CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a participat la deschiderea Congresului Mondial al Familiilor

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la deschiderea celei de-a XII-a ediție a Congresului Mondial al Familiilor, care a avut loc, în premieră, la Chișinău. În cadrul evenimentului, Președintele Republicii Moldova a ținut un discurs. La Congres au participat sute de delegați din peste 40 de țări.

Șeful statului a menționat că, anul viitor, Republica Moldova va sărbători cea de-a 660-a aniversare a statalității sale. În context, Igor Dodon a subliniat că viitorul oricărei țări și prosperitatea statului nu depind doar de situația economică, dar și de starea generală a societății, de situația demografică, de tendințele de creștere sau de diminuare a populației, de numărul de familii complete, pentru care au fost create toate condițiile pentru creșterea copiilor.

Pentru a consolida programul atotcuprinzător de susținere a familiei, a mamei și a copilului drept bază a viitorului statului nostru – Președintele a declarat astăzi anul 2019 – Anul Familiei în Republica Moldova.

”Vom face tot posibilul, inclusiv prin politica de stat în acest domeniu, să consolidăm toate inițiativele sănătoase, toate organizațiile și comunitățile pentru un singur scop – fortificarea instituției familiei”, a specificat șeful statului.