CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Președintele Parlamentului European, David Sassoli, căruia i-a mulțumit pentru susținerea constantă a Republicii Moldova și a parcursului european al țării.

„Parlamentul European s-a aflat mereu alături de Republica Moldova, iar parlamentarii europeni au fost susținători constanți ai proceselor democratice din țara noastră. Membrii forului legislativ al Uniunii Europene au promovat timp de mai mulți ani, de o manieră consecventă, o politică mai ambițioasă față de Republica Moldova și au sprijinit pe cale diplomatică, dar și prin ajutor financiar lupta împotriva corupției și consolidarea statului de drept”, a menționat în cadrul întrevederii Președintele Maia Sandu.

De asemenea, în discuția cu Președintele Parlamentului European, lidera de la Chișinău s-a referit la prioritățile mandatului său în funcția de președinte - în special, lupta împotriva corupției, accelerarea accesului la vaccinul anti-Covid-19 pentru medici și lucrătorii medicali din prima linie, obținerea unui sprijin pentru agricultorii noștri afectați de secetă și pentru întreprinderile mici și mijlocii.

„Un subiect aparte ține de modul în care UE poate contribui la dezvoltarea locală, și anume, prin susținerea programelor la nivel de comunități. Totodată, am abordat și evoluțiile politice interne, reformele planificate pe agenda noastră europeană și oportunitățile de colaborare cu forul legislativ al UE pe dimensiunea parlamentară. Sper ca dialogul nostru și aprofundarea cooperării noastre să aducă și pe viitor beneficii reale pentru cetățenii noștri”, a menționat doamna Maia Sandu.