CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti: „Exemplul Poloniei, Serbiei și Albaniei reprezintă un model de urmat pentru Republica Moldova”

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a primit astăzi, 16 aprilie, a.c., la Reședința de stat, pe foștii președinți ai Poloniei, Serbiei și Albaniei, Alexander Kwasniewski, Boris Tadic şi Rexhep Meidani.

Nicolae Timofti a salutat vizita la Chișinău a celor trei foști șefi de stat, menționând că exemplul acestor țări din estul Europei, care și-au ales un viitor în cadrul Uniunii Europene, servește drept un model de urmat și pentru Republica Moldova. Președintele țării a declarat că în pofida situației regionale complicate, autoritățile Republicii Moldova  au voința politică să semneze Acordul de Asociere cu UE.

În cadrul întrevederii, părțile au abordat subiecte de pe agenda europeană a Republicii Moldova,  precum şi situația de instabilitate din regiune în urma evoluțiilor din Ucraina.

Fostul președinte al Poloniei, Alexander Kwasniewski, a remarcat progresele obținute de guvernarea de la Chișinău pe calea reformelor, menționând că Republica Moldova trebuie să accelereze procesul de integrare europeană pentru a se pune la adăpost de provocările regionale.

„Țara Dumneavoastră se află pe calea cea bună. Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va produce schimbări în bine în toate domeniile, așa cum s-a întâmplat în Polonia. În perioada aflării țării mele în UE, produsul intern brut al Poloniei a crescut exponențial”, a declarat Alexander Kwasniewski.

Fostul președinte sârb, Boris Tadic, a încurajat liderii de la Chișinău să urmeze cu fermitate calea de integrare în spațiul comunitar. „Nu repetați greșelile Serbiei, care în anii 90 ai secolului trecut a ales calea izolării față de UE. A fost o decizie greșită, care nu a oferit soluții pentru dezvoltarea țării. Republica Moldova are acum cele mai mari şanse de integrare europeană şi autorităţile de la Chişinău trebuie să profite de situaţia creată”, a spus Boris Tadic.

Rexhep Meidani, fostul președinte al Albaniei, s-au referit şi la rolul care le revine autorităţilor pentru a convinge cetățenii despre avantajele asocierii cu UE. „Beneficiile sunt evidente. Exemplul țărilor care au făcut această alegere ne demonstrează că nivelul de trai al oamenilor a crescut considerabil”, a spus Rexhep Meidani.

Foștii șefi de stat se află la Chișinău în cadrul Programului Integrat de Suport pentru Reforme Inclusive şi Dialog Democratic „Inspired”, implementat de Fundaţia Est-Europeană împreună cu partenerii săi, European Partnership for Democracy din Belgia și Club de Madrid din Spania.