Șeful statului, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Feiruz Isaev, reprezentantul Congresului Azerilor din Moldova și Ghenadii Babaian, reprezentantul Comunității Armenilor din țara noastră. La întrevedere au mai participat Serghei Mișin, consilier prezidențial pentru relații interetnice și Elena Beleacova, director general al Agenției Relații Interetnice.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au subliniat faptul că Republica Moldova este o casă pașnică comună pentru toate popoarele care apreciază ospitalitatea și bunăvoința poporului moldovenesc. În acest context, părțile au convenit ca pe viitor să depună toate eforturile pentru a evita situațiile de conflict.
În această ordine de idei, Igor Dodon a menționat faptul că Republica Moldova este un stat multietnic neutru, iar conducerea țării pledează pentru menținerea păcii interetnice și a armoniei în societatea noastră, în care toți cetățenii formează un popor unit.