CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a purtat o discuție cu locuitorii satului Sadova

Pe finalul vizitei în satul său natal, în fața Casei de Cultură din localitate, Președintele țării, Igor Dodon, a purtat o discuție cu consătenii.

În cadrul întrevederii, sadovenii au ținut să-i relateze șefului statului problemele cu care se confruntă și să solicite sprijin în soluționarea lor. Igor Dodon a menționat că așa cum a contribuit anterior la reparația drumului din centrul satului, la iluminarea străzilor, gazificare, renovarea unor obiecte de menire socială, așa și pe viitor va acorda sprijinul necesar pentru dezvoltarea satului și a tuturor localităților din țara noastră.

Totodată, tradițional, în cadrul acțiunilor dedicate Anului Familiei, Președintele a felicitat un cuplu longeviv și două familii cu mulți copii din Sadova. Este vorba despre cuplul Dogot Vasile și Iadviga care sunt împreună deja de 65 de ani. Igor Dodon le-a exprimat mult respect pentru înțelepciunea și răbdarea de care au dat dovadă pe parcursul a zeci de ani și le-a urat viață îndelungată alături de persoanele dragi.

De asemenea, șeful statului a urat curaj, sănătate și multe bucurii familiei Anghel Vasile și Cristina, care educă 4 copii cu vîrsta cuprinsă între 4 și 10 ani, precum și familiei Guțu Nicolae și Silvia, care cresc 4 copii și sunt în așteptarea celui de-al cincilea.

Igor Dodon a subliniat că grija față de familie și copii este o prioritate pentru instituția prezidențială, din care considerent sunt depuse toate eforturile în vederea creării unui mediu armonios pentru dezvoltarea acestora.