Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu Prim-ministrul, Ion Chicu.
Oficialii au discutat bilanțul săptămânii trecute și au trasat obiectivele pentru perioada următoare. Astfel, interlocutorii au vorbit despre câteva proiecte de legi importante, care vor fi dezbătute în Parlament după ce deputații vor reveni din carantină.
Părțile au constatat cu satisfacție creșterea veniturilor bugetare datorită relaxării mai multor măsuri de restricție în privința agenților economici. Igor Dodon și Ion Chicu au reiterat că pensiile și salariile vor fi achitate la timp.