În ziua de 24 decembrie, la Palatul Republicii, va avea loc ceremonia de învestitură a Preşedintelui ales al Republicii Moldova, Maia Sandu.
Programul evenimentului festiv va conține următoarele acțiuni oficiale:
11.00 - ședinţa solemnă comună a Parlamentului Republicii Moldova şi Curţii Constituţionale. Depunerea Jurământului Constituţional
Palatul Republicii, str. Maria Cebotari, 16.
Înregistrarea reprezentanților mass-media se va efectua între orele 09.30 și 10.30.
12.00 - depunerea de flori la monumentul Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.
12.15 - transmiterea puterii de către Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, al cărui mandat a expirat, Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Ceremonial militar-protocolar.
Președinția Republicii Moldova, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 154. Înregistrarea reprezentanților mass-media va avea loc în intervalul 11.00 - 12.00.
Reprezentanții mass-media vor avea acces la eveniment doar în baza acreditării prealabile și a legitimației de serviciu (cîte doi reprezentanți ai instituției media per acțiune oficială).
Pentru a obține acreditare la eveniment, este necesar de a fi expediată o scrisoare de solicitare din partea instituției media pe adresa presa@prm.md și protocol@prm.md. În scrisoare se vor indica obligatoriu persoanele care vor participa (nume/prenume/funcția/număr de contact) cu specificarea acțiunii oficiale la care vor lua parte.
Solicitările de acreditare pot fi transmise până la data de 20 decembrie 2020, ora 14:00.
Acreditările pot fi ridicate de la sediul Serviciului de Protecție și Pază de Stat începînd cu data de 22 decembrie 2020.
Strada A. Mateevici, 81, telefon de contact 022 250 984