Mesaj de felicitare, transmis de Președintele Nicolae Timofti Regelui Felipe Al VI-Lea Al Spaniei, cu prilejul Zilei Naţionale a Regatului Spaniei

Chişinău, 12 octombrie 2016

 MAJESTATE, 

Cu prilejul Zilei Naţionale a Regatului Spaniei, am onoarea şi deosebita plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere şi cordiale felicitări, însoţite de urări de pace și prosperitate pentru poporul spaniol.

Remarc cu plăcere că relaţiile dintre statele noastre continuă să se dezvolte în spiritul prieteniei şi al sprijinului reciproc. Sunt ferm convins că dispunem de toate premisele necesare pentru a continua acelaşi dialog dinamic şi ascendent, dar şi pentru a valorifica noi perspective de colaborare, atât pe dimensiunea bilaterală, cât şi în cadrul organizaţiilor internaţionale, în beneficiul popoarelor noastre.

Vă rog să acceptaţi, Maiestate, asigurarea înaltei mele considerații. 

 

Nicolae Timofti