Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care efectuează o vizită de documentare la Chișinău. Discuția a vizat situația curentă din țara noastră, în special evoluțiile ce țin de reforma justiției, combaterea corupției, funcționare mass-media și a instituțiilor democratice, precum și impactul agresiunii ruse în Ucraina asupra Republicii Moldova.
Șefa statului a vorbit despre acțiunile întreprinse de autorități pentru a răspunde provocărilor economice, umanitare și de securitate cauzate de război, pentru a asigura stabilitatea în țară și a continua schimbările pornite în sectoarele-cheie. Președinta Maia Sandu a menționat că reforma justiției și combaterea corupției rămân o prioritate, fiind fundamentul pentru instituții puternice și independente, care să îmbunătățească viața oamenilor și să apropie țara de standardele UE.