CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti l-a felicitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, cu ocazia victoriei la alegerile prezidențiale

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a purtat astăzi, 17 noiembrie a.c., o convorbire telefonică cu președintele ales al României, Klaus Iohannis, pe care l-a felicitat cu ocazia victoriei la alegerile prezidențiale.

Nicolae Timofti și-a exprimat încrederea că relațiile de prietenie și bună înțelegere dintre Republica Moldova și România, care au cunoscut o ascensiune puternică în ultimii ani, vor continua să se dezvolte cu aceeași intensitate în beneficiul cetățenilor ambelor țări.

Șeful statului s-a declarat convins că pe parcursul mandatului președintelui Klaus Iohannis, România va realiza succese pe calea consolidării statului de drept, va deveni mai puternică și mai prosperă.

Președintele Nicolae Timofti l-a invitat pe președintele ales al României, Klaus Iohannis, să efectueze în viitorul apropiat o vizită la Chișinău, invitație pe care Klaus Iohannis a acceptat-o.