Președinta Maia Sandu anunță lansarea Programului național de dezvoltare locală „Satul European”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, anunță lansarea Programului național de dezvoltare locală „Satul European”, prin care vor fi sprijinite proiectele de infrastructură pentru localități. Șefa statului menționează că primăriile pot depune propuneri de proiecte pentru construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, pentru renovarea grădinițelor, școlilor, caselor de cultură și a altor obiecte de infrastructură locală. De asemenea, pot fi înaintate propuneri pentru dezvoltarea afacerilor locale și de eficiență energetică și pot fi obținute resurse și pentru cofinanțarea proiectelor realizate din fonduri externe.

Programul va funcționa în baza unui concurs deschis și transparent, iar propunerile de proiecte vor fi evaluate după merit. Implicarea comunității e foarte importantă atât la etapa elaborării proiectelor, cât și la implementarea lor. „Îndemn cetățenii să participe la procesul de pregătire a propunerilor, să urmărească atent realizarea lucrărilor și să se asigure că banii alocați pentru proiecte sunt folosiți cu grijă, în beneficiul comunității”, a spus Președinta Maia Sandu în mesajul video adresat.

În acest an, bugetul programului de proiecte pentru dezvoltarea locală este de 470 de milioane de lei. Alte 300 de milioane de lei din cadrul Programului au fost alocate proiectelor de dezvoltare regională. „Discutăm cu partenerii externi despre suplimentarea bugetului programului din fondurile lor”, a menționat șefa statului. Potrivit Președintei, chiar în această vară, mai multe localități vor implementa proiecte ce vor schimba în bine viața oamenilor, fiind vorba de pași concreți pe care îi fac autoritățile pentru modernizarea comunităților după standarde europene.

„În Satul European, oamenii trăiesc bine. Ei au apă la robinet, sistem de canalizare și de gestionare a deșeurilor, au drumuri drepte și lumină pe stradă. Ei trimit copii la grădiniță sau școală, au acces la servicii medicale de calitate, au grijă de mediu și pot găsi un loc de muncă sau dezvolta o afacere în localitatea sau regiunea lor. O Moldovă europeană înseamnă o țară cu sate și orașe europene, unde lucrurile funcționează, iar oamenii trăiesc în bunăstare și pace”, mai precizează șefa statului în adresarea sa.

Mai multe detalii pot fi accesate pe pagina: www.satuleuropean.gov.md.