CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a verificat modul de implementare a două proiecte social-economice în raionul Telenești

În satul Verejeni, Telenești, șeful statului a inspectat cum se desfășoară reparația drumului local. Conform programului „Drumuri bune pentru Moldova 2020”, în satul Verejeni sunt preconizate lucrări de reparație a două sectoare de drum cu o lungime de 0.425 km, valoarea totală a lucrărilor fiind de peste un milion de lei.

Igor Dodon a menționat cât de important este pentru actuala guvernare să asigure cetățenilor noștri condiții de trai mai bune și o infrastructură modernă. Președintele țării a îndemnat locuitorii în caz că vor depista nereguli în procesul de construcție a drumului să sesizeze autoritățile.

Ulterior, șeful statului a verificat terenul pe care urmează să fie construită o platformă industrială multifuncțională (parc industrial), în Telenești.

Terenul are o suprafață de 10 ha și este în proprietate publică a statului. Evaluările specialiștilor arată că pentru conectarea lui la rețelele de energie electrică, gaze naturale, apă și canalizare sunt necesare circa 1,63 milioane lei.

Igor Dodon a menționat că la inițiativa sa vor fi create Platforme Industriale Multifuncționale în 16 raioane cu nivel de industrializare mai scăzut, iar statul va acorda tot sprijinul necesar în acest sens.

„Crearea platformelor va contribui direct la dezvoltarea raionului, a întreprinderilor mici și mijlocii, implementarea tehnologiilor moderne, crearea locurilor de muncă, dar și atragerea investitorilor autohtoni și străini”, a specificat Președintele țării.