CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție cu Coordonatorul Rezident ONU și reprezentantul OMS în țara noastră

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întreverere cu Simon Springett, Coordonatorul Rezident ONU, și Igor Pokanevych, reprezentantul OMS în țara noastră, la care au discutat despre accesul cât mai rapid la vaccin pentru cetățenii Republicii Moldova, sprijinirea recuperării economice și răspunsul la aprofundarea sărăciei, survenite ca urmare a crizei Covid-19.

„Le-am mulțumit interlocutorilor mei pentru ajutorul acordat anul trecut în scopul combaterii pandemiei Covid-19 și susținerea sectorului de sănătate, și mi-am exprimat speranța că ne vom bucura de aceeași deschidere și în problema accesului la vaccinul anti-Covid-19”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Maia Sandu a menționat că Republica Moldova mizează pe sprijinul ONU și al Agențiilor Națiunilor Unite în perioada post-pandemică, atât pentru a veni în ajutorul celor care s-au pomenit în dificultate, ca urmare a pierderii sau diminuării veniturilor, cât și pentru a reforma sistemul de sănătate, asigurându-i sustenabilitatea. „Am ținut să accentuez că doar fortificând sectoarele-cheie, stopând corupția și redresând economia vom reuși să determinăm cetățenii să nu plece din țară”, a adăugat Maia Sandu.

În cadrul întrevederii, domnul Simon Springett i-a transmis doamnei Maia Sandu o Scrisoare de felicitare din partea Secretarului General al ONU, Antonio Guterres, cu prilejul alegerii în funcția de Președinte al Republicii Moldova.