În satul Drăgușeni, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vizitat grădinița „Lăstăraș”, sediul căreia a fost reparat în anul 2018 din surse financiare alocate din bugetul de stat și din donații. Grădinița este prevăzută pentru 60 de copii din trei categorii de vârstă, începând cu cea de creșă.
Instituția preșcolară este pregătită pe deplin să fie deschisă după finalizarea regimului stării de urgență în sănătate publică, urmând să fie respectate cu strictețe regulile sanitare.
Administrația grădiniței l-a asigurat pe Igor Dodon că instituția este dotată cu toate cele necesare pentru procesul educațional, dar există necesitatea unui calculator și dotarea terenului de joacă pentru copii.
În același sat, Președintele țării a vizitat Casa de cultură care este în proces de reparație capitală. Costul total al lucrărilor constituie 3,4 milioane de lei, dintre care 2,5 milioane sunt prevăzute în acest an. Celelalte mijloace urmează să fie identificate. Șeful statului a asigurat administrația locală că va acorda asistența necesară astfel încât lucrările de reparație să fie finalizate.