Președinta Maia Sandu s-a întâlnit, la Bruxelles, cu António Costa, noul Președinte al Consiliului European

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu António Costa, care a preluat funcția de Președinte al Consiliului European din data de 1 Decembrie. Președintele Costa și-a exprimat sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru drumul european al Moldovei și a reafirmat angajamentul său de a susține inițiativele care vor aduce beneficii directe cetățenilor moldoveni.

„Pentru perioada imediat următoare, am convenit să începem cât mai repede implementarea programului de creștere economică, susținut de UE, să finalizăm în 2025 negocierile pentru aderarea la Zona unică de plăți, pentru ca moldovenii să nu mai plătească taxe pentru tranzacțiile cu băncile din UE și să eliminăm, în totalitate, taxele de roaming,”, a declarat șefa statului, după întrevedere.  

„Împreună cu António Costa și Uniunea Europeană, suntem pe drumul cel bun, iar Moldova va continua să progreseze și să construiască un viitor mai bun pentru toți cetățenii săi”, a adăugat Maia Sandu.