CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării, Igor Dodon a avut o întrevedere cu delegația Camerei de Comerț și Industrie din orașul Isfahan

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Camerei de Comerț și Industrie din orașul Isfahan (Republica Islamică Iran). Oficialii se află în Republica Moldova la invitația personală a președintelui, pe care șeful statului lansat-o în cadrul celor două vizite în Republica Islamică Iran, pe parcursul anului 2017. Scopul aflării oficialilor iranieni în țara noastră constă în fortificarea relațiilor comercial-economice dintre statele noastre.

În cadrul dialogului președintele a menționat existența unui potenţial enorm pentru dezvoltarea raporturilor comerciale între ambele ţări și a atras atenția asupra oportunităților de colaborare în diverse domenii, în special, cel investițional, agroindustrial, financiar–bancar, transportului, turismului, industriei prelucrătoare de metale ș.a.

Șeful statului a încurajat participarea companiilor iraniene în activitatea zonelor economice libere și a parcurilor industriale din RM, care oferă condiții atractive pentru investitorii străini.

Igor Dodon și-a exprimat convingerea că vizita delegației iraniene în țara noastră va impulsiona dialogul dintre statele noastre și va conduce la aprofundarea relaţiilor moldo-iraniene în interesul ambelor popoare.