Constitution of the
Republic of Moldova
Contacts

Declarațiile Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după avizul CC de constatare a circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului

Decizia de azi a Curții Constituționale este una firească, de constatare a întrunirii circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului. Au fost întrunite ambele condiții. Parlamentul nu a votat un guvern timp de 3 luni, iar cele două tentative de învestire a unui guvern au eșuat. Astăzi am făcut un pas important pentru a da moldovenilor ocazia să-și aleagă un Parlament care să-i reprezinte cu adevărat și un Guvern care să lucreze eficient pentru sănătatea și bunăstarea cetățenilor.

Decizia Curții Constituționale a deschis calea către alegerile parlamentare anticipate. Alegerile anticipate sunt iminente. Nu mai pot fi evitate.

A venit momentul să punem capăt unuia dintre cele mai corupte Parlamente din istoria Republicii Moldova, un Parlament capturat de scheme și interese private, un Parlament care a întors spatele oamenilor, i-a sărăcit și i-a umilit. Este timpul să lăsăm în urmă acest episod trist din istoria țării noastre și să mergem cu hotărâre către viitor.

Așa cum am promis cetățenilor, vom merge în alegeri anticipate și vom oferi o șansă oamenilor să-și aleagă un nou Parlament care să muncească pentru oameni. Alegerile parlamentare trebuie să fie organizate cât mai curând posibil, ținând cont de situația pandemică. 

Un nou Parlament nu înseamnă doar oprirea hoției și asigurarea unei guvernări responsabile. Un nou Parlament înseamnă o resetare a instituțiilor statului. Înseamnă curățarea agențiilor, ministerelor, inspectoratelor, întreprinderilor de stat, instituțiilor de drept, de personaje corupte care oferă protecție schemelor și furturilor. Un nou Parlament înseamnă reforma justiției, curățarea procuraturilor de personaje corupte și promovarea unor judecători onești care să facă dreptate și să se ghideze doar de lege. 

Înseamnă dezvoltarea stabilă a țării și cheltuirea cu folos a banului public. Înseamnă respect pentru cetățean. Un nou Parlament înseamnă construcția și modernizarea țării, apropierea de Uniunea Europeană și standardele de viață europene. Un nou Parlament înseamnă șansa noastră de a construi o țară cu reguli clare, egale pentru toți, unde fiecare să se simtă în siguranță. 

Starea de urgență nu poate fi folosită ca scut pentru coaliția PSRM-Șor ca să-și mai voteze niște scheme și să amâne întâlnirea cu oamenii la vot. Oamenii nu vor accepta astfel de scamatorii politice care au totul de-a face cu interesele proprii și nimic de-a face cu interesul public. Dacă tot spun că au făcut lucruri bune pentru oameni, n-ar trebui să le fie frică să dea ochii cu oamenii la vot. 

Voi semna curând decretul pentru dizolvarea Parlamentului și stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, pentru a îndeplini un lucru dorit foarte mult de oamenii din această țară și pentru care am primit un mandat puternic în alegerile prezidențiale - un Parlament curat, al oamenilor și un Guvern stabil și profesionist care să lucreze pentru oameni.

Azi s-a făcut dreptate pentru cetățeni. La alegerile anticipate am toată încrederea că vom oferi o nouă șansă țării. Avem mult de muncit, însă știu că viitorul țării nu mai este în buzunarul unor hoți, ci este acum în mâinile cetățenilor.