CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților locale din Autonomia Găgăuză

În cadrul vizitei de lucru de la Comrat, Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu primarii și reprezentanții autorităților publice locale din cele mai mari orașe ale Autonomiei Găgăuze - Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești. 

Șefa statului a specificat că dialogul cu aleșii locali este important pentru dezvoltarea regională. Președinta a precizat că din anul 2020, cu sprijinul Guvernului, doar prin Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia, au fost realizate 4 proiecte în valoare de aproximativ 18 milioane de lei, iar alte 8 proiecte, în valoare de 87 de milioane de lei, sunt în desfășurare. Totodată, în cadrul Programului „Satul European”, 19 localități au atras proiecte în valoare de peste 73 de milioane de lei. 

Șefa statului a mai subliniat că împreună cu administrațiile locale pot fi modernizate satele și orașele din fiecare regiune pentru bunăstarea tuturor cetățenilor.

Tot ieri, Președinta a discutat și cu rectorul și profesorii Universității de Stat din Comrat și a participat la o lecție publică în care a vorbit despre calea europeană a Republicii Moldova. Discursul poate fi citit aici.