CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei, Serhii Pirojkov

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 9 decembrie a.c., la Reședința de stat, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei, Serhii Pirojkov, cu ocazia încheierii misiunii sale diplomatice în țara noastră.

Șeful statului a apreciat drept excelente relațiile bilaterale, în continuă dezvoltare în ultima perioadă, și a mulțumit domnului Serhii Pirojkov pentru contribuția sa la impulsionarea colaborării moldo-ucrainene.

Nicolae Timofti a reiterat susținerea fermă a Republicii Moldova față de integritatea teritorială a Ucrainei și a salutat opțiunea pro-europeană exprimată de poporul ucrainean la recentele alegeri parlamentare.

Președintele a pledat pentru aprofundarea cooperării politice și economice pe dimensiunea europeană între Republica Moldova și Ucraina, în contextul asocierii celor două state la Uniunea Europeană.

Ambasadorul Ucrainei, Serhii Pirojkov, și-a exprimat satisfacția față de nivelul actual al relațiilor bilaterale, remarcând progresele înregistrate în cadrul dialogului moldo-ucrainean cu privire la demarcarea frontierei și a recunoașterii reciproce a drepturilor de proprietate.

Diplomatul ucrainean a mulțumit pentru sprijinul constant exprimat de Republica Moldova cu privire la respectarea integrității teritoriale a Ucrainei în contextul degradării climatului de securitate din regiune.

Domnul Serhii Pirojkov a declarat că Ucraina susține eforturile autorităților de la Chișinău de reglementare pașnică a diferendului transnistrean prin acordarea unui statut special regiunii cu respectarea integrității teritoriale a țării.