CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu, în vizită în raionul Cantemir: „Oamenii speră că vom putea continua schimbările în bine din țară”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat astăzi localitățile Cociulia, Porumbești și Ciobalaccia din raionul Cantemir. Șefa statului a vorbit cu localnicii despre acțiunile întreprinse de autorități pentru a atenua efectele crizelor prin care trece țara noastră, dar și despre cum văd oamenii din cele trei localități reformele inițiate de guvernare. În discuții Președinta s-a referit și la posibilitățile de finanțare a proiectelor în comunități.

Șefa statului le-a mulțumit locuitorilor celor trei comune din raionul Cantemir pentru primirea călduroasă, pentru sfaturile primite și cuvintele de încurajare. „M-am bucurat să întâlnesc oameni uniți și încrezători, în pofida crizelor cu care ne confruntăm. Oamenii speră că vom putea continua schimbările în bine din țară și că viața lor și a familiilor lor va deveni mai liniștită și mai bună. Puterea noastră este în unitatea noastră - și sunt convinsă că doar așa vom construi o țară în care putem trăi cu toții, cu încredere în ziua de mâine”, a menționat Președinta Maia Sandu la finalul vizitei în teritoriu.