Astăzi, copiii angajaților Agenției Turcești de Colaborare și Coordonare (TIKA) în Republica Moldova, au vizitat sediul Președinției Republicii Moldova.
Micuții, însoțiți de părinți și doamna Selda Özdenoğlu, Coordonator TIKA în țara noastră, au efectuat un tur ghidat prin instituția prezidențială.
Șeful statului a felicitat copiii cu prilejul sărbătorilor de iarnă care se apropie și le-a urat sărbători magice.
Totodată, Igor Dodon a exprimat gratitudine doamnei Özdenoğlu și părții turcești pentru asistența financiară şi tehnică substanțială, acordată Republicii Moldova prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA).
Amintim, că sediul instituției prezidențiale, devastat în timpul protestelor din aprilie 2009, a fost restaurat cu suportul partenerilor turci, proiectul fiind coordonat de TIKA.
Totodată, menționăm că pe parcursul a doi ani din momentul demarării activității în sediul renovat al Președinției - au fost organizate excursii pentru circa 15 mii de persoane.