Astăzi, cu prilejul Zilei internaționale a solidarității oamenilor muncii, Președinta Maia Sandu a mers în vizită la Substația Asistență Medicală Urgentă Botanica, unde a cunoscut cadrele medicale care, în fiecare zi, salvează vieți.
„Acești oameni reușesc să ajungă la cei care au nevoie de ajutor chiar și atunci când ambulanța nu poate răzbate din cauza mașinilor parcate neregulamentar, și acordă asistență chiar și atunci când se confruntă cu o atitudine mai puțin respectuoasă din partea pacienților sau a rudelor acestora. Ei își fac datoria cu toată dăruirea, iar noi trebuie să cunoaștem și să apreciem munca lor. Și să-i ajutăm atunci când suntem în preajmă”, a declarat șefa statului.
Președinta a menționat că, în timp ce majoritatea oamenilor se odihnesc sau petrec sărbătorile cu familia, sunt și dintre aceia care lucrează și de sărbători, care muncesc pe timp de noapte, care sunt permanent la datorie, astfel încât, restul cetățenilor să poată trăi aceste momente de relaxare în liniște și siguranță.
„Ne închinăm în fața fiecărui medic, asistent medical, conducător de ambulanță, brancardier, infirmier, felcer, salvator, polițist, pompier, militar, operator de la serviciul pentru apeluri de urgență, agent de pază, șofer de troleibuz, autobuz sau taxi, controlor de trafic aerian, pilot, mecanic de tren, brutar care coace noaptea ca noi dimineața să avem pâine proaspătă, muncitor din salubritate, lucrător din sistemul electroenergetic, asistent personal care nu are niciodată zi de odihnă și în fața tuturor celor care lucrează și noaptea, și de sărbători, inclusiv de Paște sau de Crăciun”, a punctat Președinta.
Totodată, șefa statului a mai spus că, de multe ori, oamenii își amintesc de munca medicilor când au cea mai mare nevoie, iar despre munca lor complicată nu se vorbește la televizor: „Voi sunteți eroii, adesea nevăzuți, datorită cărora societatea funcționează armonios. Vă mulțumim că sunteți atât de buni cu noi!”.