Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu un grup de deputați italieni și români, exponenți ai Grupului „Renew Europe” din Parlamentul European. Discuția a vizat situația de securitate din țară și din regiune, impactul economic major al războiului din Ucraina pentru Republica Moldova și importanța aprofundării cooperării cu Italia și România.
Președinta Maia Sandu a menționat că, îndeosebi în această perioadă complicată, Republica Moldova are nevoie de ajutorul comunității internaționale pentru a face față crizelor fără precedent cu care se confruntă și pentru a continua realizarea planurilor de dezvoltare a țării. Ca priorități, șefa statului a evidențiat proiectele care să asigure alternative energetice. La fel, doamna Maia Sandu a vorbit despre nevoia creșterii sprijinului bugetar european pentru țara noastră, dar și importanța deschiderii piețelor europene pentru producătorii moldoveni, afectați de război.
Deputații și-au reconfirmat sprijinul pentru transformările politice și economice pornite în Republica Moldova și au dat asigurări că vor susține țara noastră în realizarea agendei europene și în procesul de integrare în Uniunea Europeană.