Igor Dodon a vizitat două întreprinderi agricole din satul Valea Perjei, raionul Taraclia
După Autonomia Găgăuză, șeful statului a mers în raionul vecin, Taraclia, în satul Valea Perjei, unde activează două întreprinderi agricole.
După Autonomia Găgăuză, șeful statului a mers în raionul vecin, Taraclia, în satul Valea Perjei, unde activează două întreprinderi agricole.
La Ceadîr-Lunga, Președintele țării, Igor Dodon, a inspectat lucrările de construcție a Centrului cultural-educațional, edificat cu suportul Fundației „Heydar Aliyev”, în baza înțelegerilor Președintelui Republicii Moldova cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, în cadrul întrevederii de la Baku
În orașul Ceadîr-Lunga, Președintele țării a vizitat întreprinderea regională SRL „TransTest”, care a fost fondată acum 15 ani, inițial – ca centru de testare a mijloacelor de transport. Doi ani mai tîrziu, aici a fost lansată producerea semințelor de floarea soarelui și de dovleac, arahide, migdale, fistic ș.a. De asemenea, a fost lansată o linie de producere a foilor de lavaș.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Irina Vlah, bașcanul Autonomiei Găgăuze, au vizitat spitalul raional din Ceadîr-Lunga, unde, până nu demult, situația epidemiologică era gravă din cauza identificării unui focar de infecție cu COVID-19.
În satul Baurci din raionul Ceadîr-Lunga, Autonomia Găgăuză, Președintele Moldovei, Igor Dodon, s-a documentat cu activitatea întreprinderii agricole SRL „Nisapeva”, care în prezent recoltează grâul pe o suprafață totală de peste 1800 de hectare. Potrivit estimărilor productivitatea grâului constituie 7-8 chintale la hectar.
Președintele țării, Igor Dodon, s-a familiarizat cu modul în care se desfășoară lucrările de construcție pe porțiunea de șosea dintre satele Congaz și Baurci din Autonomia Găgăuză.
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă vizitele de lucru prin țară. În agenda zilei - Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia și raionul Taraclia.