Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut miercuri, 17 septembrie a.c., la Reședința de stat, o întrevedere cu membrii Grupului de prietenie Franța – Moldova din cadrul Senatului Republicii Franceze - Josette Durrieu, Patrice Gélard și Jean-Claude Frécon. La reuniune a participat ambasadorul Franței la Chișinău, Pascal Vagogne.
Președintele Grupului de prietenie Franța – Moldova, doamna Josette Durrieu, i-a înmânat președintelui Nicolae Timofti Medalia de aur a Senatului Republicii Franceze.
Șeful statului a mulțumit autorităților de la Paris pentru sprijinirea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova, exprimând doleanța ca parlamentarii francezi să urgenteze procedura de ratificare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Nicolae Timofti a apreciat drept excelente relațiile de prietenie dintre Republica Moldova și Franța, subliniind faptul că ambele țări împărtășesc atât valorile democrației, dar și pe cele ale francofoniei.
Senatoarea Josette Durrieu a salutat evoluțiile democratice din țara noastră, menționând că procesul de monitorizare a Republicii Moldova de către Consiliul Europei ar trebui sistat în urma alegerilor legislative din toamna acestui an.
„Demersul de integrare europeană a țării Dumneavoastră este unul firesc, deoarece Republica Moldova are vocație europeană. Sper ca rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie a.c., pe care îl dorim liber și democratic, să confirme această opțiune istorică”, a spus Josette Durrieu.
Șefa delegației senatorilor francezi a declarat că Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi ratificat până la sfârșitul anului curent.
„Franța acordă o atenție deosebită relației cu Republica Moldova. Potrivit unui raport elaborat pentru președintele François Hollande, Republica Moldova este cea mai francofonă țară din Europa Centrală și de Est. Acest fapt reprezintă un element important pentru impulsionarea relaţiilor de cooperare bilaterală în toate domeniile”, a arătat Josette Durrieu.
Senatorul Patrice Gélard a subliniat importanța reformării instituțiilor democratice în vederea funcționării efective a statului de drept, iar senatorul Jean-Claude Frécon a vorbit despre avantajele aplicării de către Republica Moldova a Cartei europene a autonomiei locale.
În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la situația din Ucraina.