2016 cu privire la Procuratură 

DECRET nr.420-IX din 14.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii 

DECRET nr.419-IX din 13.04.2022 cu privire la inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului de Grant între Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea asistenței tehnice  „Activități preparatorii aferente unui proiect privind locuințele sociale” 

DECRET nr.418-IX din 11.04.2022 privind acordarea unei grațieri individuale

DECRET nr.417-IX din 08.04.2022 privind Drapelul de luptă al Marelui Stat Major al Armatei Naționale 

DECRET nr.416-IX din 08.04.2022 privind desemnarea și împuternicirea delegației oficiale pentru negocierea proiectului Acordului de comerț liber între Republica Moldova și Republica Arabă Egipt 

DECRET nr.415-IX din 08.04.2022 pentru promulgarea Legii privind unele măsuri suplimentare de susținere a călătorilor și a agenților economici din industria turismului pentru atenuarea efectelor negative generate de situația epidemiologică (COVID-19) 

DECRET nr.414-IX din 08.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.413-IX din 08.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.412-IX din 08.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 103 din Codul fiscal nr. 1163/1997 

DECRET nr.411-IX din 07.04.2022 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.410-IX din 07.04.2022 cu privire la unele probleme privind cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.409-IX din 07.04.2022 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.408-IX din 05.04.2022 cu privire la încetarea mandatului președintelui Autorității Naționale de Integritate 

DECRET nr.407-IX din 04.04.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la publicitate 

DECRET nr.406-IX din 04.04.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea articolului 1 din Legea nr. 296/1994 pentru interpretarea unor prevederi ale Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice 

DECRET nr.405-IX din 04.04.2022 privind declararea zilei de doliu în semn de comemorare a victimelor războiului din Ucraina

DECRET nr.404-IX din 04.04.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.403-IX din 31.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”, în sumă de 30 de milioane de euro 

DECRET nr.402-IX din 31.03.2022 privind eliberarea doamnei Maria TERTEA din funcția de judecător la Judecătoria Chișinău 

DECRET nr.401-IX din 31.03.2022 pentru promulgarea Legii privind modificarea unor acte normative 

DECRET nr.400-IX din 31.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.399-IX din 31.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 243/2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova  

DECRET nr.398-IX din 28.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 88 din Legea nr. 1134/1997 privind societățile pe acțiuni 

DECRET nr.397-IX din 28.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului funciar nr. 828/1991 

DECRET nr.396-IX din 28.03.2022 privind eliberarea domnului Ghenadie PAVLIUC din funcția de judecător la Judecătoria Chișinău  

DECRET nr.395-IX din 25.03.2022 pentru promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (de fermier) și modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale 

DECRET nr.394-IX din 25.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun la Convenția-cadru a Organizației Mondiale a Sănătății privind controlul tutunului  

DECRET nr.393-IX din 25.03.2022 privind eliberarea domnului Alexandru GHEORGHIEȘ din funcția de judecător la Curtea de Apel Bălți            

DECRET nr.392-IX din 24.03.2022 privind suspendarea din funcție a președintelui Autorității Naționale de Integritate 

DECRET nr.391-IX din 23.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.390-IX din 23.03.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere 

DECRET nr.389-IX din 23.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.388-IX din 23.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note,  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind extinderea cooperării economice japoneze (Proiectul privind îmbunătățirea echipamentelor de prevenire a incendiilor) 

DECRET nr.387-IX din 22.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 4 din Legea nr. 393/1999 cu privire la Camera de Comerț și Industrie 

DECRET nr.386-IX din 22.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797/1996 

DECRET nr.385-IX din 22.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.384-IX din 21.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.383-IX din 21.03.2022 privind eliberarea domnului Ion CAZACU din funcția de judecător la Judecătoria Drochia 

DECRET nr.382-IX din 21.03.2022 privind eliberarea din funcție a unor judecători 

DECRET nr.381-IX din 21.03.2022 privind eliberarea domnului Vladislav CLIMA din funcția  de judecător și președinte la Curtea de Apel Chișinău 

DECRET nr.380-IX din 21.03.2022 cu privire la promulgarea Legii privind susținerea participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței Republicii Moldova și a membrilor familiilor lor în contextul comemorării a 30 de ani de la acțiunile de luptă de pe Nistru și pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.379-IX din 16.03.2022 privind numirea domnului Gheorghe CIOBANU în funcția de judecător la Judecătoria Orhei 

DECRET nr.378-IX din 15.03.2022 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Gotești, raionul Cantemir 

DECRET nr.377-IX din 15.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare 

DECRET nr.376-IX din 15.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova 

DECRET nr.375-IX din 15.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice referitoare la construirea, exploatarea, întreținerea și repararea podului rutier de frontieră între cele două state, peste râul Prut, între localitățile Ungheni (Republica Moldova) și Ungheni (România) 

DECRET nr.374-IX din 15.03.2022 pentru inițierea negocierilor şi aprobarea semnării Acordului între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova 

DECRET nr.373-IX din 15.03.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 13 din Legea nr. 154/2012 privind selecția, evaluarea performanțelor și cariera judecătorilor 

DECRET nr.372-IX din 14.03.2022 pentru promulgarea Legii privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor 

DECRET nr.371-IX din 14.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului educației al Republicii Moldova nr. 152/2014 

DECRET nr.370-IX din 09.03.2022 privind numirea în funcţie a unor judecători 

DECRET nr.369-IX din 09.03.2022 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 28-IX din 1 februarie 2021  

DECRET nr.368-IX din 09.03.2022 privind aprobarea semnării Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” 

DECRET nr.367-IX din 07.03.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Gălești, comuna Gălești, raionul Strășeni 

DECRET nr.366-IX din 07.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.365-IX din 07.03.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.364-IX din 07.03.2022 privind promulgarea Legii cu privire la modificarea anexei la Legea nr. 155/2011 pentru aprobarea Clasificatorului unic al funcțiilor publice 

DECRET nr.363-IX din 02.03.2022 privind numirea domnului Eugeniu REVENCO, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei, în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Principatul Andorra și de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația Mondială a Turismului (OMT) 

DECRET nr.362-IX din 02.03.2022 privind numirea domnului Victor CHIRILĂ, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Serbia  

DECRET nr.361-IX din 02.03.2022 privind numirea domnului Dumitru SOCOLAN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Japonia, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Coreea 

DECRET nr.360-IX din 02.03.2022 privind numirea doamnei Corina CĂLUGĂRU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Franceză, în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Principatul Monaco, de Delegat Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și de Reprezentant Personal al Președintelui Republicii Moldova la Consiliul Permanent al Francofoniei 

DECRET nr.359-IX din 02.03.2022 privind instituirea Medaliei comemorative „30 de ani de la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova (1991 - 1992)” a Armatei Naționale 

DECRET nr.358-IX din 28.02.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 2, întocmit prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare  în vederea realizării Proiectului „Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova” 

DECRET nr.357-IX din 25.02.2022 pentru promulgarea Legii privind Fondul național pentru dezvoltare regională și locală 

DECRET nr.356-IX din 25.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.355-IX din 25.02.2022 pentru promulgarea Legii privind importul unui autovehicul 

DECRET nr.354-IX din 25.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative 

DECRET nr.353-IX din 25.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului VI1din Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea  unor acte normative 

DECRET nr.352-IX din 25.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.351-IX din 22.02.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 154/2018 privind atragerea investițiilor străine în domeniul producției de film și alte opere audiovizuale 

DECRET nr.350-IX din 17.02.2022 privind numirea în funcţie a unor judecători 

DECRET nr.349-IX din 17.02.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1530/1993 privind ocrotirea monumentelor 

DECRET nr.348-IX din 17.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 21 din Legea nr. 190/2003 cu privire la veterani 

DECRET nr.347-IX din 16.02.2022 privind numirea domnului Lilian DARII în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federația Rusă  

DECRET nr.346-IX din 16.02.2022 privind înregistrarea stemei și drapelului orașului Taraclia 

DECRET nr.345-IX din 16.02.2022 pentru modificarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 208-IX  din  25 octombrie 2021 

DECRET nr.344-IX din 15.02.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Deciziei nr. 2/2021 a Comitetului Mixt instituit prin Acordul privind spațiul aerian comun dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și statele sale membre  

DECRET nr.343-IX din 11.02.2022 pentru promulgarea Codului transportului feroviar 

DECRET nr.342-IX din 09.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.341-IX din 07.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.340-IX din 04.02.2022 privind desemnarea unui membru al Consiliului de Integritate 

DECRET nr.339-IX din 04.02.2022 privind numirea domnului Dorin RECEAN în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate 

DECRET nr.338-IX din 04.02.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 107/2016 cu privire la energia electrică 

DECRET nr.337-IX din 04.02.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a titlurilor științifice 

DECRET nr.336-IX din 02.02.2022 privind  rechemarea  domnului  Lilian DARII din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și în Marele Ducat de Luxemburg 

DECRET nr.335-IX din 02.02.2022 privind acordarea unor ranguri diplomatice 

DECRET nr.334-IX din 01.02.2022 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în aprilie-iulie 2022 

DECRET nr.333-IX din 31.01.2022 pentru promulgarea Legii cu privire la serviciile publice

DECRET nr.332-IX din 27.01.2022 privind conferirea de distincții de stat unor colaboratori ai Serviciului de Protecție și Pază de Stat 

DECRET nr.331-IX din 26.01.2022 pentru promulgarea Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF)  

DECRET nr.330-IX din 26.01.2022 pentru promulgarea Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF) 

DECRET nr.329-IX din 26.01.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Angela GANNINGER 

DECRET nr.328-IX din 26.01.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de modificare  și reformulare a Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind infrastructura feroviară și parcul de material rulant ale Republicii Moldova 

DECRET nr.327-IX din 26.01.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.326-IX din 26.01.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură 

DECRET nr.325-IX din 24.01.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură 

DECRET nr.324-IX din 19.01.2022 privind numirea domnului Oleg SEREBRIAN în funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare 

DECRET nr.323-IX din 14.01.2022 privind conferirea titlului onorific „Colectiv Artistic Emerit” Ansamblului de cântece și dansuri populare „Diuz-Ava” 

DECRET nr.322-IX din 14.01.2022 privind conferirea de distincții de stat 

DECRET nr.321-IX din 14.01.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.320-IX din 11.01.2022 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.319-IX din 10.01.2022 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Oana SERAFIM 

DECRET nr.318-IX din 10.01.2022 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea articolului 10 din Legea nr. 173/1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare a actelor oficiale 

DECRET nr.317-IX din 30.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 28 din Legea nr. 407/2006 cu privire la asigurări  

DECRET nr.316-IX din 31.12.2021 pentru promulgarea Legii privind efectuarea auditului public extern în domeniul gazelor naturale 

DECRET nr.315-IX din 30.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.314-IX din 30.12.2021 privind conferirea medaliei „Pentru Vitejie” domnilor Gheorghe CATANĂ și Mihail COȘLEȚ  

DECRET nr.313-IX din 30.12.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 1 la Acordul de restructurare dintre Guvernul Republicii Moldova și Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională (JBIC) 

DECRET nr.312-IX din 29.12.2021 privind modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 2500-VII din 9 decembrie 2016 

DECRET nr.311-IX din 29.12.2021 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.310-IX din 29.12.2021 cu privire la unele probleme privind cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.309-IX din 29.12.2021 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.308-IX din 29.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.307-IX din 29.12.2021 pentru promulgarea Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova 

DECRET nr.306-IX din 28.12.2021 privind numirea domnului Igor BOTEZATU în funcția de președinte al Judecătoriei Comrat 

DECRET nr.305-IX din 28.12.2021 privind eliberarea din funcție a unor judecători 

DECRET nr.304-IX din 28.12.2021 privind numirea domnului Ion TALPA în funcția de președinte al Curții de Apel Bălți  

DECRET nr.303-IX din 28.12.2021 privind numirea în funcție a unui judecător 

DECRET nr.302-IX din 28.12.2021 privind numirea domnului Valeriu CHIVERI în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina 

DECRET nr.301-IX din 28.12.2021 privind numirea domnului Eugeniu REVENCO  în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei 

DECRET nr.300-IX din 28.12.2021 privind aprobarea unei graţieri individuale 

DECRET nr.299-IX din 28.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru aprobarea Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022–2025 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia 

DECRET nr.298-IX din 28.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.297-IX din 28.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr.1536/1998 cu privire la activitatea hidrometeorologică 

DECRET nr.296-IX din 28.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale 

DECRET nr.294-IX din 27.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 6 din Legea nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale 

DECRET nr.293-IX din 27.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.292-IX din 24.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural 

DECRET nr.291-IX din 23.12.2021 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1196-VIII din 2 iulie 2019 

DECRET nr.290-IX din 22.12.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Talmaza, raionul Ștefan Vodă 

DECRET nr.289-IX din 22.12.2021 cu privire la aprobarea semnării Acordului de împrumut  dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți („CET-Nord” SA)” - Faza II 

DECRET nr.288-IX din 22.12.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului din 6 octombrie 2021 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare 

DECRET nr.287-IX din 22.12.2021 pentru promulgarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022 

DECRET nr.286-IX din 21.12.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului din 18 august  2017 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare 

DECRET nr.285-IX din 21.12.2021 privind promulgarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022 

DECRET nr.284-IX din 21.12.2021 pentru promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 

DECRET nr.283-IX din 20.12.2021 privind aprobarea componenţei Colegiului militar al Ministerului Apărării 

DECRET nr.282-IX din 20.12.2021 privind numirea doamnei Corina CĂLUGĂRU în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Franceză 

DECRET nr.281-IX din 20.12.2021 privind numirea domnului Aureliu CIOCOI în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Federală Germania 

DECRET nr.280-IX din 20.12.2021 privind numirea domnului Dmitri CROITOR, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, în funcţia de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Hașemit al Iordaniei 

DECRET nr.279-IX din 20.12.2021 privind  rechemarea  domnului  Oleg SEREBRIAN din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Federală Germania și  în  Regatul  Danemarcei  

DECRET nr.278-IX din 20.12.2021 privind revocarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1848-VIII din 20 noiembrie 2020 

DECRET nr.277-IX din 20.12.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi 

DECRET nr.276-IX din 20.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.275-IX din 20.12.2021 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare / Asociația Internațională de Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” 

DECRET nr.274-IX din 20.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei cu privire la amendarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei 

DECRET nr.273-IX din 20.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 7 din Codul navigației maritime comerciale al Republicii Moldova 

DECRET nr.272-IX din 13.12.2021 privind aprobarea unei graţieri individuale 

DECRET nr.271-IX din 13.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii 

DECRET nr.270-IX din 13.12.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Slobozia, raionul Ștefan Vodă 

DECRET nr.269-IX din 13.12.2021 privind numirea domnului Ghenadie MÎRA în funcţia de judecător la Curtea de Apel Chişinău 

DECRET nr.268-IX din 13.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea  unor acte normative 

DECRET nr.267-IX din 10.12.2021 cu privire la instituirea Consiliului consultativ pentru tranziția verde și securitatea energetică a Republicii Moldova 

DECRET nr.266-IX din 08.12.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 85 din Legea nr. 68/2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar 

DECRET nr.265-IX din 09.12.2021 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de Finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare în vederea realizării Proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” 

DECRET nr.264-IX din 08.12.2021 cu privire la aprobarea semnării Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova” 

DECRET nr.263-IX din 08.12.2021 pentru aprobarea semnării Protocolului privind Regulile de determinare a țării de origine a mărfurilor la Acordul privind crearea zonei de comerț liber între statele-membre ale GUUAM 

DECRET nr.262-IX din 08.12.2021 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.114-IX din 10 iunie 2021 

DECRET nr.261-IX din 08.12.2021 privind eliberarea doamnei Aliona CORCENCO din funcția de judecător la Curtea de Apel Bălți 

DECRET nr.260-IX din 06.12.2021 privind eliberarea doamnei Maria NEGRU din funcția de judecător la Curtea de Apel Chisinău 

DECRET nr.259-IX din 06.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă 

DECRET nr.258-IX din 06.12.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă 

DECRET nr.257-IX din 06.12.2021 privind conferirea „Ordinului de Onoare” doamnei Katarína MATHERNOVÁ 

DECRET nr.256-IX din 03.12.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europene „Orizont Europa” – Programul-cadru pentru cercetare și inovare 

DECRET nr.255-IX din 03.12.2021 pentru promulgarea Legii privind importul unui mijloc de transport 

DECRET nr.253-IX din 01.12.2021 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Siegfried MUREŞAN 

DECRET nr.252-IX din 29.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului  de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova și Corporația Financiară Internațională în vederea realizării proiectului „Reforma climatului investițional în Republica Moldova, faza II” 

DECRET nr.251-IX din 29.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii cadastrului bunurilor imobile nr. 1543/1998 

DECRET nr.250-IX din 29.11.2021 pentru promulgarea Legii privind compensarea diferenței de preț pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului

DECRET nr.249-IX din 29.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr.255/2020 

DECRET nr.248-IX din 29.11.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea condiției de stabilire și acordare a ajutorului pentru perioada rece a anului 

DECRET nr.247-IX din 26.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă 

DECRET nr.246-IX din 26.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale 

DECRET nr.245-IX din 25.11.2021 pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020 

DECRET nr.244-IX din 22.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1553/1998 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor față de călători 

DECRET nr.243-IX din 22.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului,  întocmit prin schimb de note, cu privire la modificarea Memorandumului de înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova  și Guvernul Republicii Ungaria privind cooperarea pentru dezvoltare 

DECRET nr.242-IX din 22.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de parteneriat strategic, comerț și cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord 

DECRET nr.241-IX din 22.11.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului raionului Taraclia 

DECRET nr.240-IX din 22.11.2021 privind numirea domnilor Sergiu DAGUȚA și Boris TALPĂ în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău 

DECRET nr.239-IX din 19.11.2021 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut  dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Sistemul termoenergetic al municipiului Bălți („CET-Nord” SA)” - Faza II  

DECRET nr.238-IX din 19.11.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova 

DECRET nr.237-IX din 19.11.2021 privind eliberarea domnului Ion DODON din funcția de judecător la Judecătoria Căușeni 

DECRET nr.236-IX din 18.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 69/2020  cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative 

DECRET nr.235-IX din 18.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 10 din Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi 

DECRET nr.234-IX din 17.11.2021 pentru promulgarea Legii privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului 

DECRET nr.233-IX din 17.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea  unor acte normative 

DECRET nr.232-IX din 16.11.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la ratificarea Protocolului opțional la Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități 

DECRET nr.231-IX din 16.11.2021 privind aprobarea semnării Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în calitate de Agenție de implementare pentru Fondul Global de Mediu (GEF) – (a patra finanțare adițională) în cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”

DECRET nr.230-IX din 16.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr. 797/1996 

DECRET nr.229-IX din 16.11.2021 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului privind serviciile de roaming internațional în reglementarea rețelelor de comunicații publice mobile în statele Parteneriatului Estic (Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Republica Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina)

DECRET nr.228-IX din 10.11.2021 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului ,,Eficiența energetică în Republica Moldova” 

DECRET nr.227-IX din 10.11.2021 privind conferirea de distincții de stat domnilor Valentin FOCȘA și Sergiu COȘMAN 

DECRET nr.226-IX din 08.11.2021 privind demisia domnului Vladislav KULMINSKI din funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare

DECRET nr.225-IX din 08.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de modificare nr. 2 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și reabilitare a drumurilor în Republica Moldova 

DECRET nr.224-IX din 05.11.2021 privind numirea domnului Victor CHIRILĂ în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în România 

DECRET nr.223-IX din 05.11.2021 privind numirea domnului Eduard OHLADCIUC în funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale

DECRET nr.222-IX din 04.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova nr. 174/2018

DECRET nr.221-IX din 04.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.220-IX din 04.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.219-IX din 04.11.2021 privind demisia doamnei Rozalina ALBU, secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova

DECRET nr.218-IX din 03.11.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali 

DECRET nr.217-IX din 03.11.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Amendamentului nr. 3 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții în vederea implementării Proiectului „Livada Moldovei” și a Amendamentului al doilea la Scrisoarea de însoțire a acestuia  

DECRET nr.216-IX din 03.11.2021 privind numirea domnului Sergiu DRUȚĂ în funcţia de director adjunct al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova  

DECRET nr.215-IX din 03.11.2021 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.7-IX din 24 decembrie 2020 

DECRET nr.214-IX din 03.11.2021 privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului de modificare a Convenției între Republica Moldova şi Republica Slovacia pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și pe proprietate  

DECRET nr.213-IX din 03.11.2021 privind declararea zilei de doliu național în legătură cu trecerea în eternitate a artistei plastice Valentina RUSU-CIOBANU  

DECRET nr.212-IX din 29.10.2021 pentru modificarea unor decrete ale Președintelui Republicii Moldova  

DECRET nr.211-IX din 28.10.2021 privind acordarea Bursei Preşedintelui Republicii Moldova studenţilor din instituţiile de învăţământ superior şi elevilor din instituţiile de învăţământ profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar pentru anul de studii 2021-2022 

DECRET nr.210-IX din 27.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.209-IX din 27.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003  

DECRET nr.208-IX din 25.10.2021 privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate  

DECRET nr.207-IX din 25.10.2021 privind aprobarea unei graţieri individuale

DECRET nr.206-IX din 25.10.2021 privind numirea doamnei Daniela CUJBĂ în funcția de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei 

DECRET nr.205-IX din 25.10.2021 privind rechemarea doamnei Violeta AGRICI din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Spaniei  

DECRET nr.204-IX din 25.10.2021 privind rechemarea doamnei Corina CĂLUGĂRU din funcţia de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei  

DECRET nr.203-IX din 25.10.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului de modificare a Acordului în domeniul asigurărilor sociale dintre Republica Moldova și Republica Estonia  

DECRET nr.202-IX din 20.10.2021 pentru promulgarea Legii privind utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere alocate de Fondul Monetar Internațional Republicii Moldova 

DECRET nr.201-IX din 20.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.200-IX din 19.10.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Căinarii Vechi, comuna Căinarii Vechi, raionul Soroca  

DECRET nr.199-IX din 19.10.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Sofia, raionul Drochia  

DECRET nr.198-IX din 19.10.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de urgență la COVID-19 – finanțare adițională”  

DECRET nr.197-IX din 19.10.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice  

DECRET nr.196-IX din 19.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe  anul  2021  nr. 255/2020

DECRET nr.195-IX din 19.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe  anul  2021  nr. 256/2020  

DECRET nr.194-IX din 19.10.2021 pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020  

DECRET nr.193-IX din 18.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 27 din Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar 

DECRET nr.192-IX din 18.10.2021 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei nr. 2/2021 a Comitetului Mixt instituit prin Acordul privind spațiul aerian comun dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și statele sale membre 

DECRET nr.191-IX din 18.10.2021 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.190-IX din 18.10.2021 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.189-IX din 18.10.2021 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova  

DECRET nr.188-IX din 15.10.2021 privind conferirea „Ordinului Republicii” 

DECRET nr.187-IX din 15.10.2021 privind structura Aparatului Președintelui Republicii Moldova  

DECRET nr.186-IX din 13.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Codului de executare al Republicii Moldova nr. 443/2004  

DECRET nr.185-IX din 13.10.2021 cu privire la aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa” pentru perioada 2021–2027 

DECRET nr.184-IX din 08.10.2021 privind numirea doamnei Cristina GHERASIMOV  în funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova   

DECRET nr.183-IX din 08.10.2021 privind eliberarea doamnei Cristina GHERASIMOV din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe 

DECRET nr.182-IX din 06.10.2021 privind numirea domnului Dumitru ROBU în funcția de Procuror General interimar 

DECRET nr.181-IX din 06.10.2021 privind iniţierea negocierilor și aprobarea semnării Deciziei Subcomitetului vamal Republica Moldova – Uniunea Europeană de modificare a Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, prin înlocuirea Protocolului II la acesta privind definiția noțiunii de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă

DECRET nr.180-IX din 06.10.2021 privind conferirea de titluri onorifice unor artiști ai Teatrului Național ,,Mihai Eminescu" 

DECRET nr.179-IX din 06.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 121/2001 cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație  

DECRET nr.178-IX din 05.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.177-IX din 05.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea  unor acte normative  

DECRET nr.176-IX din 05.10.2021 privind conferirea de distincții de stat unor cadre didactice  

DECRET nr.175-IX din 05.10.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 789/1996 cu privire la Curtea Supremă de Justiție  

DECRET nr.174-IX din 05.10.2021 privind numirea domnului Dumitru SOCOLAN în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Japonia  

DECRET nr.173-IX din 05.10.2021 privind rechemarea domnului Ruslan BOLBOCEAN din funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ucraina, în Republica Armenia, în Republica Uzbekistan și în Turkmenistan  

DECRET nr.172-IX din 05.10.2021 privind numirea domnului Gheorghe LEUCĂ în funcția de Ambasador, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația Națiunilor Unite (New York)  

DECRET nr.171-IX din 04.10.2021 privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Franceză în domeniul securității sociale  

DECRET nr.170-IX din 01.10.2021 privind conferirea de distincții de stat unui grup de angajați ai Universității de Stat din Moldova  

DECRET nr.169-IX din 30.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii  

DECRET nr.168-IX din 30.09.2021 privind numirea doamnei Svetlana BALMUȘ în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor  

DECRET nr.167-IX din 30.09.2021 privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de Grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) în calitate de Agenție de implementare pentru Fondul Global de Mediu (GEF) - (a patra finanțare adițională) în cadrul Proiectului „Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P)”  

DECRET nr.166-IX din 29.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea  Constituției Republicii Moldova 

DECRET nr.165-IX din 29.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.164-IX din 28.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 20 din Legea ocrotirii sănătății nr. 411/1995 

DECRET nr.163-IX din 27.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 76/2021 cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei 

DECRET nr.162-IX din 27.09.2021 privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.2 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare  

DECRET nr.161-IX din 24.09.2021 privind rechemarea domnului Anatolie VANGHELI, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Elenă și în Republica Cipru  

DECRET nr.160-IX din 17.09.2021 privind eliberarea domnului Mihail MACAR din funcția de judecător la Judecătoria Hîncești 

DECRET nr.159-IX din 17.09.2021 privind eliberarea domnului Ion MURUIANU din funcția de judecător la Curtea de Apel Chisinău  

DECRET nr.158-IX din 17.09.2021 privind eliberarea domnului Oleg CIUMAȘ din funcția de judecător la Judecătoria Bălți 

DECRET nr.157-IX din 16.09.2021 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Pascal LE DEUNFF  

DECRET nr.156-IX din 14.09.2021 privind promulgarea Codului vamal  

DECRET nr.155-IX din 14.09.2021 privind destituirea domnului Igor GORGAN din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale  

DECRET nr.154-IX din 09.09.2021 privind conferirea de distincții de stat unor colaboratori ai Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova  

DECRET nr.153-IX din 08.09.2021 privind eliberarea din serviciul militar în termen şi cu termen redus şi trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum şi încorporarea cetăţenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus, în octombrie 2021 – ianuarie 2022 

DECRET nr.152-IX din 08.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.151-IX din 08.09.2021 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1815-VIII din 1 octombrie 2020 cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare  „Orizont Europa” pentru perioada 2021-2027  

DECRET nr.150-IX din 07.09.2021 privind desemnarea domnului Pavel POSTICA în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale  

DECRET nr.149-IX din 06.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice  

DECRET nr.148-IX din 06.09.2021 privind constituirea Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de selectare a candidatului la funcţia de membru al Consiliului Superior al Procurorilor din rândul societăţii civile, desemnat de către Preşedintele Republicii Moldova  

DECRET nr.147-IX din 06.09.2021 privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor al domnului Dumitru PULBERE

DECRET nr.146-IX din 02.09.2021 privind eliberarea doamnei Ana REVENCO din funcţia de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate 

DECRET nr.145-IX din 02.09.2021 privind conferirea de distincții de stat  

DECRET nr.144-IX din 02.09.2021 privind conferirea Ordinului „Credință Patriei” clasa I  Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști Albastre”  al Armatei Naționale

DECRET nr.143-IX din 01.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 8 din Legea nr. 1104/2002 cu privire la Centru Național Anticorupție  

DECRET nr.142-IX din 01.09.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului de grant, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei privind furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială

DECRET nr.141-IX din 01.09.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la Procuratură 

DECRET nr.140-IX din 01.09.2021 privind numirea doamnei Valentina CHICU în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării  

DECRET nr.139-IX din 26.08.2021 privind aprobarea semnării Acordului în domeniul securității sociale dintre Republica Moldova și Republica Elenă   

DECRET nr.138-IX din 26.08.2021 privind instituirea Insignei comemorative „Participant la parada militară, consacrată aniversării a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, 27 august 2021”  

DECRET nr.137-IX din 26.08.2021 privind Drapelul de luptă al Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști Albastre” al Armatei Naționale 

DECRET nr.136-IX din 26.08.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 461/2001 privind piața produselor petroliere 

DECRET nr.135-IX din 25.08.2021 privind rechemarea domnului Victor SOROCEAN din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Belarus, precum și de Reprezentant Permanent și Plenipotențiar al Republicii Moldova pe lângă organele statutare și alte organe ale Comunității Statelor Independente 

DECRET nr.134-IX din 25.08.2021 privind rechemarea doamnei Gabriela MORARU din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Israel  

DECRET nr.133-IX din 19.08.2021 privind rechemarea domnului Vladimir GOLOVATIUC din funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federația Rusă 

DECRET nr.132-IX din 19.08.2021 privind eliberarea doamnei Olesea STAMATE din funcţia de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul justiției  

DECRET nr.131-IX din 09.08.2021 privind eliberarea din funcție a consilierilor din Cabinetul Preşedintelui Republicii Moldova  

DECRET nr.130-IX din 09.08.2021 privind demisia domnului Andrei SPÎNU, secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova  

DECRET nr.129-IX din 06.08.2021 privind numirea Guvernului 

DECRET nr.128-IX din 30.07.2021 privind  desemnarea  candidatului  pentru  funcţia de  Prim-ministru  

DECRET nr.127-IX din 23.07.2021 privind convocarea Parlamentului nou-ales 

DECRET nr.126-IX din 22.07.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Zăluceni, raionul Florești  

DECRET nr.125-IX din 16.07.2021 privind desfășurarea paradei militare cu prilejul sărbătoririi aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova  

DECRET nr.124-IX din 15.07.2021 privind conferirea „Ordinului de Onoare” domnului Dereck Jamal HOGAN  

DECRET nr.123-IX din 14.07.2021 privind numirea unor membri ai Comisiei de Certificare de pe lângă Agenția Servicii Publice 

DECRET nr.122-IX din 14.07.2021 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova  

DECRET nr.121-IX din 14.07.2021 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova  

DECRET nr.120-IX din 14.07.2021 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova 

DECRET nr.119-IX din 29.06.2021 privind acordarea cetăţeniei Republicii Moldova 

DECRET nr.118-IX din 28.06.2021 cu privire la aprobarea semnării Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”  

DECRET nr.117-IX din 17.06.2021 privind conferirea post-mortem a „Ordinului de Onoare” unui grup de lucrători medicali  

DECRET nr.116-IX din 14.06.2021 privind conferirea gradului de calificare al funcţionarului public domnului Ștefan ȚÎBULEAC  

DECRET nr.115-IX din 11.06.2021 privind numirea domnului Ștefan ȚÎBULEAC în funcția de șef al Serviciului Consiliului Suprem de Securitate al Aparatului Președintelui Republicii Moldova 

DECRET nr.114-IX din 10.06.2021 privind instituirea Comitetului consultativ anticorupție pe lângă Președintele Republicii Moldova

DECRET nr.113-IX din 10.06.2021 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale comunei Burlacu, raionul Cahul   

DECRET nr.112-IX din 10.06.2021 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 2097-VII din 6 iunie 2016 

DECRET nr.111-IX din 08.06.2021 privind declararea zilei de doliu naţional în semn de comemorare a interpretului Iurie SADOVNIC   

DECRET nr.110-IX din 07.06.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1260/2002 cu privire la avocatură   

DECRET nr.109-IX din 07.06.2021 privind înregistrarea unor simboluri teritoriale ale orașului Iargara, raionul Leova   

DECRET nr.108-IX din 07.06.2021 privind eliberarea domnului Eugeniu BEJENARU din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bălți   

DECRET nr.107-IX din 07.06.2021 privind instituirea Medaliei comemorative „Aniversarea a XXX-a a Armatei Naționale”

RET nr.106-IX din 07.06.2021 privind constituirea Comisiei pentru problemele grațierii persoanelor condamnate pe lângă Președintele Republicii Moldova   

DECRET nr.105-IX din 02.06.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.104-IX din 28.05.2021 privind revocarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 1747-VIII din 2 septembrie 2020   

DECRET nr.103-IX din 17.05.2021 privind conferirea de titluri onorifice   

DECRET nr.102-IX din 12.05.2021 pentru aprobarea semnării Protocolului de amendare a Acordului dintre părțile Convenției de Cooperare Polițienească  în Europa de Sud-Est privind schimbul automatizat de date ADN,   date dactiloscopice și date de înregistrare a autovehiculelor  

DECRET nr.101-IX din 12.05.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 9 din Legea nr. 909/1992 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl 

DECRET nr.100-IX din 12.05.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea Legii nr. 1435/2002 pentru compensarea diferenței de tarife la energia electrică și la gazele naturale utilizate de locuitorii unor localități din raioanele Dubăsari și Căușeni și ai satului Varnița din raionul Anenii Noi   

DECRET nr.99-IX din 12.05.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei  

DECRET nr.98-IX din 12.05.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative   

DECRET nr.97-IX din 11.05.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.96-IX din 11.05.2021 pentru promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător 

DECRET nr.95-IX din 11.05.2021 privind eliberarea domnului Sergiu TOFILAT din funcţia de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul energeticii   

DECRET nr.94-IX din 11.05.2021 cu privire la redobândirea cetățeniei Republicii Moldova   

DECRET nr.93-IX din 11.05.2021 privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova  

DECRET nr.92-IX din 09.05.2021 privind conferirea "Ordinului de Onoare" domnului Peter MICHALKO  

DECRET nr.91-IX din 06.05.2021 pentru modificarea anexei la Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 218-VII din 6 august 2012   

DECRET nr.90-IX din 05.05.2021 privind aprobarea renunțării la cetățenia Republicii Moldova  

DECRET nr.89-IX din 05.05.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr. 461/2001   

DECRET nr.88-IX din 04.05.2021 privind eliberarea domnului Nicolae PASECINIC din funcţia de judecător la Judecătoria Chișinău

DECRET nr.87-IX din 30.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.86-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Eugen CARAS, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, în funcția de Ambasador Extraordinar  şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statele Unite Mexicane  

DECRET nr.85-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Anatol CEBUC, Ambasador  Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Bulgaria, în funcția de Ambasador Extraordinar  şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Macedonia de Nord și în Republica Albania  

DECRET nr.84-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Oleg ȚULEA, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Ungaria, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Bosnia și Herțegovina, în Republica Croația și Republica Slovenia   

DECRET nr.83-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Dmitri CROITOR, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Libaneză și în Republica Arabă Egipt 

DECRET nr.82-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Alexandru CODREANU, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Cehă, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova pe lângă Sfântul Scaun

DECRET nr.81-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Victor HARUȚA, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Regatul Arabiei Saudite 

DECRET nr.80-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Anatolie URECHEANU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, în funcția de Ambasador Extraordinar  şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova pe lângă Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta  și Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Organizația pentru Alimentație și Agricultură  a Națiunilor Unite (FAO), Programul Alimentar Mondial (PAM) și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA)    

DECRET nr.79-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Anatolie URECHEANU, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Italiană, în funcția de Ambasador Extraordinar  şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Malta și Republica San Marino 

DECRET nr.78-IX din 30.04.2021 privind numirea domnului Victor ȚVIRCUN, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Statul Qatar, în funcția de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Sultanatul Oman și în Statul Kuwait

DECRET nr.77-IX din 28.04.2021 privind dizolvarea Parlamentului

DECRET nr.76-IX din 28.04.2021 pentru promulgarea Legii cu privire la grupurile de acțiune locală

DECRET nr.75-IX din 23.04.2021 privind conferirea „Ordinului Republicii” doamnei Lidia KULIKOVSKI 

DECRET nr.74-IX din 22.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii viei și vinului nr. 57/2006

DECRET nr.73-IX din 21.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural  

DECRET nr.72-IX din 21.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.71-IX din 16.04.2021 pentru modificarea articolului 1 din Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.694-II din 28 iulie 1998 

DECRET nr.70-IX din 09.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258/2020   

DECRET nr.69-IX din 09.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 190/2003 cu privire la veterani  

DECRET nr.68-IX din 09.04.2021 privind eliberarea domnului Andrei ONOFREI din funcția de șef al Serviciului Consiliului Suprem de Securitate al Aparatului Președintelui Republicii Moldova   

DECRET nr.67-IX din 05.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 299 din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003   

DECRET nr.66-IX din 05.04.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Nemțeni, raionul Hîncești  

DECRET nr.65-IX din 05.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 59 din Legea nr. 75/2015 cu privire la locuințe  

DECRET nr.64-IX din 05.04.2021 privind eliberarea domnului Serghei LAZARI din funcția de judecător la Judecătoria Chișinău  

DECRET nr.63-IX din 05.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative 

DECRET nr.62-IX din 02.04.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative  

DECRET nr.61-IX din 01.04.2021 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului  de  modificare  nr. 2  la Acordul  de  împrumut între Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea lucrărilor de construcție și  reabilitare a  drumurilor  în Republica  Moldova

DECRET nr.60-IX din 31.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 55 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătății publice

DECRET nr.59-IX din 30.03.2021 privind eliberarea domnului Ion NAȘCO din funcția de judecător și vicepreședinte la Judecătoria Căușeni 

DECRET nr.58-IX din 29.03.2021 privind aprobarea Regulamentului Consiliului Suprem de Securitate

DECRET nr.57-IX din 29.03.2021 privind eliberarea doamnei Aurelia TODERAȘ din funcția de judecător la Curtea de Apel Bălți

DECRET nr.56-IX din 26.03.2021 privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.161 privind serviciile de sănătate ocupațională

DECRET nr.55-IX din 26.03.2021 pentru promulgarea Legii privind importul unui instrument muzical

DECRET nr.54-IX din 26.03.2021 privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în sănătate publică

DECRET nr.53-IX din 24.03.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru aderarea Republicii Moldova la Protocolul privind ordinea transmiterii substanțelor stupefiante, psihotrope și a precursorilor, a armelor de foc, a principalelor lor componente,  a munițiilor, a substanțelor și dispozitivelor explozive, ce constituie corpuri delicte în cauzele penale 

DECRET nr.52-IX din 23.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.51-IX din 23.03.2021 privind eliberarea domnului Sergiu FURDUI din funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău  

DECRET nr.50-IX din 23.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea articolului 7 din Legea nr. 133/2008 cu privire la ajutorul social  

DECRET nr.49-IX din 23.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior 

DECRET nr.48-IX din 17.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea unor acte normative

DECRET nr.47-IX din 16.03.2021 privind desemnarea candidatului pentru funcţia de  Prim-ministru

DECRET nr.46-IX din 15.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative 

DECRET nr.45-IX din 14.03.2021 privind declararea zilei de doliu național in legătură cu decesul scriitorului Nicolae DABIJA

DECRET nr.44-IX din 09.03.2021 privind conferirea gradului de calificare al funcţionarului public doamnei Rozalina ALBU

DECRET nr.43-IX din 09.03.2021 pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare privind Proiectul Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională” 

DECRET nr.42-IX din 04.03.2021 privind numirea doamnei Rozalina ALBU în funcţia de secretar general adjunct al Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova

DECRET nr.41-IX din 04.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 1421/2002 cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice

DECRET nr.40-IX din 03.03.2021 privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 219/2018 cu privire la Inspectoratul General de Carabinieri

DECRET nr.39-IX din 03.03.2021 pentru aprobarea semnării Comunicatului Comun  cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Trinidad și Tobago

DECRET nr.38-IX din 03.03.2021 cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Convenției statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM privind acordarea ajutorului reciproc în probleme consulare

DECRET nr.37-IX din 24.02.2021 cu privire la promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 909/1992 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl

DECRET nr.36-IX din 23.02.2021 privind numirea doamnei Natalia DAVIDOVICI în funcţia de consilier al Preşedintelui Republicii Moldova pentru relații interetnice

DECRET nr.35-IX din 18.02.2021 pentru modificarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1253-VII din 23 iulie 2014

DECRET nr.34-IX din 17.02.2021 pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării în formă simplificată a Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană privind ,,Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova"

DECRET nr.33-IX din 12.02.2021 privind eliberarea doamnei Nina VELEVA din funcția de judecător la Curtea de Apel Cahul

DECRET nr.32-IX din 11.02.2021 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru

DECRET nr.31-IX din 11.02.2021 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Tigheci, comuna Tigheci, raionul Leova

DECRET nr.30-IX din 11.02.2021 privind structura Aparatului Președintelui Republicii Moldova

DECRET nr.29-IX din 2.02.2021 privind aprobarea componenței Comisiei Naționale de Heraldică

DECRET nr.28-IX din 1.02.2021 privind instituirea Comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de nivel superior

DECRET nr.27-IX din 29.01.2021 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 646-V din 30 noiembrie 2010

Decret nr. 26-IX din 28.01.2021 privind conferirea „Ordinului de Onoare" domnului Zdeněk Krejčí

Decret nr. 25-IX din 27.01.2021 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru

Decret nr. 24-IX din 27.01.2021 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea consiliilor consultative pe lângă Președintele Republicii Moldova

Decret nr. 23-IX din 25.01.2021 pentru aprobarea semnării Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Saint Lucia

Decret nr. 22-IX din 25.01.2021 pentru aprobarea semnării Protocolului cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Republica Palau

Decret nr. 21-IX din 25.01.2021 privind constituirea Consiliului Suprem de Securitate

Decret nr. 20-IX din 21.01.2021 pentru modificarea Decretului Președintelui Republicii Moldova nr.331-II din 8 octombrie 1997

Decret nr. 19-IX din 21.01.2021 privind numirea doamnei Ana REVENCO în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate

Decret nr. 18-IX din 21.01.2021 privind eliberarea din serviciul militar în termen și cu termen redus și trecerea în rezervă a militarilor, durata serviciului militar al cărora a expirat, precum și încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen și în cel cu termen redus, în aprilie-iulie 2021

Decret nr. 17-IX din 11.01.2021 privind numirea doamnei Sorina ȘTEFÎRȚĂ în funcția de consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova

Decret nr. 16-IX din 04.01.2021 privind numirea doamnei Cristina GHERASIMOV în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul politicii externe

Decret nr. 15-IX din 31.12.2020 privind eliberarea doamnei Zinaida TALPALARU din funcția de judecător la Judecătoria Chișinău

Decret nr. 14-IX din 31.12.2020 privind demisia doamnei Cristina BOTNARIUC, secretar general adjunct al Aparatului Președintelui Republicii Moldova

Decret nr. 13-IX din 31.12.2020 privind conferirea gradului de calificare al funcționarului public domnului Andrei SPÎNU

Decret nr. 12-IX din 31.12.2020 privind desemnarea Prim-ministrului interimar

Decret nr. 11-IX din 31.12.2020 privind conferirea " Ordinului Republicii" regretatului Vladimir CIOBANU

Decret nr. 10-IX din 30.12.2020 privind numirea  domnului Vasile POPA în  funcția de director adjunct  al Serviciului de Protecție și Pază de Stat

Decret nr. 9-IX din 30.12.2020 privind eliberarea domnului Iaroslav MARTIN din funcția de director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat

Decret nr. 8-IX din 24.12.2020 privind numirea domnului Sergiu TOFILAT  în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova în domeniul energeticii

Decret nr. 7-IX din 24.12.2020 privind numirea doamnei Angela ERIZANU în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova în domeniul culturii

Decret nr. 6-IX din 24.12.2020 privind numirea domnului Veaceslav NEGRUȚA în funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul economic

Decret nr. 5-IX din 24.12.2020 privind numirea doamnei Elena DRUȚĂ în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova pentru relațiile cu diaspora

Decret nr. 4-IX din 24.12.2020 privind numirea doamnei Olesea STAMATE în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova în domeniul justiției

Decret nr. 3-IX din 24.12.2020 privind numirea doamnei Liliana NICOLAESCU-ONOFREI  în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării

Decret nr. 2-IX din 24.12.2020 privind numirea doamnei  Ala NEMERENCO în funcția de consilier al Președintelui  Republicii Moldova în domeniul sănătății

Decret nr. 1-IX din 24.12.2020 privind numirea domnului Andrei SPÎNU în funcția de secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova

privind aprobarea componenţei Colegiului Serviciului

de Protecţie şi Pază de Stat

 

pentru aprobarea semnării Acordului dintre Republica Moldova

şi Uniunea Europeană privind transportul rutier de mărfuri

 

privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 192/1998

privind Comisia Națională a Pieței Financiare

pentru promulgarea Legii privind Fondul de reducere

a vulnerabilității energetice

 

pentru promulgarea Legii cu privire la modificarea

unor acte normative