CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu dl. Thornbiorn Paterno Castello di Carcaci

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu principele Ordinului creștin al Cavalerilor de Malta, dl. Thornbiorn Paterno Castello di Carcaci din Italia, care se află în țara noastră cu o vizită de familiarizare.

În cadrul dialogului, interlocutorii au discutat posibilitățile de colaborare în domeniul organizării și desfășurării unor activități și acțiuni de binefacere comune.

”Susținerea persoanelor cu nevoi speciale, a familiilor cu mulți copii, bătrînilor, persoanelor neajutorate constituie o prioritate”, a menționat șeful statului. Totodată, Igor Dodon a specificat că, în acest sens, după alegerile prezidențiale, a fost creată Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”, care deja pe parcursul unui an a ajutat peste 100 mii de persoane, inclusiv: a acordat asistență tehnică grădinițelor din țară, a oferit peste 8.000 de ghiozdane și rechizite școlare elevilor din familiile social-vulnerabile cu mulți copii, a procurat implanturi Cohlear pentru zece copii cu deficiențe de auz, a acordat sprijin în efectuarea unor intervenții medicale, și multe altele.

De asemenea, Președintele țării a comunicat că pentru anul curent Fundația ”Din Suflet” își propune să realizeze mai multe proiecte: să ofere ghiozdane și rechizite școlare pentru circa 30 mii de elevi ce vor merge în clasa I, să construiască aproximativ 100 de complexe sportive în diverse localități ale țării, să ofere asistență necesară pentru încă 500 de grădinițe ș.a. 

În acest context, șeful statului și-a exprimat disponibilitatea de a lansa proiecte comune în domeniile pe care le vor stabili ulterior.

În cadrul discuției, Igor Dodon l-a invitat pe dl Thornbiorn Paterno Castello să participe la Congresul Mondial al Familiei, care va avea loc în septembrie curent în țara noastră și care are drept scop promovarea valorilor familiale.