Șeful statului s-a întîlnit cu Aleksandr Burkov, guvernator interimar al regiunii Omsk. Președintele țării a menționat că îl cunoaște pe domnul Burkov de pe timpul cînd deţinea postul de conducător al organizaţiei regionale Sverdlovsk a partidului „Spravedlivaia Rossia".
În cadrul dialogului, părțile au discutat un spectru larg de chestiuni cu privire la colaborarea dintre regiunea Omsk și raioanele Republicii Moldova.
Șeful statului a salutat dinamica dezvoltării relațiilor bilaterale. În acest context, Igor Dodon a subliniat că în anul 2017 a fost înregistrată o creştere record în domeniul colaborării comercial-economice dintre Republica Moldova şi regiunea Omsk.
Totodată, Președintele a specificat că cifra de afaceri a comerţului exterior dintre Moldova şi regiunea Omsk, în anul trecut, a crescut de 3,4 ori comparativ cu 2016, constituind 2340,5 mii dolari SUA, iar exporturile, în perioada dată, s-au majorat de 13,3 ori. ”Există un potenţial imens de cooperare, care trebuie valorificat la justa valoare”, a declarat Igor Dodon.
De asemenea, șeful statului și-a exprimat convingerea că relațiile de colaborare au o perspectivă foarte bună.
La finele întrevederii, Igor Dodon a acceptat invitaţia domnului Aleksandr Burkov de a vizita orașul Omsk de ziua oraşului, care este sărbătorită la 5 august.