CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al S.A. „Moldovagaz”.

În cadrul discuției, domnul Ceban l-a informat pe Igor Dodon despre rezultatele ședinței de lucru care a avut loc pe data de 12 decembrie la Bruxelles, cu participarea tuturor operatorilor de transport gaze pe culoarul Transbalcanic. În cadrul ședinței a fost examinată situația cu privire la modul în care decurge finalizarea lucrărilor ce vor asigura transportul de gaze în regim revers prin coridorul Transbalcanic.

În urma discuțiilor s-a ajuns la înțelegerea de a majora volumele de gaze necesare Republicii Moldova pentru acoperirea întregului consum, prin revers. Este vorba despre circa 15 mln. metri cubi pe zi.

Potrivit lui Ceban, în vederea realizării acestor înțelegeri, operatorii din Bulgaria și România trebuie să modifice acordurile de interconectare la Negru Vodă și, respectiv, Kardam. Totodată, în lucru se află acordul de interconectare ”Transgaz” România și operatorul sistemelor de tranzit gaze din Ucraina pentru stația de măsurare gaze Isaccea 1/Orlovka. Urmează ca partea română și cea ucraineană, în perioada imediat următoare să definitiveze textul acordului și să-l semneze.

Îndată ce va fi semnat acest acord, Moldova este pregătită pentru primirea gazelor naturale în regim revers. În paralel, se definitivează acordurile de interconectare și transport gaze cu Ucraina, semnarea cărora este preconizată în cel mai scurt timp.

Președintele Republicii Moldova a salutat deciziile luate la Bruxelles și a menționat că săptămîna viitoare va efectua o vizită de lucru în Federația Rusă unde va avea mai multe întrevederi cu oficialii ruși, inclusiv cu Alexei Miller, președintele SAP ”Gazprom”. La Moscova, Igor Dodon va aborda subiectul cu privire la asigurarea Moldovei cu gaze naturale, inclusiv amendamentele de prelungire a Contractului de furnizare a gazelor naturale țării noastre, pe o perioadă de trei ani.