Președinta Maia Sandu a mers la deschiderea sectorului renovat de drum de 36,5 km, care traversează 2 raioane - Rezina și Telenești, leagă 8 sate și este folosit de peste 15.000 de locuitori. „De 10 ani oamenii așteaptă reparația acestui sector, iar Guvernarea actuală a deblocat și a finalizat acest proiect important de infrastructură. Drumuri europene înseamnă circulație în condiții sigure, comerț crescut și o rețea rutieră modernă”, a declarat Președinta.
Șefa statului a fost să se întâlnească și cu oamenii din satele Ignăței și Ghiduleni, din raionul Rezina, unde a discutat despre realizarea unor proiecte importante pentru localnici prin Programul „Satul European”. „Este vorba de lucruri așteptate de mult timp, dar firești și necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a sătenilor. La Ghiduleni au fost extinse rețelele de apeduct, astfel mai multe gospodării vor avea pentru prima dată apă la robinet, și a început amenajarea unui teren de joacă”, a menționat Președinta Maia Sandu.
De asemenea, la Ignăței, aproape 600 de gospodării, liceul, grădinița, centrul de sănătate, primăria vor beneficia de o rețea magistrală de canalizare și o stație de epurare - proiecte finanțate din programul „Satul European”. „Am apreciat implicarea locuitorilor din Ignăței în Programul național de împădurire - sătenii au plantat peste 120 de hectare de pădure”, a conchis Președinta.