Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 21 mai a.c., o întrevedere cu conducătorii a două instituții școlare cu predare în limba română din regiunea transnistreană, directorul liceului teoretic „Lucian Blaga” din orașul Tiraspol, Ion Iovcev, și directorul liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din orașul Grigoriopol, Eleonora Cercavschi.
Președintele a fost informat cu privire la condițiile în care funcționează elevii și profesorii din cele 8 instituții școlare din stânga râului Nistru, aflate sub jurisdicția Ministerului Educației. Au fost prezentate cazuri de încălcare flagrantă, din partea organelor neconstituționale transnistrene, a drepturilor copiilor din regiune de a învăța în limba maternă, precum și de persecutare a funcționarilor de la instituțiile școlare respective.
De asemenea, au fost examinate posibilități de rezolvare a problemelor sociale cu care se confruntă elevii și profesorii. Președintele Timofti a spus că aceste probleme vor fi discutate la nivel politic și guvernamental pentru a li se găsi soluțiile cele mai bune. Șeful statului s-a arătat încrezător că vor fi identificate resurse necesare pentru ca statul să aibă grijă de cadrele didactice din regiunea transnistreană care lucrează în condiții extrem de complicate, din cauza presiunilor permanente la care sunt supuși de către structurile ilegale din zona secesionistă.
Nicolae Timofti a vorbit despre necesitatea ca situația școlilor din regiunea transnistreană să fie comunicată cu regularitate, pe canale diplomatice, statelor europene și tuturor organizațiilor internaționale preocupate de respectarea drepturilor omului, și mediatizată prin intermediul presei.
Președintele a fost asistat la întâlnirea cu directorii liceelor din regiunea transnistreană de către consilierii prezidențiali Vasile Sturza, Mihai Șleahtițchi și Vlad Țurcanu.