CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Preşedintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Armenia

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Jivan Movsisyan, Ambasadorul Republicii Armenia în Republica Moldova.

Oficialii au discutat mai multe chestiuni legate de extinderea dialogului moldo-armean, în toate domeniile de interes reciproc. Şeful statului a subliniat faptul că în ultimii ani, relațiile dintre țările noastre s-au consolidat semnificativ, inclusiv la nivel de conducere.

Astfel, în luna noiembrie 2017, a avut loc vizita oficială a Președintelui Republicii Moldova în Armenia – prima de acest gen în istoria relațiilor bilaterale dintre cele două state. În anii 2018 și 2019 Președintele Republicii Moldova a vizitat orașul Erevan, unde a participat la Summit-ul Francofoniei și, respectiv, la cel al Uniunii Economice Eurasiatice. De asemenea, în luna februarie 2020, o delegație a Parlamentului Moldovei, în frunte cu speakerul Zinaida Greceanîi, a efectuat o vizită în Armenia.

În context, părţile au discutat posibilitatea de a organiza o vizită la Chișinău a prim-ministrului Republicii Armenia, Nikol Pashinyan. Inițial, sosirea oficialului era planificată pentru luna iunie, dar s-a anulat din cauza pandemiei. În legătură cu aceasta, şeful statului a subliniat faptul că partea moldovenească este dispusă să continue discuțiile pe marginea acestei chestiuni.

De asemenea, Igor Dodon a pledat pentru organizarea în cadrul vizitei premierului armean a ședinței Comisiei interguvernamentale bilaterale pentru colaborare comercial-economică și a Forumului oamenilor de afaceri. În această ordine de idei, interlocutorii au remarcat interesul reciproc pentru extinderea relațiilor comerciale și economice dintre țările noastre.