Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 13 mai a.c., o întrevedere cu un grup de președinți și vicepreședinți ai parlamentelor Țărilor Baltice și Nordice.
Aceștia participă la un summit care reunește în premieră la Chișinău șefii Legislativelor din Estonia, Letonia, Lituania, Suedia, Finlanda, Danemarca și Norvegia.
Nicolae Timofti a declarat în debutul întrevederii că schimburile politice și economice între Statele Baltice și cele Nordice reprezintă o probă de cooperare pentru țările din estul Europei. Președintele a spus că Republica Moldova va prelua exemplul Țărilor Baltice și Nordice de implementare a reformelor, eficiență a instituțiilor statului și combatere a corupției.
Șeful statului a exprimat speranța că după preconizata semnare, pe 27 iunie a.c., a Acordului de Asociere, inclusiv Zona de Liber Schimb, între Uniunea Europeană și Republica Moldova, Parlamentele din Țările Baltice și Nordice vor ratifica aceste documente.
În alt context, președintele Timofti a declarat că urmărește cu îngrijorare evenimentele din Ucraina și a respins orice ingerință externă în afacerile interne ale statelor care și-au exprimat opțiunea europeană de dezvoltare.
Președintele Parlamentului Suediei, Per Westerberg, a exprimat sprijinul politic ferm al Țărilor Baltice și Nordice pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și Ucrainei.
Oficialul european a salutat aspirațiile europene ale țării noastre. „Deciziile privind viitorul Republicii Moldova nu se iau la Moscova, Bruxelles sau Washington, ci aparțin în totalitate poporului Republicii Moldova”, a declarat Per Westerberg. „Semnarea Acordului de Asociere va impulsiona edificarea unei societăți prospere și democratice în Republica Moldova”, a adăugat oficialul suedez.
Președintele Parlamentului Letoniei, Solvita Aboltina, a pledat pentru solidaritatea țărilor europene față de statele din Parteneriatul Estic. „Susținem fără rezerve parcursul european al Republicii Moldova. Vom acorda asistența financiară și tehnică necesară autorităților de la Chișinău pentru ca eforturile lor de modernizare a țării să se încununeze de succes”, a spus șefa Legislativului de la Riga.