CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Şeful statului a oferit familiei Cij indemnizaţia sa unică de la final de mandate

Așa cum a promis anterior, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a donat astăzi suma echivalentă cu valoarea indemnizației unice de care beneficiază Președintele țării la final de mandat, Părintelui Marin Cij și celor 8 copii minori care recent au rămas fără mamă.

Preoteasa Irina Cij, din municipiul Chișinău, în vârstă de 38 de ani, a decedat recent din cauza unei boli incurabile. Părintele Marin, paroh al bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Chișinău a rămas cu o grea povară financiară din cauza datoriilor și a cheltuielilor pe care le-a suportat pentru tratamentul soției.

Şeful statului a transmis cuvinte de încurajare membrilor familiei Cij și, dat fiind că suntem în ajun de Sfântul Nicolae, considerat protectorul copiilor, a oferit celor 8 copii daruri, cărți și jucării.