Astăzi Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vizitat Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.
Şeful statului a discutat cu personalul medical despre situația actuală din instituție dar și din sistemul de sănătate național. Igor Dodon le-a comunicat despre decretarea anului 2020 drept An al Lucrătorului Medical. Preşedintele ţării a menționat faptul că decizia respectivă presupune lansarea mai multor inițiative de susținere a sectorului medical printre care dublarea salariului pentru toate cadrele medicale, îmbunătățirea condițiilor de muncă și tratament, ș.a.
În semn de înaltă apreciere a devotamentului, profesionalismului şi grija oferită fiecărui pacient, în special pe timp de pandemie, Igor Dodon a oferit unor cadre medicale care activează în instituție Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova. Şeful statului le-a urat tuturor sănătate, perseverență și statornicie în meseria lor deloc ușoară.
La final, Preşedintele ţării a adresat sincere mulțumiri companiei moldovenești Bemol pentru ajutorul substanțial în dotarea spitalului cu utilaj medical performant. Este vorba despre un electrocoagulator și troleu chirurgical, monitoare cardiologice pentru secția pediatrie, un aparat biodistructiv pentru prelucrarea deșeurilor medicale, un dozimetru pentru funcționarea instalațiilor Röntgen, precum și mobilier pentru camerele de recreere a pacienților și pentru cîteva săli de așteptare.