Petru Rotaru a fost numit, prin decret prezidențial, în funcția de ministru al Finanțelor și a depus jurământul de învestire în fața Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.
Șefa statului și-a exprimat aprecierea față de efortul depus de ministra Veronica Sirețeanu, care și-a exercitat mandatul într-un context economic dificil și care a reușit să asigure o bună gestionare a fondurilor publice.
Președinta i-a urat bun venit lui Petru Rotaru în echipa guvernamentală și și-a exprimat speranța că noul ministru va gestiona instituția cu cea mai mare responsabilitate. Maia Sandu a menționat că, în pofida crizelor cu care ne confruntăm, avem datoria să continuăm să sprijinim cetățenii, în special pe cei care au cea mai mare nevoie, dar și să investim în dezvoltarea economică.
„Așteptările societății și ale mediului de afaceri sunt foarte clare. Vrem mai puțină birocrație pentru oamenii de afaceri onești și vrem să acționați cu fermitate împotriva celor care încearcă să facă evaziune fiscală și să ocolească legea. Vrem mai multă transparență în sfera achizițiilor publice și vrem eficiență în administrarea resurselor statului, inclusiv resursele generate aici pe intern, dar și asistența externă”, a subliniat șefa statului.