CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu secretarul de stat, viceministru al Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, Grigori Karasin

În cadrul întrevederii dintre Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, şi secretarul de stat, viceministru al Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, Grigori Karasin, au fost menţionate relaţiile de prietenie constructive şi de parteneriat productiv, stabilite între şefii acestor două state.

În acelaşi timp, a fost remarcat faptul că raporturile de colaborare dintre Republica Moldova și Federația Rusă, la nivel de executiv, nu înregistrează o dezvoltare dinamică. În contextul dat, vizita domnului Grigori Karasin a fost convenită la nivelul șefilor de stat, în luna decembrie a anului trecut. Scopul principal al vizitei  şi al întrevederii de astăzi vizează îmbunătățirea cooperării dintre guvernele ambelor state, pentru a conferi legăturilor moldo-ruse un caracter complex, multiaspectual.

A fost reiterat interesul comun pentru dezvoltarea unei colaborări reciproc avantajoase în plan social, în sfera economică şi cea umanitară, atît în contextul relaţiilor bilaterale, cît şi în cadrul CSI. Finalitatea acestor eforturi  ar trebui, mai întîi de toate, să se manifeste prin ameliorarea condiţiilor de trai ale cetățenilor și prin o mai bună protecţie a intereselor lor. Domnul Igor Dodon  a menţionat că o politică externă echilibrată din partea Republicii Moldova în relațiile sale cu Vestul şi cu Estul va contribui în mod cert la dezvoltarea prosperă a ţării şi a cetăţenilor săi.

De asemenea, Preşedintele a exprimat recunoştinţă conducerii Federaţiei Ruse pentru contribuţia plenară în problema reglementării diferendului transnistrean şi a remarcat necesitatea activizării dialogului dintre reprezentanţii Chişinăului şi cei ai Tiraspolului. În cursul întrevederii a fost pusă în discuţie dinamica negocierilor din ultimele luni, inclusiv realizarea deciziilor anterioare în formatul „5+2”, care au fost incluse atît în protocolul de la Berlin din anul 2016, cît şi în protocolul de la Viena din anul 2017. Au fost abordate şi probleme de ordin general ce ţin de reluarea procesului politic şi perspectivele realizării unei reglementări ample a problemei transnistrene.