CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Comunicate de presă

Șefa statului a discutat despre cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic cu reprezentanții statelor membre UE

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu mai mulți reprezentanți ai Parteneriatului Estic din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene. Delegația a fost condusă de Dirk Schübel, Emisarul Special al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) pentru Parteneriatul Estic (PaE), un prieten al țării noastre, care a fost șeful Delegației UE la Chișinău în 2009 - 2013.

Președinta Maia Sandu: „Moldova europeană este calea aleasă de către cetățenii noștri - vom spune acest lucru răspicat pe 21 mai”

Șefa statului a transmis un mesaj în care spune că astăzi, Republicii Moldova i s-a confirmat, încă o dată, că este așteptată în marea familie europeană: „Într-o rezoluție adoptată cu puțin timp în urmă, Parlamentul European a solicitat începerea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul anului 2023 și a menționat importanța țării noastre pentru o Europă unită și puternică”.