Șefa statului a participat la Zilele Orașului Ungheni, cu prilejul celor 560 de ani ai localității

Președinta Maia Sandu a mers ieri, pe final de Ziua Independenței, la Ungheni, unde împreună cu locuitorii și oaspeții orașului a participat la celebrarea celor 560 de ani de la prima atestare documentară a localității.

„I-am felicitat pe ungheneni și echipa Primăriei pentru rezultate însemnate în modernizarea localității și îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor municipiului. Am apreciat viziunea și capacitățile manageriale ale echipei, dar și priceperea de a dezvolta o multitudine de parteneriate cu UE, cu alți parteneri de dezvoltare sau regiuni și comunități din alte țări, care au contribuit la modernizarea orașului”, a subliniat Președinta Maia Sandu.

Potrivit ei, experiența orașului Ungheni este un exemplu de dezvoltare care merită preluat și de alte localități din Moldova, căci țara noastră va fi prosperă când fiecare oraș și sat vor fi prospere. Totodată, doamna Maia Sandu i-a salutat pe reprezentanții mai multor orașe înfrățite cu Ungheni - din România, precum Cluj, Iași, Bistrița sau București, dar și din Georgia și Armenia.

„Orașul Ungheni este mai aproape de Europa nu doar geografic, ci și după cum arată. Prin programele de dezvoltare regională și Programul „Satul European”, cu sprijinul UE și al altor agenții de dezvoltare, prin susținerea parteneriatelor la nivel de comunități vom continua eforturile pentru a moderniza fiecare localitate din țară și a ridica nivelul de trai în fiecare oraș și sat”, a subliniat Maia Sandu.