Constitution of the
Republic of Moldova
Contacts

Președintele Maia Sandu: „Împădurirea trebuie să devină un obiectiv major al țării noastre pe termen mediu și lung”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi prima ședință pe platformă prezidențială, la care s-a discutat despre elaborarea și implementarea unui program național de împădurire. La ședință au participat reprezentanți ai mai multor instituții de stat și ai societății civile din domeniul mediului, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Șefa statului a menționat necesitatea extinderii plantărilor de vegetație în Republica Moldova, unde pădurile acoperă doar 11,3% din suprafață, comparativ cu media de 30-45% din Uniunea Europeană.

„Împădurirea trebuie să devină un  obiectiv major al țării noastre pe termen mediu și lung. Vom lucra la un program amplu de împădurire, elaborat pentru o perioadă de 10 ani, care să conțină măsuri de extindere și protecție a pădurilor, de subvenționare a agricultorilor pentru înființarea fâșiilor de protecție, dar și de stopare a corupției din sistemul de silvicultură. Un program de extindere, gestionare și protecție activă a pădurilor este necesar pentru a opri exploatarea excesivă și degradarea fondului forestier”, a subliniat doamna Maia Sandu.

În cadrul grupului de lucru format, s-a discutat și despre problemele întâmpinate în calea extinderii fondului forestier, capacitățile instituționale privind implementarea unui plan de acțiuni de împădurire, precum și despre necesitățile financiare. „Există un acord unanim că un program național de împădurire ar aduce beneficii cetățenilor din mai multe perspective: crearea locurilor de muncă în zona rurală, îmbunătățirea productivității agricole și diminuarea eroziunii solului, reglarea climei la nivel local, purificarea aerului și protejarea apelor”, a spus Președintele Maia Sandu.