Cooperarea curentă și de viitor dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost discutată astăzi în cadrul întrevederii dintre Președinta Maia Sandu și Alain Pilloux, vicepreședintele BERD.
Printre prioritățile menționate se numără eficiența energetică, inclusiv izolarea termică a clădirilor publice, diversificarea surselor de energie și dezvoltarea sectorului energiei regenerabile. La fel, BERD va ajuta întreprinderile mici și mijlocii din Moldova să acceseze finanțare. La rândul său, țara noastră este interesată, în continuare, de atragerea investițiilor, prin care să fie create locuri de muncă în sate și orașe, și de dezvoltarea infrastructurii regionale.
Reprezentantul BERD s-a arătat deschis pentru a contribui la dezvoltarea infrastructurii strategice din țara noastră, dar și la lansarea unor programe de consolidare a capacităților instituțiilor publice din Moldova.