CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Discursul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul ședinței Curții Constituționale de examinare a sesizării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea Parlamentului

Pornind de la importanța obiectului examinării și din respect față de Curtea Constituțională, am decis să vin personal astăzi să-mi susțin punctul de vedere. Obiectul sesizării este unul foarte important nu doar pentru justiția constituțională din țara noastră, dar și pentru statul Republica Moldova și cetățenii săi.

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia deschiderii Reuniunii anuale a Adunării Generale a NALAS

Sunt onorată să particip la deschiderea Reuniunii anuale a Adunării Generale a NALAS, mai ales întrucât Moldova preia, pentru prima dată, președinția NALAS. Am toată încrederea că deținerea președinției de Congresul Autorităților Locale din Moldova va aduce plus valoare întregii rețele de autorități locale și regionale din Europa de Sud-Est și va contribui, totodată, la consolidarea comunităților și a administrației publice locale din țara noastră.

Declarația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, după finalizarea consultărilor cu fracțiunile și grupurile parlamentare

Așa cum prevede Constituția, am avut consultări cu fracțiunile și grupurile parlamentare în legătură cu situația politică din țară și eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a eșuat să aleagă un Guvern din două încercări și după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni.