Agenda europeană a Republicii Moldova discutată de șefa statului și mai multe partide politice
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții mai multor partide politice, care au declarat că optează pentru aderarea țării noastre la UE.
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții mai multor partide politice, care au declarat că optează pentru aderarea țării noastre la UE.
Veste bună pentru producătorii din Republica Moldova. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat semnarea acordului de liber schimb cu Asociația Europeană de Liber Schimb (EFTA), care a avut loc astăzi.
Șefa statului a avut astăzi o primă discuție cu ambasadorul Emiratelor Arabe Unite (EAU) în Republica Moldova, cu sediul la Kyiv, Salem Ahmed Al Kaabi.
Președinta Maia Sandu l-a salutat astăzi pe Ambasadorul Republicii Bulgaria, Evgueni Stoytchev, care își încheie misiunea în Republica Moldova. Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală și etapele următoare ale procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu Juan Antonio Martín Burgos, însărcinatul cu afaceri a.i. al Biroului Diplomatic al Regatului Spaniei în Republica Moldova, aflat la sfârșit de mandat. Cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii pe subiecte ce țin de agenda bilaterală.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, le-a conferit astăzi „Ordinul de Onoare” Vioricăi Tătaru și lui Andrei Captarenco, jurnaliști-documentariști. Distincția le este oferită în semn de înaltă apreciere a integrității și dăruirii profesionale, pentru abordarea veridică și profundă a dramei umane în realizarea filmului documentar „Drumul Războiului. Irpin”, precum și pentru mare curaj, dedicație și perseverență.
În ultima duminică a lunii iunie este sărbătorită Ziua Națională a Portului Popular. În sate și orașe, femei și bărbați, copii și bătrâni, își pun ii, cămăși cu altiță, catrințe sau bondițe, celebrând tradiția, legătura de sânge și respectul de neam.