Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 18 decembrie a. c., la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, decretele de numire în funcție a trei judecători.
Pe un termen de cinci ani au fost numiți în funcție doi magistrați:
doamna Sofia Aramă – judecător la Judecătoria Cimișlia;
doamna Olga Bejenari – judecător la Judecătoria Râșcani, municipiul Chișinău.
Totodată, domnul Petru Vacula a fost numit, pe un termen de patru ani, în funcția de președinte al Judecătoriei Leova.