Mesaj de felicitare adresat Domnului George VELLA, Președintele Republicii Malta

EXCELENȚĂ,

Am plăcerea să Vă adresez, în numele Republicii Moldova și al meu 
personal, sincere felicitări cu prilejul Zilei Independenței Republicii Malta, însoțite de urări de pace și prosperitate poporului maltez.

Acest an este marcat de o criză sanitară globală fără precedent, generată 
de Covid-19 și, în acest context, îmi exprim încrederea în revenirea cât mai rapidă a țării Dumneavoastră la normalitate, în toate sferele de activitate. Totodată, țin să reiterez mulțumirile pentru solidaritate și asistența valoroasă oferită Republicii Moldova în lupta cu pandemia.

Profitând de această ocazie solemnă, accentuez bunele relații existente 
între Republica Moldova și Republica Malta și subliniez ferma noastră dorință de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală în domenii de interes reciproc.

Împreună cu alese urări de bine, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea 
înaltei mele consideraţii.